Adrian SângeorzanAdrian Sângeorzan
03.10.2019

Școala mea era folosită ca morgă

Între timp am fost anunţat că şcoala mea, care fusese totuşi avariată, se închisese şi era folosită ca morgă. Aduseseră acolo frigidere uriaşe în care adunau bucăţile de oameni pe care le găseau la excavaţii. Muriseră doi elevi şi un profesor, dar nu-i cunoşteam. Fuseserăm cu toţii transferaţi pe la alte şcoli, dar eu nu mă grăbeam de loc să ajung acolo. În ciuda celor întâmplate, afacerile mamei mergeau foarte bine, iar eu umblam de colo-acolo, prin Queens, după hârtii şi cecuri care iată că ajunseseră să valoreze mai mult decât diamantele din Rusia. În Queens viaţa mergea înainte ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat în Manhattan, ca şi cum ar fi fost vorba de două locuri diferite şi îndepărtate, şi în multe privinţe aşa şi erau.

După o lună, unchiul Iuri s-a reîntors din Moscova. A luat un taxi de la aeroport şi urma să treacă pe la noi. A murit pe Queens Bulevard colţ cu Yellowstone într-un accident stupid de maşină. Omul nostru de la cabinetul de reabilitări era acolo în cinci minute după accident. S-a întâmplat să mă cheme şi pe mine, aşa că eu am fost cel care l-a identificat primul. Avea o gaură mare în frunte chiar sub linia părului său creţ şi roşu. Celelalte victime, care n-aveau mai nimic, au ajuns clienţii noştri de la reabilitare. Mătuşa Tamara ne-a trimis mai târziu o scrisoare  lungă şi fatalistă, care părea scrisă şi semnată de mama Rusia însăşi, în care ne explica cum că Iuri trebuia să moară cumva. Era un fel de condamnat fără vină şi fusese pe lista morţii încă de la turnuri. Reuşise să păcălească destinul odată, dar nu-l poţi păcăli de prea multe ori. A fost oricum o idee care m-a impresionat, pentru că ceva fatalist cred că am cărat şi eu cu mine din Rusia între genele  mele. Eu nu cred că fusesem pe lista morţii la turnuri. M-am gândit de multe ori, în împrejurările care au urmat mai târziu în viaţa mea, că dacă suntem cumva bifaţi tot n-avem cum să ştim asta şi lucrul cel mai bun pe care-l putem face e să ne comportăm ca şi cum am fi nişte veşnic păsuiţi.

Era a doua oară când mă gândeam la moarte, după căderea blocului Taniei din Moscova.

(sursa foto: dnainfo.com/new-york)