Literatura de azi
A iubi, toamna, e-un biet pleonasm,
O poartă in cer se-nvârteşte, neunsă,
Cad, iată, imperii de tulbure frunză
Şi totuşi se aude și ultimul basm.
A iubi, toamna, e oglinda-n oglinzi,
Halouri ciudate pe lucruri dansează,
Insecte damnate fac cuiburi în rază,
Speranţa renaşte în cei suferinzi.
A iubi, toamna, neant şi refren,
Vin pluguri pământul spre cer să-l răstoarne
Şi ultimul fulger, semnat ambigen,
E parc` – un altoi pentru sânge şi carne.
Şi țipă a pierdere tren după tren
Şi mieii duc iarba uscată pe coarne.
Adrian Păunescu
