Carmen Firan 
Vara la țară culcată în iarbă
Vedeam în nori animale preistorice
Catedrale cu turnuri
Îngeri de abur și dragoni pufoși
Groși ca papucii bunicii.
Ploile invocate în tăciuni paparude și bobi
Despicau cerul se prelingeau pe obraji și ferestre
Mângâiere de apă în blândețea tăcerii.
O alt fel de tăcere stăpânește acum
Singurătatea cea de toate zilele
Frica de apă de aer și foc
Plătim acum un nor să ne păstreze amintirile
Întinși pe ciment ne privim în ochi celularul
De frică să nu ne fure cineva norul personal
Să-l scuture în piața publică
Picătură cu picătură uscată
Fotografii de care nimeni nu-și mai aduce aminte
Trecutul în pixeli prezentul în paranteze
Intimitate pulverizată în eter
Un cer tot mai toxic ascuns în mega-nor.
