cum plămădea între repetiții site și scări

până la pulpa basmelor

în care înotau agonia și extazul din copilăria păpădiilor.

Aveam o scenă albă, regizam între degete spectrul culorilor.

Decantam, în priviri, stările

în care se îmbrăca văzduhul.

I-am prins, dintr-o săgetare, povara

care i se așezase pe gânduri.

O urmăream cum stătea, melc,

în licărirea căprui,

cum se prelingea peste sunete.

Câteodată, încremenea ca un iglu

care se lăsa locuit de teatrul silfidelor.

Îl priveam și îi vedeam sufletul care mă saluta îngerește.

În ochii lui, poposise un lup flămând de tăceri așternute pe frunze.

Mi-a luat urma și pășește lent.

Dă la o parte pălămida înserării cu o plutire între lumile

care îi cer urcușul și zarea.

Post-ul Artă apare prima dată în Literatura de azi.

în care s-au topit privirile,

nu aș mai fi bătut drumul nopții

în carul mare

care mi-a arătat

cum se rotesc în strălucire respirațiile fierbinți ale verii.

Dacă nu aș fi dansat în pașii neasemuiți

ai muzicii din adâncuri,

nu aș fi simțit

cum mă cuprindeau în reverie întemnițatele gânduri,

cotrobăind printre clipe după esențe și sens.

Dacă nu aș fi recunoscut glasul plutirii bulucite de dor,

nu aș fi cunoscut abandonul

în mâinile făuritorului de trepte și ramuri.

Am umplut odaia de margarete,

penițe de trasat în amintire începutul cuvintelor

care își căută povestea.

Am pășit dincolo de tremurul oricărei alegeri

și iată-mă!

Liliacul din fereastră a rămas martorul

intrărilor și ieșirilor din mine însămi,

cu decolare lină,

cu aterizare neîntârziată

la balul roșu carmin al istoriei.

Post-ul Puzzle apare prima dată în Literatura de azi.

din care se născuse, 

coloană a infinitului, 

nelepădându-se de rădăcinile simplității.

Își ducea trupul în pasul visului

care spărsese timpul

în viziuni promise de îngeri.

El a creat zboruri în aerul parizian

și în celelalte universuri,

măturând cu gândul și în cuvinte

foile pieritoare ale slavei deșarte.

A deșteptat bucuria primordială 

a copilăriei, 

scoțând la iveală chipul inconfundabil al inimii.

Poate că îi privesc conturul mâinilor

și nu văd complet tremurul norilor,

poate că îi contemplu prelungirile ființei 

și abia când scriu așa cum aș respira, 

înțeleg, dinspre dimineți spre eternitate, 

căutarea care însuflețește piatra

direct în ritmul sentimentelor.

Post-ul Brâncuși apare prima dată în Literatura de azi.

cu ochii lipiți de timp,

de o imagine care și-a întins brațele din copilărie 

până dincolo de aripa unui înger.

M-am suit călare pe gând 

ca pe un cal măiestru 

și mi-am vizitat propria viață, pipăind,

cu ochii de acum, pământul pe care îl calc 

de parcă aș păși pe drumul bătut cu inima dintru începuturi.

Am zărit cum talpa vieții 

împingea peste margine limanul amiezii,

am văzut cum se încuia, 

între umbre, licărirea ce bântuia înserarea.

Probabil, de atunci, am început

să creez acest spațiu 

în care păstrez pe linia orizontului 

dansul între apropiere și depărtare,

ca într-o duminică.

Post-ul Spațiu apare prima dată în Literatura de azi.

acela care se așază, cu o idee

în fața puilor nedefiniți ai cuvintelor.

Mi-am asumat azvârlirea

în nerăbdarea durdulie de întreg

și am șters, din privirea oacheșă,

imaginea prin care mi se răstălmăcea tivirea zilei.

Nu era zăpadă, nici nu ploua,

era o vreme de retrageri în penița gândurilor.

Mi-am petrecut duminica

Înzăpezind, cu sania tăcerii, creionul tocit al orbirii.

Am ascultat câteva podcasturi

în care se vorbea despre noi,

întrebându-mă:

cum poate ști un tânăr atâtea lucruri despre

cum ni s-au făcut ferfeniță așteptările,

despre cum se clatină din temelie lumea

atunci când te încredințezi

de locul în care te afli?

Din această poveste,

nu știu cât înțelegi,

am plecat de la supremația

celui care se crede îndreptățit

să dicteze

cum se caligrafiază starea planetei

și am ajuns la trecutul

din care mi s-a născut baia această

în care mă scald

ca într-o dezbrăcare de așchii și noduri.

