Car sans toi je n’ai rien à dire…

De l’avis du monde je n’ai qu’à rire

Quant à ce poème, ils se moquent de moi.

Pour ces gens un seul cheveu n’est pas tombé,

Mes enfants dans leurs griffes, point de soucis.

Mon amour, mon compagnon blond, ton avis

C’est lui qui m’égaie, c’est lui qui m’effraie.

Amour et mort sont en inimité

Son amitié je l’ai souvent cherchée,

Mais ce n’est qu’à toi que je me suis fié.

Ma vie une fois de plus tu l’as gagnée

Et tout son fruit et l’harmonie sont là,

Tout t’appartient; prends-le le voilà.

(Traduit par Emanuela Bușoi)

DE CE MĂ-NDREPT Ş-ACUM…? Mihai Eminescu

De ce mă-ndrept ş-acum la tine iarăşi?

Căci făr’ de tine n-am spus nimică…

Şi azi nu-mi pasă lumea ce-o să zică

De-acest poem, în contră-mi, spre ocară-şi.

De grija ei un fir de păr nu-mi pică…

Să ieie dar copiii mei în gheară-şi,

Părerea ta, iubit şi blând tovarăş,

De ea mă bucur şi de ea mi-e frică.

Amor şi moarte sunt în duşmănie:

Amic acestei des am căutat-o,

Ci-n drumul ei m-am dat, copilo, ţie…

Viaţa mea din nou ai câştigat-o

Şi orice road-a ei şi armonie

A ta-i cu drept: deci şi pe-aceasta – iat-o!

Post-ul Pourquoi je reviens…? – Mihai Eminescu apare prima dată în Literatura de azi.

Post-ul Comme l’océan aigri… – Mihai Eminescu apare prima dată în Literatura de azi.

Post-ul Le iambe – Mihai Eminescu apare prima dată în Literatura de azi.

La profonde mer sous le clair de lune,

Eclaircie par son rayon blond,

Tout un monde rêve là, au fond

Et des étoiles porte sur l’onde brune.

Mais demain elle s’enrage altière

Et meut un monde noir là-bas

Sur ses milliers et milliers bras

Apportant la mort – des pays enterre.

Ce jour, diluvium, demain murmure,

Une harmonie qui n’a pas de confins

De la sorte est son caractère obscur.

Ainsi est l’âme dans l’antique mer

Elle n’en a cure – elle ne m’inspire rien

Indifférente, solitaire – ô, mer.

Traducere Emanuela Bușoi

ADÂNCA  MARE …-  Mihai Eminescu

Adânca mare sub a lunei faţă,

Înseninată de-a ei blondă rază,

O lume-ntreagă-n fundul ei visează

Şi stele poartă pe oglinda creaţă.

Dar mâini – ea falnică, cumplit turbează

Şi mişcă lumea ei negru-măreaţă,

Pe-ale ei mii şi mii de nalte braţe

Ducând peire – ţări înmormântează.

Azi un diluviu, mâine-o murmuire,

O armonie, care capăt n-are –

Astfel e-a ei întunecată fire,

Astfel e sufletu-n antica mare.

Ce-i pasă – ce simţiri o să ni-nspire –

Indiferentă, solitară – mare!

Post-ul La profonde mer… – Mihai Eminescu apare prima dată în Literatura de azi.

Mais regardant par la vitre je me hâte
De voir tes yeux fixant la clarté.
De ta main fine, bien fatiguée
En vagues d’or tes cheveux tu dénattes.

Tu les as jetés sur tes épaules de neige,
Rêvant le devant de chemise tu défais,
Lentement tu te lèves et souffles dans le cierge.

Les étoiles tremblent parmi les rameaux,
Mes yeux restent dans l’obscurité,
La lune frappe tristement les carreaux.
Traducere Emanuela Bușoi

*

STAU ÎN CERDACUL TĂU… Mihai Eminescu

Stau în cerdacul tău… Noaptea-i senină
Deasupa-mi crengi de arbori se întind,
Crengi mari în flori de umbră mă cuprind
Şi vântul mişcă arborii-n grădină.

Dar prin fereastră eu stau privind
Cum tu te uiţi cu ochii în lumină.
Ai obosit, cu mâna ta cea fină
În val de aur părul despletind.

L-ai aruncat pe umeri de ninsoare,
Desfaci visând pieptarul de la sân,
Încet te-ardici şi sufli-n lumânare…

Deasupră-mi stele tremură prin ramuri
In întuneric ochii mei rămân,
Ş-alături luna bate trist în geamuri.

Post-ul Dans ta véranda je me tiens… Mihai Eminescu apare prima dată în Literatura de azi.

Les années et jamais ils n’y reviendront pas,

Car bleues croyances, contes, devinettes, doïnas

Ne m’enchantent plus comme ils me touchèrent.

Et qui mon front d’enfant ils rassérénèrent,

A peine compris, de sens tout pleins –

De tes ombres tu m’entoures en vain,

O, soleil couchant, heure de mystère.

Que j’arrache de la vie passée un son,

Frissonner de nouveau, ô, mon coeur, que je fasse

En vain ma main sur la lyre je passe.

La jeunesse est perdue pour toujours à l’horizon

Et muette est la bouche douce de jadis,

Le temps croît derrière moi – je m’assombris.

Traduit par Emanuela Bușoi

TRECUT- AU  ANII  –  Mihai Eminescu

Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri

Şi niciodată n-or să vie iară,

Căci nu mă-ncântă azi cum mă mişcară

Poveşti şi doine, gicitori, eresuri,

Ce fruntea-mi de copil o-nseninară,

Abia-nţelese, pline de-nţelesuri –

Cu-a tale umbre azi în van mă-mpresuri,

O, ceas al tainei, asfinţit de seară.

