Timpul

Timpul, exploratorul apelor

El mă privește cu ochi ascuțiți,

care au în săgetare raze întinse

dincolo de vederea mea înfrunzită.

Îi pun pe umeri o poezie cu aripi,

gata de traversat în conectare ecranul înserării.

El despică în falii de strigăte, șoapte, căutarea culorilor:

roșul de negru, albul de mărgăritar, trecutul de prezent.

Pune piatră de hotar în capul răscrucii

și se lasă pradă scufundării în ochii

care îl ridică deasupra cuvintelor.

Eu îl privesc tăcută

și pornesc la pas agale prin mine,

îl las să mă urmeze,

explorator al apelor

în care plutesc sirene și cai de mare,

alge și corali, nedespărțitele unde.

El mă străbate ademenitor

și cărarea se lungește răsfățată,

acolo unde nici cu gândul nu gândești,

pe partea nevăzută a viselor.