Au pornit în lume

Este complet eronată afirmația conform căreia variantele livrești sunt mai vechi decât variantele orale, constituind sursa acestora (W. Anderson, M. Gaster, A. Wesselski ș.a.). Folcloristul nu trebuie să piardă din vedere faptul că variantele livrești care ne-au parvenit sunt de cele mai multe ori prelucrări ale variantelor folclorice – prelucrări făcute în spiritul gustului și ideologiei epocii respective, oferindu-ne desigur date interesante „nu numai pentru problemele de cronologie a tipului cercetat, ci și pentru lămurirea mai amănunțită a legilor potrivit cărora au loc prefacerile în variantele intrate în circulația orală”¹

Problema originii maximelor i-a preocupat pe mulți folcloriști; I. C. Chițimia, de pildă, în amplul său studiu consacrat paremiologiei, recomandă aceeași prudență: este adevărat că de acolo au pornit în lume. Textele respective (biblice, esopice etc.)„au folosit tezaurul creației populare orale” și „nimeni nu poate contesta că popoarele au avut o literatură orală cu mult mai înainte de a avea texte scrise”². Chiar și acele maxime a căror origine cultă este certă trebuie privite în acest context: proverbele sunt, de fapt, „temelia populară a maximelor culte” – scrie Tudor Vianu –, alcătuind și „baza lingvistică a artei acestora”³