Camelia Radulian 
Nimeni n-a mai apucat să se ascundă:
oamenii plastic
oamenii metal
oamenii rouă
oamenii pământ.
Am pus ibricul pe foc și am fiert
teorema toamnei.
Mi-am fiert unghiile, părul, călcâiele.
Vedeți cât caimac?
vedeți?
Va fi o toamnă nesfârșit de lungă.
Cititorii au râs, e nebună,
și-au pus pardesiele și au plecat.
A rămas lângă mine doar halta de câmpie
și un motan cu un singur ochi.
Eu am simțit în urma oamenilor
miros de pădure.