Post-ul În lumina neoanelor apare prima dată în Literatura de azi.

Ești și azi ca altădată,

Te vedem în apa clară,

În lumina tutelară,

Te-auzim în glasul drag

Care-n tot se face prag.

Te simțim în omul care

ne vine-n întâmpinare

cu o mână pentru pas,

ce-n ploi, vânturi a rămas,

cu un zâmbet rotitor,

pentru chip mântuitor.

În pământul ce ne ține,

și ne vorbește de Tine

prin rodirea-i neîntreruptă, 

care stă și ne ascultă,

care-n orice întrupare,

are un colț pentru-o cărare.

Doamne, Tu știi cel mai bine,

ce ne-mpinge, ce ne ține,

care-i golul ce ne seacă

care-i plinul ce ne pleacă,

ce cădere ne ridică 

și ce pisc, ne tot despică,

Tu vezi vidul și măsura,

unde-i rostul, bătătura,

pentru oricare ființă, 

Tu ești semn de biruință!

Post-ul Rugăciune apare prima dată în Literatura de azi.

Îi observam mersul de felină,

îi surprindeam surâsul rujat 

la ședința foto a mantrelor 

care adunau între palme schimbarea vieții,

de la maturitate înspre adolescența 

gata de provocări știute și neștiute.

Vedeam cum curgeau în posibilități

întâlnirile cuvintelor.

Vedeam cum venea în pragul anilor pentru petreceri 

cu rochie gata de recunoscut curtarea pantofilor 

buni de purtat pe drumuri bătătorite în umbra tăcerii.

Ea s-a ascuns într-o pleoapă a pelerinei 

în care s-a înfășurat de iarnă 

și de priviri indiscrete 

să își caute în roșu, albastru,

tinerețea capsulată în visul înnoptării.

Ea se apropia, când căprioară,

când vânător al pădurii de semne, 

la strânsul recoltei de spartul miturilor

în pieptul veacului bun de pus la rană și la colțul buzelor.

Ea era atât de aproape încât credeam că mă vede

și când colo, privirea i s-a oprit pe alinierea planetelor 

în pasul furiș al vremii 

care își caută potrivirea în ceasuri pudrate cu lună.

Post-ul Sub semnul lunaticei tăceri  apare prima dată în Literatura de azi.

pentru că nu fusesem la cheremul verii

sau, pur și simplu,

bătuse un vânt de hoinăreală

pe câmpul voalat al înserării.

Ar fi putut să pună în balanță

drumul dus întors al așteptării, 

ar fi putut da la schimb răspunsul

care nu mai era o surpriză pentru mine, 

cea care cântăream în priviri razele soarelui

de la începutul rostogolirii în privirile,

tăciuni, ale pământului.

E tot o rotire, un cerc vicios al celor

care își contemplă ispita neispitită de absolut.

Post-ul Analiza apare prima dată în Literatura de azi.

Așa îi place să umble, 

sau poate că doar are nevoie de mărturii

ale intrărilor și ieșirilor din templul toamnei.

Așa îi place să grăiască, 

sau poate doar așa se ține pe sine în palme, 

deasupra ecourilor 

care îi sparg pieptul 

ca într-o năvălire de frizieni 

ce își flutură coama în aerul tare.

Poate că e tot el 

cel care mă tulbura în drumul spre casă

atunci când abia dacă îmi recunoșteam inima.

Întrezăresc aceeași înclinație

de a împinge spre limită înserarea,

același balans,

echilibrând în oglinzi conștiința așteptării.

Atunci am învățat cum să ocolesc

bălțile după ploaie,

cum să mă adun în culoare.

Pictez cu mersul timpul care mă cere.

Când albastră, când verde, 

îmi clarific orizontul.

Post-ul Călcâiul lui Ahile apare prima dată în Literatura de azi.

așa cum ne amintim de locul nașterii noastre..

Sunt magnoliile înflorite, poete, 

în Ploiești, a plouat în luna lui martie 

și noi ne iubim în tăcere sau nu,

ducând cuvintele în primăvară

ca pe niște clopote 

ce bat de trezire, 

de nașterea poeziei, 

de ochi înlăuntru, rasfrânt 

peste clipele fugărite de vise.

Amprenta-ți ,,al meu privit de al său”

a rămas scrisă în sufletul celui 

care te-a primit, aripă, 

să îți poarte în pas nemurirea.

Trecem pe urmele tale căutându-ne.

Pipăim timpul, cântându-ne poveștile.

„Al meu privit de al său” s-au întâlnit azi într-un poem, pian, 

intonând viața în ritmul copacilor.

Post-ul Lui Nichita apare prima dată în Literatura de azi.