CENACLU

– o hieroglifă, surâs şi lacrimă în cartea deşertăciunilor, scriere gingaşă pe chipul mării oglindit în cer. În alfabetul tăcerii stau singură şi ţes marama lui Iisus din litere şi peşti, din puncte şi pietre, din păsări şi fraze. N-o să ştie nimeni când ochii vor aţipi în visul stejarilor…

Eu scriu pe coaja de copac, pe bolta cerească fără stele, pe umbra eului însetat de propriul deziderat, pe ploaia care sărută lent frunza dudului din bătătură, pe spinări de mirişti abandonate-n soarele lui Cuptor ca pe nişte rufe demodate şi mai scriu pe eşarfe de curcubeu numai în zile aparte, când întâlnesc penelopeica făptură […]

Ehei, cică era odată un tărâm pe care cerul îl dăruise cu toate bunătăţile şi frumuseţile sale. Câmpurile îi erau întinse, roadele bogate, pădurile dese şi răcoroase, apele cristaline şi reci precum gheaţa, iar munţii semeţi ascundeau în măruntaiele lor comori nepreţuite. Oamenii acelei ţări erau drepţi, harnici şi milostivi, aşa cum nu găseai în […]

Se zvârcolesc murdare frunze tocite-n suflet, m-atinge ca o boare, un dor rănit de-un urlet. despică o iertare cărări înjunghiate, se-ascunde brusc durerea, în rănile-nghețate. se-așază-ncet uitarea, după un praf de cretă, dezgheț încet cărarea… din toamna desuetă!

Ce risipă de verde pe dealuri! De ce îmi tot spui să intru încălțată pe pajiștea cu flori? Nu ți-e teamă că macii ar sângera iar câmpia și-ar plânge cu lacrimi de rouă trecutul? E prea dimineață pentru mâhniri, caii zburători au obosit de atâta visare. Mai bine hai să ne-ascundem între anotimpuri, să plămădim […]

nu mai trebuiesc nimănui.   cămările’s pline de vini zaharisite, de când te’am iubit, adesea deșănțat, uneori decent, și arareori, atât de scandalos de timid, încâtîncântate, ursitoarele universurilor, mi’au iertat depravarea de’au ajuns dependente de ea până au început s’o hrănească avirtute.   am ostenit zadarnic împletind rogojini din cetină destinului din visurile tale altă […]

Nu ţi-am mai spus nimic de multă vreme, mi-aleargă-n gânduri un pătrat de cer şi libelule – albastre – or să te cheme să-mi limpezeşti seninul din priviri.   Cu-a ta privire, blândă mângâiere, să-mi faci să cânte sufletu-mi tăcut…   Într-un vârtej ameţitor, spre stele, ne-om rătăci, zburând, ca la-nceput… (din volumul „În preatârziul […]

Poarta Sărutului închisă vremelnic pentru „reparaţii capitale”, mă aşez trist la Masa Tăcerii…

Sunt acoperită de o spirală ce vrea să mă absoarbă, nu ştiu dacă să mă agăţ de ultima-i buclă căci încă mi-e teamă, voi putea să mă înalţ? este greu să mă decid, probabil nu am învăţat lecţia toată. Dar îmi este dor, un dor cunoscut în visele uitate şi care mă strigă să prind […]

Lumea din stiloul meu a tăcut. N-am mai știut unde-s toți și unde-s eu. Ce tot cauți, surd și mut? Pe Dumnezeu. Pân-acum nu l-ai știut? L-am știut, dar vezi, că-i greu să te-mpiedici mai mereu în cuvinte fără minte și în soare, și în mare, și s-o iei de la-nceput cu tot pasul neștiut. […]