Camelia RadulianCamelia Radulian
04.10.2019

Am pus ibricul pe foc și am fiert teorema toamnei

Nimeni n-a mai apucat să se ascundă:

oamenii plastic

oamenii metal

oamenii rouă

oamenii pământ.

Am pus ibricul pe foc și am fiert

teorema toamnei.

Mi-am fiert unghiile, părul, călcâiele.

Vedeți cât caimac?

vedeți?

Va fi o toamnă nesfârșit de lungă.

Cititorii au râs, e nebună,

și-au pus pardesiele și au plecat.

A rămas lângă mine doar halta de câmpie

și un motan cu un singur ochi.

Eu am simțit în urma oamenilor

miros de pădure.

(sursa foto: alexmazilu.ro)