Să smulg un sunet din trecutul vieţii,

Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri

Cu mâna mea în van pe liră lunec.

Pierdut e totu-n zarea tinereţii

Şi mută-i gura dulce-a altor vremuri,

Iar timpul creşte-n urma mea… mă-ntunec.

Post-ul Passèrent les années… Mihai Eminescu apare prima dată în Literatura de azi.

Lorsque la voix de mes pensées se tait

Le chant d’une douce piété me suit –

Je t’appelle alors, m’écouteras-tu, dis?

Flottant tu te détaches des obscurités.

La force de la nuit tu soutiens

Avec tes grands yeux et porteurs de paix?

De l’ombre du temps ici-bas apparais

Pour te voir venir – comme en rêve, viens!

Toujours plus proche… descends lentement

Sur mon visage incline-toi souriant

Avec un soupir montre-moi ton amour.

Touche ma paupière de ton cil

Les frissons du baiser je veux sentir

A jamais perdue, adorée toujours.

            SONET   –  Mihai Eminescu

Când însuşi glasul gândurilor tace,

Mă-ngână cântul unei dulci evlavii –

Atunci te chem: chemarea-mi asculta-vei?

Din neguri reci plutind te vei desface?

Puterea nopţii blând însenina-vei

Cu ochii mari şi purtători de pace?

Răsai din umbra vremilor încoace,

Ca să te văd venind – ca-n vis, aşa vii!

Cobori încet… aproape, mai aproape,

Te pleacă iar zâmbind peste-a mea faţă,

A ta iubire c-un suspin arat-o,

Cu geana ta m-atinge pe pleoape,

Să simt fiorii strângerii în braţe –

Pe veci pierduto, vecinic adorato!

Post-ul Sonnet – Mihai Eminescu (traducere de Emanuela Bușoi) apare prima dată în Literatura de azi.

Des années ont passé, s’écoulera le temps
Du moment saint où nous nous rencontrâmes,
Mais je songe encore comme nous nous aimâmes,
Merveille à la main froide et aux yeux grands.

Viens auprès de moi! Des mots doux m’inspire,
Ton regard sur le mien doucement incline,
Sous son rayon laisse-moi que je câline
Et de nouveaux chants arrache de ma lyre.

Tu ne connais pas à quel point ta présence
Mon âme rassure bien en profondeur
Comme la naissance de l’étoile en silence;

Souriante comme un enfant quand je te vois
S’éteint alors toute une vie de douleur,
Mon regard brûle, mon âme s’accroît.

Traduit par Emanuela Bușoi

SONET – Mihai Eminescu

Sunt ani la mijloc şi încă mulţi vor trece
Din ceasul sfânt în care ne-ntâlnirăm,
Dar tot mereu gândesc cum ne iubirăm,
Minune cu ochi mari şi mână rece.

O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi,
Privirea ta asupra mea să plece,
Sub raza ei mă lasă a petrece
Şi cânturi nouă smulge tu din liră-mi.

Tu nici nu ştii a ta apropiere
Cum inima-mi de-adânc o linişteşte,
Ca răsărirea stelei în tăcere.

Iar când te văd zâmbind copilăreşte,
Se stinge-atunci o viaţă de durere,
Privirea-mi arde, sufletul îmi creşte.

Post-ul Sonnet – Mihai Eminescu apare prima dată în Literatura de azi.

Avec des bagatelles le temps est gaspillé,
Qu’on frappe à la porte on ne voudrait pas
Et l’on adore quand la giboulée bat
Rêver devant le feu à demi ensommeillé.

Assis dans le fauteuil, plongé dans les pensées,
Je rêve au vieux conte de Dokia la fée.
Les brouillards s’amassent en tas autour de moi.

Brusquement d’une robe j’entends le froufrou,
Le plancher à peine est touché par un pas mou,
Tu couvres mes yeux des doigts minces et froids.

(Traduit par Emanuela Bușoi)

Afară-i toamnă, frunză-mprăştiată,
Iar vântul svârle-n geamuri grele picuri;
Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri
Şi într-un ceas gândeşti la viaţa toată.

Pierzându-ţi fimpul tău cu dulci nimicuri,
N-ai vrea ca nime-n uşa ta să bată;
Dar şi mai bine-i, când afară-i zloată,
Să stai visând la foc, de somn să picuri.

Şi eu astfel mă uit din jeţ pe gânduri,
Visez la basmul vechi al zânei Dochii,
În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri;

Deodat-aud foşnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri…
Iar mâini subţiri şi reci mi-acopăr ochii.

Post-ul SONET de Mihai Eminescu apare prima dată în Literatura de azi.

S’éteignit la vie de l’altière Venise,
Il n’y a plus de chants ni de bals lumineux;
Sur les marches en marbre par les portails vieux,
La lune glisse, blanchit les murailles grises.

Okéanos sur les canaux coule gémissant
Lui seulement en fleurs à tout jamais,
Il soufflerait la vie à sa douce mariée,
Il heurte d’anciens murs, des vagues résonnant.

Comme dans un ossuaire le silence trône.
Depuis des jours anciens prêtre resté,
San Marc sinistre la minuit sonne.

D’une voix profonde comme une Sibylle parlant
Il dit doucement en secondes cadencées:
„Nul mort n’en revient – c’est en vain mon enfant”.

(traducere de Emanuela Bușoi)

Post-ul Venise (Mihai Eminescu) apare prima dată în Literatura de azi.