Luni, 11.05.2020
Panodyssey: A 21st Century International Culture Salon
A fost odată vremea discuțiilor inteligente, de salon. Despre acestea scrie Claudia Moscovici, cu exemple demonstrative.
Pétrarque et la poésie française de la Renaissance
Studii ample vorbesc despre influența stilului poetic al lui Francesco Petrarca asupra Renașterii, fapt detaliat de Eduard Florin Tudor în articolul său.
Din nemuritoarea lirică a lui Tudor Arghezi, „Doliu” este poate cea mai emoționantă poezie. Cum e omul fără dor? Nu-i întreg!
Marți, 12.05.2020
N-a fost ușor să fii Mihail Sebastian și să afli consternat că mai toți prietenii tăi te-ar vinde morții, pentru faptul că ești evreu. Alex Ștefănescu amintește acest episod urât din lumea literaturii românești.
Un simbol al primăverii parfumate apare în poezia lui Călin Neacșu, teiul înflorit, care vorbește convingător despre trăirea supremă, iubirea.
Nu am idee dacă toată lumea știe ceva despre Marea Hunedorenilor, dar știm sigur că Ramona Müller găsește subiecte interesante și atrăgătoare pentru rubrica Recomand România, iar detaliile expuse sunt prețioase mereu.
Miercuri, 13.05.2020
Trecerea de la starea de urgență la cea de alertă, în vremea pandemiei, are pentru Flaviu George Predescu diverse semnificații culturale.
Între doi care sunt uniți prin iubire, calea spre împreună e inevitabilă, pare să transmită, în poemul său, Mariana Rogoz Stratulat.
Stelian Țurlea continuă povestea „martorului”, din romanul cu același titlu, permițând cititorilor să facă niște asocieri importante.
Joi, 14.05.2020
Să-i ucidem, însă cu o oarecare grijă
Relatările de război sunt subiecte fierbinți, iar Vitali, personajul lui Adrian Sângeorzan, reușește să conducă cititorul exact în sumbra atmosferă a conflictelor irakiano-americane.
Câteva dintre gândurile pline de înțelepciune ale actriței Audrey Hepburn au fost transmise lumii. Uneori e de-ajuns să le recitim.
Trimiterea mistică către Cain și Iisus Christos implică azi o audiție muzicală semnată de Vivaldi, respirația lui Leonard Oprea având astfel o intensitate mai mare.
Istoria care ne lipsește din manuale
Să nu uităm vreodată că în ghearele naziștilor și ale comuniștilor extremiști au murit cândva oameni nevinovați. Ramona Müller completează cu detalii istorice un tablou alb pentru unii dintre noi.
Vineri, 15.05.2020
Cartea săptămânii: Călătoria Cilkăi
„Cilka este cea mai curajoasă persoană pe care am cunoscut-o. Nu cea mai curajoasă femeie, cel mai curajos om. Mi-a salvat viața“. – Lale Sokolov, Tatuatorul de la Auschwitz
Cartea recomandată în această săptămână de revista Literatura de azi este „Călătoria Cilkăi” de Heather Morris.
E suficient să ieși pe balcon, scriitor fiind precum Carmen Sorescu, și un text pe acest subiect, cu ramificații diverse, se conturează.
Sâmbătă, 16.05.2020
„Îmbibați” de lecturile noastre
Câți dintre noi nu am rămas în hainele purtate de personajele cărților citite? Și câți dintre noi nu ne-am dorit să fim, măcar o zi, chiar personajele preferate? Valeriu Cristea își amintește de un coleg de-ai lui care, pentru câteva minute, s-a crezut un neînfricat mușchetar.
Nicolae Roșianu subliniază, în fragmentul de azi, ideea că folclorul livresc nu reprezintă tocmai ceea ce a fost odată folclorul oral.
Poemul semnat de Carmen Firan este o adaptare a unei rugăciuni fierbinți.
Pentru a ne întoarce în Copilăria noastră, din seria celor mai frumoase povești scrise de Hans Christian Andersen, Odilia Roșianu a selectat „Acul de cârpit”.
Duminică, 17.05.2020
Vorbele înțelepte ale lui Tudor Vianu, critic și istoric literar, sunt readuse în atenție, la rubrica Din arhiva Literatura de azi, de Odilia Roșianu.
În ton cu anotimpul care ne trăiește, invitația Gabrielei Pop spre audiție a Sonatei pentru vioară no.5 a lui Beethoven aduce exact ideea de primăvară în mințile noastre.
Unele lucruri din societatea nu tocmai civilizată șochează femeia tânără, în diferite circumstanțe. Aici se încadrează și relatarea din povestea Cristinei Crețu.
Westworld 3 – o distopie în vremea coronei
Sezonul al treilea al filmului „Westworld” este un prilej de analiză amănunțită pentru Dan Romașcanu, distopia respectivă fiind recomandată pentru vizionare, mai ales în această perioadă.
Literatura de azi7/7: 4-10.05.2020
„Cel care citește trăiește o mie de vieți înainte să moară, spuse Jojen. Cel care nu citește, trăiește doar una.” („Dansul dragonilor”, George R.R. Martin). Mesajul vă este transmis de Crisanta Predescu, în privirea cu care s-a aplecat asupra paginilor revistei, în cadrul rubricii Literatura de azi 7/7.