Citești o carte cum ai citi un om
Care îi sunt punctele slabe
Când se îndoiește și când fuge de realitate
Până unde poate întinde ața
Să iasă cu fața curată în războaiele duse de alții
Aceleași utopii hulite ieri și aduse azi pe tapet
Ca pe salvarea dintr-un iad cu alt iad
Dai pagină după pagină an după an
Câte piste false și drumuri oprite la jumătate
Și totuși dramatismul eșuează într-un apus de soare
Corpul e o hartă cu râuri și munți și petece de câmpie
Purtat între coperți de piele ca o carte rară cu pagini subțiri
Până la urmă cel mai greu e să descrii o poveste de dragoste
În ultimul moment scenele cele mai bune sunt ratate
02.05.2020