(Adânca mare sub a lunei faţă)
La profonde mer sous le clair de lune,
Eclaircie par son rayon blond,
Tout un monde rêve là, au fond
Et des étoiles porte sur l’onde brune.
Mais demain elle s’enrage altière
Et meut un monde noir là-bas
Sur ses milliers et milliers bras
Apportant la mort – des pays enterre.
Ce jour, diluvium, demain murmure,
Une harmonie qui n’a pas de confins
De la sorte est son caractère obscur.
Ainsi est l’âme dans l’antique mer
Elle n’en a cure – elle ne m’inspire rien
Indifférente, solitaire – ô, mer.
Traducere Emanuela Bușoi
ADÂNCA MARE …- Mihai Eminescu
Adânca mare sub a lunei faţă,
Înseninată de-a ei blondă rază,
O lume-ntreagă-n fundul ei visează
Şi stele poartă pe oglinda creaţă.
Dar mâini – ea falnică, cumplit turbează
Şi mişcă lumea ei negru-măreaţă,
Pe-ale ei mii şi mii de nalte braţe
Ducând peire – ţări înmormântează.
Azi un diluviu, mâine-o murmuire,
O armonie, care capăt n-are –
Astfel e-a ei întunecată fire,
Astfel e sufletu-n antica mare.
Ce-i pasă – ce simţiri o să ni-nspire –
Indiferentă, solitară – mare!