Emanuela Bușoi(Când însuşi glasul gândurilor tace)
Lorsque la voix de mes pensées se tait
Le chant d’une douce piété me suit –
Je t’appelle alors, m’écouteras-tu, dis?
Flottant tu te détaches des obscurités.
La force de la nuit tu soutiens
Avec tes grands yeux et porteurs de paix?
De l’ombre du temps ici-bas apparais
Pour te voir venir – comme en rêve, viens!
Toujours plus proche… descends lentement
Sur mon visage incline-toi souriant
Avec un soupir montre-moi ton amour.
Touche ma paupière de ton cil
Les frissons du baiser je veux sentir
A jamais perdue, adorée toujours.
SONET – Mihai Eminescu
Când însuşi glasul gândurilor tace,
Mă-ngână cântul unei dulci evlavii –
Atunci te chem: chemarea-mi asculta-vei?
Din neguri reci plutind te vei desface?
Puterea nopţii blând însenina-vei
Cu ochii mari şi purtători de pace?
Răsai din umbra vremilor încoace,
Ca să te văd venind – ca-n vis, aşa vii!
Cobori încet… aproape, mai aproape,
Te pleacă iar zâmbind peste-a mea faţă,
A ta iubire c-un suspin arat-o,
Cu geana ta m-atinge pe pleoape,
Să simt fiorii strângerii în braţe –
Pe veci pierduto, vecinic adorato!
