Pourquoi je reviens encore chez toi?
Car sans toi je n’ai rien à dire…
De l’avis du monde je n’ai qu’à rire
Quant à ce poème, ils se moquent de moi.
Pour ces gens un seul cheveu n’est pas tombé,
Mes enfants dans leurs griffes, point de soucis.
Mon amour, mon compagnon blond, ton avis
C’est lui qui m’égaie, c’est lui qui m’effraie.
Amour et mort sont en inimité
Son amitié je l’ai souvent cherchée,
Mais ce n’est qu’à toi que je me suis fié.
Ma vie une fois de plus tu l’as gagnée
Et tout son fruit et l’harmonie sont là,
Tout t’appartient; prends-le le voilà.
(Traduit par Emanuela Bușoi)
DE CE MĂ-NDREPT Ş-ACUM…? Mihai Eminescu
De ce mă-ndrept ş-acum la tine iarăşi?
Căci făr’ de tine n-am spus nimică…
Şi azi nu-mi pasă lumea ce-o să zică
De-acest poem, în contră-mi, spre ocară-şi.
De grija ei un fir de păr nu-mi pică…
Să ieie dar copiii mei în gheară-şi,
Părerea ta, iubit şi blând tovarăş,
De ea mă bucur şi de ea mi-e frică.
Amor şi moarte sunt în duşmănie:
Amic acestei des am căutat-o,
Ci-n drumul ei m-am dat, copilo, ţie…
Viaţa mea din nou ai câştigat-o
Şi orice road-a ei şi armonie
A ta-i cu drept: deci şi pe-aceasta – iat-o!