Brâncuși

El purta pe umeri pământul 

din care se născuse, 

coloană a infinitului, 

nelepădându-se de rădăcinile simplității.

Își ducea trupul în pasul visului

care spărsese timpul

în viziuni promise de îngeri.

El a creat zboruri în aerul parizian

și în celelalte universuri,

măturând cu gândul și în cuvinte

foile pieritoare ale slavei deșarte.

A deșteptat bucuria primordială 

a copilăriei, 

scoțând la iveală chipul inconfundabil al inimii.

Poate că îi privesc conturul mâinilor

și nu văd complet tremurul norilor,

poate că îi contemplu prelungirile ființei 

și abia când scriu așa cum aș respira, 

înțeleg, dinspre dimineți spre eternitate, 

căutarea care însuflețește piatra

direct în ritmul sentimentelor.