Crisanta PredescuCrisanta Predescu
26.04.2020

Literatura de Azi 7/7: 13-19.04.2020

Luni, 13.04.2020

Oamenii pe care-i duc în suflet

Cu al său condei plin de farmec, Camelia Radulian, spirit liric al zilelor noastre, revine în atenția cititorilor, la rubrica Din arhiva Literatura de azi.

A surrealist futurism: The Art of Adam Martinakis 2

Claudia Moscovici dedică articolul său de cultură lui Adam Martinakis, o personalitate versatilă într-ale suprarealismului și futurismului, pionier al fotografiei digitale.

Oameni pe lângă care am trecut – 215

Singurătatea voită a călugărului, simțită precum prea-plinul divin. Secvențial lumină-întuneric, cum poate să surprindă numai Dinu Lazăr.

Marți, 14.04.2020

Un palat european cu Herbert în frunte, la Ploiești

Florin Toma prezintă, într-un stil original, Muzeul de Artă din Ploiești, prinzând în rândurile sale însemnate informații istorice și culturale.

Cum s-a salvat Constantin Chiriță de la uitare

Unul dintre romanele copilăriei noastre, „Cireșarii”, a fost și este scrierea memorabilă a lui Constantin Chiriță, lucru consemnat de Alex Ștefănescu cu precizie critică.

Mereu despre tine

Cireșul liric, simbol erotic al pasiunii, îi ajută lui Călin Neacșu la zugrăvirea tabloului de vară a iubirii.

Miercuri, 15.04.2020

Bucureștiul anilor mei 2

Flaviu George Predescu descrie capitala țării, precum un ghid îndrăgostit de oraș și de toate ale sale, evidențiind trăiri și doruri.

Trebuie să spun cuiva ce știu

Un vis cu multe ramificații psihologice contribuie la luarea unei decizii pentru viitor, Stelian Țurlea lăsându-și personajului pradă unui anume obiectiv.

Binecuvântare

Mariana Rogoz Stratulat fericește cititorii cu un poem dedicat Sărbătorii Învierii Domnului, în conținutul căruia aflăm blândețea și liniștea creștinească.

Joi, 16.04.2020

Voiam doar să mă întorc teafăr

Contextul istoric al evenimentelor din Irak îl derutează pe eroul creat de Adrian Sângeorzan, acesta simțind pericolul în ceafă, o condiție a supraviețuirii fiind păstrarea minților.

Sufletul străpuns de o sabie

O altă poveste biblică, cu referire la Sfintele Sărbători Pascale, dezvăluie Leonard Oprea într-o amplă respirație.

Călătoria ca drum în labirintul destinului

O recenzie a noii cărți semnate de Ramona Müller, făcută de Ana Dobre, anunță că „Ursita drumului” a ajuns la cititori, însoțindu-i pe aceștia în peregrinările prin munții noștri.

Vineri, 17.04.2020

Trec poteci cu bunici

Cine a trăit copilăria în lumea bunicilor, așa cum era odată, știe că versurile Cameliei Radulian sunt bucăți de suflet în amintiri.

Estetica distanței

Renunțarea la atingere, practică omenească ce asigura confortul emoțional necesar, nu e binevenită printre noi. Despre asta și despre multe alte conotații psihologice scrie Carmen Sorescu, în miez de timp tulbure.

Sâmbătă, 18.04.2020

Nori

Și când tăcerea, rezultat al distanțării, umple universul, Carmen Firan scrutează nemărginirea naturii și alege norul călător prin amintirile noastre.

Sălbatică-i stepa baikală

O altă poveste amuzantă, povestită cu tâlcul obișnuit de Valeriu Cristea, duce cititorul în emoția copilăriei savuroase a celor ce chiar au trăit tracul apariției pe o scenă.

Nu cumva-i de ciocolată?

Cine nu-și amintește de glasul bunicii sau al mamei, recitând poezia „Puișorul cafeniu” a Otiliei Cazimir? Dorind să vă întoarcă în copilăria noastră, Odilia Roșianu vă invită să șoptiți, melancolic, versurile selectate.

Duminică, 19.04.2020

Hai, domnule!

„Balta Albă” este o narațiune scrisă de Vasile Alecsandri, care, printr-un pretext literar, prezent și în operele altor scriitori, introducerea în prim-plan al unui vizitator, descrie o societate aflată la confluența străvechiului cu modernismul.

Udriște 2

Izul din poveștile Cristinei Crețu ajunge și la cititori, căci detaliile acestea ale tinereții zugrăvite artistic sunt cumva aidoma.

Imn pentru Duminica de Paști

Din partea Gabrielei Pop, în Sfânta Zi de Sărbătoare Pascală, cititorii au o invitație la audiția imnului, vechi de o mie de ani, „Aurora Lucis Rutilat”.

Însemnări din vremea coronei

Analiza pertinentă a lui Dan Romașcanu, în mare măsură medicală, pune la punct cunoștințele fiecăruia despre ce este, bazal, virusul ce poate schimba lumea, în anul de grație 2020.

Literatura de Azi 7/7: 06-12-04-2020

Săptămâna literară premergătoare Floriilor este consemnată în articolul recapitulativ al Crisantei Predescu.

(sursa foto: wallpaperflare.com)