CENACLU

Era pe vremea Anei, Ana de Bretania, Cu faţa spre mare întoarsă murmurai litania De şoapte, de vise, de fioruri nestinse, Subţire, mlădioasă, sub văluri întinse De vântul din nord, iar soarele de vară Coafa cu două coarne cu aur împresoară. Părăseai plictisul, flori roşii culegând, Lăsai recele castel, alene zâmbind… Era pe vreme Anei, […]

            La marginea unui codru întunecat,             Sub mândrul cer înstelat,             Lângă un pin aplecat             Prădătorii nopții se-arată de sub un nor dantelat.             Liniștea apăsătoare a serii             E spartă de aerul bătut             De-aripile liliecilor cenușii,             Ce zboară către un ținut necunoscut.             Ca doi ucenici ai nopții,             Gonesc […]

Suntem doar două viori într-o orchestră fără nume, cu ochii trişti, fără identitate anume, eu, vioara a şaptea, tu, vioara a cincea, scârţâim frenetic simfonie după simfonie, privind hipnotizaţi mâinile unui dirijor agitându-se robotic, de nu vom fugi departe de orchestra asta fără nume, ne vom macera sufletele într-o mare de întuneric, vino să căutăm […]

stâlpii de pe dig sunt ace înfipte într-o epidermă de elefant nu pot să-mi închipui că ar putea tămădui cotul râului nici că podul este un deget al oraşului pe care apa să-l muşte când are o criză de epilepsie un lucru este sigur realitatea respiră altfel în tentaculele ficţiunii ventuzele ei intră adânc scormonesc […]

singurătatea are brațe lungi se-nfășoară în jurul gâtului liniștea din colțul ei îi face cu ochiul pe asfaltul pietruit câțiva pași îi ține companie

primul mort pe care mi-l amintesc este străbunicul dinspre tată mama mi-a pus atunci doliu în piept și m-a ridicat de subsuori să-i sărut mâinile împreunate sub o lumânare înfășurată într-o coadă de maimuță pe care am privit-o fără să-i înțeleg semnificațiile nu știu să fi plâns  am fost însă cuprinsă de jale când am văzut-o pe mama bocind pe drumul până la […]

Mă atinge mâna umbrii Luminează –mă cu soarele Știu, că sunt văzduh atârnat de cer Adică de poalele cerului hărăzit Bucată cu bucată din mine este a nimănui Sunt carne vie! Și azima duhului Stârnesc furtuni, aprind flăcări Ca să iubesc pe ascuns Încătușat de privirea dorului călcat… Deodată, mă înghite întunericul… Eu, mă opun, […]

nu mă pot opri din râs vezi tu…   e doar o lacrimă, una singură ce merită să curgă în josul șoldului amforat apoi de’a lungul zidului longilin al cănii de tablă în care te adun.   acolo mi’am aflat nuda naivitate, magistrală îmbrobroderie, a viselor tale lacustre cu mine.   e doar o lacrimă […]

pe capătul străfundului n-a folosit cuvinte trepte în sine mi-au spus că mă iubește când în același timp sunt însămi și altcineva și el în cămașă roșie cu aură albă udă ideile cu gânduri spiritul din minte desface nasturii de lungă durată în cea mai genetică unduire atunci sunt mai rece ca reptile sub haina […]

Rătăcim uneori, printr-o definiţie absentă de paşi, într-o lume în care gândurile ni se odihnesc pe nişte stative imaginare. Amintirile ne joacă ca într-o horă urmând darabana minţii şi, nu se opresc până în târziul în care mirările se pomenesc desculţe. Atunci. încep să alerge una câte una tristeţile înglodate în datorii până peste cap […]