Luminița MănescuLuminița Mănescu
13.10.2019

Recitiri: 30.09 – 6.10.2019

Luni 30.09.2019

Prea târziu pentru „rămas-bun”

De la pro life (cu crucea în mână și cu puști cu lunetă ascunse la spate!) la pro choice (cu doamne agresive și furioase încărcate cu un liberalism nitroglicerinic!), răsfoind ARHIVA LITERATURA DE AZI. Deja aflat în America, Adrian Sângeorzan scrie despre experiența sa de ginecolog în România comunistă.

Oameni pe lângă care am trecut – 195

Cândva! Dinu Lazăr îl surprinde alb-negru, pe „platourile” de filmare, pe actorul Vlad Ivanov.

Cité terrestre, cité divine : Jérusalem et le grand pèlerinage

Calea către orașul sfânt! Eduard Florin Tudor recomandă o carte semnată de Nicole Chareyron prin care redescoperim o lume străbătută de setea de Dumnezeu și setea de cunoaștere.

Romantic Epistemology: Mme. de Staël’s De L’Allemagne 

Un concept… evocator! Claudia Moscovici „explică” de ce autoarea cărții a fost atrasă de societatea și cultura germană.

Marți 01.10.2019

Fatalitatea caricaturii 

Comunismul – ca un cancer! Alex. Ștefănescu aduce în prim-plan competiţia, singura ce poate aduce bunăstare tuturor, chiar și celor care nu sunt în stare să facă nimic…

un nor în gând

Dorință! Despre ziceri (bolborosite), educări (simțite) și amprente (disimulate) – puteți citi astăzi la Măscăriciul cuvintelor, rubrica lui Călin Neacșu.

Suspinul toamnei, pe lac

Ce se întâmplă când descoperi că propria țară te poate uimi iarăși și iarăși prin splendorile sale naturale – veți afla citind-o pe Ramona Muller care, cu emoția îndrăgostitului de natură, vă invită pe un nou traseu.

30 septembrie – Ziua Antreprenorului

Inovația – ca răspuns imediat la o situație anticipată! Povești despre economie, spuse de Adriana Ungureanu care „anunță” timpul afacerilor neobișnuite, inovatoare, imprevizibile.

Comuniștii cred că PMR-ul lor resuscitat trebuie să revină la putere pentru a salva țara transformată dintr-o „grădină socialistă” într-o „sălbatică junglă capitalistă”

Statui coborâte de pe soclu, forumuri, congrese, comisii și alte evenimente consemnate de Domnița Ștefănescu la început de decembrie 1995.

Miercuri 02.10.2019

Din galeria femeilor cu rezonanță literar-socială: George Sand 

O carte poate defini un parcurs existențial! La rubrica Ipostaze, Crisanta Predescu surprinde complexitatea scriitoarei George Sand.

Iubirea noastră

Doar în liniștea mansardei imaginate de Mariana Rogoz Stratulat se poate decodifica metafora: iubirea – ca o pasăre înfrigurată hrănindu-se din sine însăși.

Se anunță vremuri grele

Fata unui mahăr! Uneori, se vede de la o poștă că nu știi cum să reacționezi, dacă e vreo glumă în care o să cazi de prost sau o amenințare foarte serioasă! Este ceea ce i se întâmplă unuia dintre personajele romanului-foileton semnat de Stelian Țurlea.

Joi 03.10.2019

Unelte sofisticate

Totul sau nimic! În selfie-ul de astăzi, împreună cu Marcel Vișa, ne surprindem speriați de noua și îngrozitoarea singurătate.

Școala mea era folosită ca morgă

Fatalitate! Vitali, personajul imaginat de Adrian Sângeorzan, constată că în Queens viaţa mergea înainte ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat în Manhattan, pe 11 septembrie…

MOARTE și VIAȚĂ (episodul XVI – final)

În față – Lumea Întunericului, înapoi – o insulă de oameni! În eseul său de la rubrica Respirații, Leonard Oprea își provoacă cititorii să răspundă la întrebarea: „Acesta să fie sfârșitul?”

Vineri 04.10.2019

Am pus ibricul pe foc și am fiert teorema toamnei 

Plastic, metal, rouă, pământ și miros de pădure – toamna cu toate fațetele ei este fotografiată în detaliu de Camelia Radulian.

Impression. Soleil levant.

Realități alternative! Dana Heuberger sugerează cum puteți alege între soarele difuz și cald al lui Monet și fațetele grotești ale realității expuse pe toate ecranele.

Cartea săptămânii: Croitorul de cărți

În plasa melancoliei sau viața devenită ficțiune! Revista Literatura de azi semnalează o nouă apariție editorială: cartea Monicăi Pillat (a cărei lansare tocmai a avut loc ieri, 12 septembrie).

Șantier în lucru

Despre un pleonasm împământenit și… estetica pierderii! Carmen Sorescu vă va ajuta să înțelegeți cum molozul poate fi de carne și oase, pentru că și fizic puteți fi dărâmați, când întâmplările sau visele cad, iar oamenii ajung… ruină!

Sâmbătă 05.10.2019

Contra-timp

Între tunelul care te scuipă afară și tunelul care te soarbe înapoi, rămâne pământul hămesit de mistere – scrie Carmen Firan la rubrica Femeia de nisip.

Cată să fii întotdeauna bună şi cu sufletul neîntinat

Ce face un împărat ca fecioru-său să aibă de unde să-şi aleagă mireasa – ne amintim citind, în cadrul rubricii Copilăria noastră, un fragment selectat de Odilia Roșianu, dintr-o minunată poveste a Fraților Grimm.

Bucuria unei ultime zile de școală

O imagine (de exemplu, a unei odăi debordând de veselie și lumină) poate să stăruie peste ani în amintire alimentată parcă de o sursă de energie misterioasă… Memoria lui Valeriu Cristea reînvie o dimineață de decembrie!

Omul primitiv este și o ființă rațională

Relația sacru – profan! Cum și de ce se ajunge de la ritual la ceremonial și apoi la spectacol – puteți afla la rubrica Folclor și folcloristică, constituită din scrieri ale prof. Nicolae Roșianu.

Duminică 06.10.2019

Poate că este ceasul

Toamnă de suflet! La rubrica Literatură, Odilia Roșianu aduce în prim-plan trei poeme argheziene, potrivite cu anotimpul…

Ascultându-l pe Dinu Lipatti

Ultima apariție pe scenă: Besançon,16 septembrie 1950. Gabriela Pop propune  să ne amintim Sonata nr. 8 în la minor de Mozart.

Rânduri pentru Gigi Vâja

Pomenirea! Cristina Crețu evocă oameni (un băiat ca Joe Dassin și un soare de fată) și locuri („divanul” de la drum).

Cunoscute sunt căile Pământului

Waze, GoogleMaps și Moovit! Pornind de la o carte („Rătăcitorii” de Olga Tokarczuk), Dan Romașcanu face o trecere în revistă a tehnologiilor și aplicațiilor care permit orientarea în timpul călătoriilor, dar mărturisește că, de multe ori, alege să fie încă un adept al ghidurilor turistice tipărite…

Recitiri: 23-29.09.2019

Invitație la lectură! Luminița Mănescu aduce laolaltă titlurile din domeniul literaturii, criticii, ştiinţei, educaţiei sau economiei, prezente în paginile revistei Literatura de azi.