Luni, 27.04.2020
Democrația pentru înțelepți, dar și pentru imbecili
Considerațiunile scrise ale lui Adam Micknik au reală valoare politică și socială, căci experiența sa jurnalistică este amplă. Odilia Roșianu a selectat câteva dintre ele.
Nu știm dacă se poate explica iubirea de carte. Însă Claudia Moscovici, în articolul ei, bifează beneficiile consumului de hrană spirituală.
Musulmans et chrétiens du Moyen Âge à la Renaissance
Articolul scris de Eduard Florin Tudor aduce lămuriri istorice în privința formelor de religie, din Evul Mediu până la Renaștere.
Marți, 28.04.2020
Marin Sorescu în ultima zi de viață
Alex Ștefănescu își amintește despre poetul Marin Sorescu căruia nici apropierea morții sale nu i-a putut învinge liricul din minte.
Din nou, Ramona Müller ne poartă mințile într-o incursiune prin țara noastră, de data aceasta, în Ploiești, la muzeul ceasurilor.
O abordare suficient de optimistă în privința morții poate fi detectată în poemul lui Călin Neacșu, magica sa baghetă lirică încrucișându-se cu o coasă.
Miercuri, 29.04.2020
Mariana Rogoz Stratulat, jocul în doi și luna maiestuoasă ca martor – iată elemente ale unei poezii de început și de sfârșit.
Recenzia Simonei Preda a cărții, „Toate viețile pe care le-am trăit”, scrisă de Anuradha Roy, poate convinge cititorii să citească volumul prezentat.
Romanul-foileton, semnat de Stelian Țurlea, continuă cu nenumărate conexiuni care pot fi lesne de priceput, punând lucrurile cap la cap.
Joi, 30.04.2020
Într-o lume a războiului, a urii și a sângelui, surâsul unui copil aduce bucurie și speranță. Acesta pare a fi mesajul lui Vitali, din romanul lui Adrian Sângeorzan.
Sandu Frunză sau filosoful despre moarte și viață
Cartea lui Leonard Oprea, „Teophil Magus – viața și moartea”, este prezentată azi de către Sandu Frunză, cu o delicatețe surprinzătoare într-ale observației.
Vineri, 01.05.2020
O poveste ne poate salva adesea de angoasa unei realități. Ca o insulă primitoare unde se pot înlocui elementele necesare unei existențe confortabile. Carmen Sorescu, de pe propria insulă, sondează realitatea deloc simplă.
Cartea săptămânii: În vremea contaminării
„Locuiesc la Roma, dar e ca și cum n-aș mai fi aici. Orașul în care trăim cu toții este acum mai întins și mult mai eteric, centrul nostru afectiv de greutate se îndreaptă spre nordul țării – o geografie nouă, formată din zone roșii care se tot extind pe harta epidemiei și din talk-show-uri la care ne uitam seară de seară… Frumusețea Romei, care așteaptă afară, pare acum incapabila sa ne consoleze.”
Paolo Giordano – „În vremea contaminării”, cartea recomandată de Literatura de azi, în această săptămână.
Sâmbătă, 02.05.2020
Carmen Firan scrie poezia cărții unei vieți, cu îndoieli sau certitudini, dar nu în privința iubirii, atotcuprinzătoare, nerostită.
Pentru mulți copii, din vremuri diferite, lingurița de zahăr a fost și este un petec de rai. Confirmarea afirmației vine și de la Valeriu Cristea, cel ce a zâmbit, cu siguranță, atunci când a scris acest text, precum cititorii toți.
Nicolae Roșianu, indiscutabil îndrăgostit de cuvânt, deslușește în scrierile sale semnificații și legături care pot ajunge la cititorii împătimiți ai istoriei literare.
Pentru o nouă călătorie în Copilăria noastră, Odilia Roșianu a extras din povestea „Alice în Țara Minunilor” de Lewis Carroll fragmentul care poate readuce în mintea cititorului ideea de sărbătorire a fiecărei zile, nu cu un motiv anume.
Duminică, 05.04.2020
Din galeria operelor lui Isaac Asimov, scriitorul rus și evreu care a revelat lumii literare arta minții, cititorii pot redescoperi un fragment din „Roboții și imperiul”, selectat de Odilia Roșianu.
Fragmentul semnat de Cristina Crețu povestește o viață potrivită unui trecut al tuturor fetelor care au muncit și au trăit pentru a fi în rând de lume.
Din nou, Gabriela Pop lansează o invitație pentru vizionarea unui balet de excepție, „Giselle”, cunoscuta compoziție muzicală a lui Adolphe Adam.
Pentru a ne uita propria izolare trăită în zilele noastre, Dan Romașcanu recomandă un film din anul 2009, „Moon”, o producție science-fiction, care are darul de a ne duce într-o călătorie pe lună.
Literatura de Azi 7/7: 20-26.04.2020
La fiecare sfârșit de săptămână, cititorii noștri pot recapitula, citi sau reciti cu ușurință toate articolele revistei noastre, în urma recomandărilor făcute de Crisanta Predescu.