Gabriela Pachia 
Această lacrimă,
cu pleoape îngeruite de un secol,
purtând pe piept
decoraţiile de rigoare,
este tatăl meu…
Această lacrimă,
căzută dintr-un geamantan cenuşiu,
împachetat în grabă,
într-o limbă străină,
este mama mea…
Aceste lacrimi,
strigând printre fisurile istoriei,
dându-şi întâlnire
în miezul de fier al patriei,
sunt bunicii mei…
Această lacrimă,
cu dealuri veline şi văi
rodind roş-galben-albastre rime
şi stindarde carpatine,
este omul meu…
Această lacrimă,
dând şah-mat timpului,
arzând pe obrazul adevărului
ca săgeata iubirii,
este copilul meu…
Această lacrimă,
deschizând toate lacătele
cu cheia sol a firului
de traista-ciobanului,
este copila mea…
Această închisoare de lacrimă,
veche de un secol,
căzută dintr-un geamantan
printre fisurile istoriei,
cu dealuri, rubine
şi rime-săgeţi carpatine,
arzând adevărul iubirii,
deschizând lacătele nemuririi
cu un fir de traista-ciobanului…
***
The Padlocks of Immortality
This teardrop,
with eyelids frozen by a rigorous century,
wearing the requisite medals
on full dress uniform,
is my father…
This teardrop,
fallen to the ground from a grey trunk,
packed in a hurry,
in a foreign language,
is my mother…
These teardrops,
calling from history’s volcanic fissures,
reuniting in our Motherland’s
iron inner core,
are my grandparents…
This teardrop,
with vellum hill and valleys
yielding red-yellow-blue rhymes
and Carpathian Dracos,
is my man…
This teardrop,
ckeckmating time,
igniting the cheeks of truth
like Cupid’s arrow,
is my son…
This teardrop,
unbolting all doors
with the treble clef
of the shepherd’s purse stalk,
is my daughter…
This century-old
prison of teardrops,
falling from a trunk
among history’s volcanic fissures,
with hills, rubies,
and Carpathian arrow-rhymes,
consuming love’s truth,
opening the padlocks of immortality
with a shepherd’s purse stalk…
