CENACLU

Mi-ai vătămat ființa cu mirări! Ce mistuire cugetătoare între două depărtări frânte pe nesfielnicul afect… Mi-ai vătămat ființa cu zvârcoliri! Ce vârtoase ispitiri îmi par cutezările tale adâncite în prielnicu-ți deșert…   Mi-am făcut din eresul tău ibovnic; Fără prihană, l-am lăsat să-mi treacă lacrima prin suflet, prin mândria sprințară… Zefir ce mă soarbe în […]

Via era la marginea satului. O liniște grea îmbrățișa pământul. Cu coada ochiului Îi urmăream fiecare mișcare. Zâmbea frumos… Inima îmi bătea nebunește. O furnică mă gâdila Pe sub bluză.   Așteptam…   Genunchiul meu atingea genunchiul lui, Mâna mea frământa frunza de trifoi, Aerul parfumat al viei În soarele dogoritor al verii Mă îmbăta. […]

Lecție inutilă de logică Aşa se întâmplă logic, plecăm şi sosim undeva. Plecăm pentru o clipă, pentru un ceas, pentru o viaţă, poate nu trebuia să plecăm, dar problema nu-i asta, ci faptul că sosim undeva, totdeauna sosim undeva, poate nu sosim la timp, nu sosim unde trebuie, nu sosim unde-am vrut dar sosim undeva […]

Către *** Mi-aduc aminte clipa: Nainte-mi tu te-ai arătat, Vedenie ce apare-n pripă, Al frumuseţii duh curat. Oriunde, trudnic, pus-am pasul În al vieţii vălmăşag, Eu auzeam sunându-ţi glasul, Vedeam în vis chipul tău drag. Trecut-au anii. În furtună S-a risipit visul senin, Uitat-am glasul tău cum sună, Uitat-am chipul tău divin. În trist surghiun, […]

Personajele: Vicu, Maur, Mama, Femeia care mătură strada, un grup de oameni. Actul I Decorul: O cameră cu mobilier clasic de lemn. Pe birou se află un laptop. Personajele: Vicu, Maur, Mama. Scena I Personajele: Vicu. (Vicu caută ceva în dulap. Scoate haine. Caută în buzunarele hainelor.) Vicu: Nu le găsesc. Nu ştiu unde le-am […]

Vom uita cum ne cheamă, vom uita că am împărțit același pat și aceeași hârtie Când tu scriai de la un colț al paginii și eu de la altul, pixurile se întâlneau undeva la mijloc și Se cheama că facem dragoste, când mi-ai adus de la piața Matache o inimă de bou învelită Într-o pânză […]

Și iată că într-o zi , când mergeam spre casă, m-a abordat chiar el, pseudofilosoful de ocazie, criticul de meserie:                  – Ascultă aici, autorule, nici cinstea, nici demnitatea, nici sentimentul datoriei, nici dreptatea, nici omenia, nici justețea a ceea ce faci, adică scrii, nu-ți vor împăca vreodată […]

Deşi toată lumea se aştepta să înceapă războiul, cînd aflară vestea că ţara intrase în război,oamenii fură cuprinşi de o mută disperare. Tinerii bărbaţi îşi luau adio de la cei dragi,dispărînd apoi pentru lungi perioade sau uneori, pentru totdeauna. Georges fusese trimis pe front ca medic, dar înainte de plecare, dorise să oficializeze logodna cu […]

A iubi, toamna, e-un biet pleonasm, O poartă in cer se-nvârteşte, neunsă, Cad, iată, imperii de tulbure frunză Şi totuşi se aude și ultimul basm. A iubi, toamna, e oglinda-n oglinzi, Halouri ciudate pe lucruri dansează, Insecte damnate fac cuiburi în rază, Speranţa renaşte în cei suferinzi. A iubi, toamna, neant şi refren, Vin pluguri […]

Singurătatea vibrează-n timpane Cu sunet de scoică, E ceasul somnului. Paşi stinşi, paşi stinşi. E ea? Altcineva. Îţi vine să tipi de mânie Că nu simţi părere de rău! Ceasul somnului. Ochi aţintit. Orb, surd, cu voce anemică. Plâns de neputinţă-n infinit. Singurătate de Nicolae Labiș (2.12.1935 – 22.12.1956) (foto: Odilia Roșianu)