Luminița MănescuLuminița Mănescu
21.01.2018

Recitiri: 8 – 14.01.2018

Luni 08.01.2018

Cacealma

Uneori – adeseori? La rubrica Anotimp pierdut – semnată de Ion Țoanță – ieșim din cotidian și intrăm în jocul cu… îngeri!

Iubitul meu…

Îndrăgostiții – fără machiaje și fără miză. Ana Barton crede că prietenia este singura dragoste-nțeleaptă și ne convinge că prima impresie nu contează!

Oameni pe lângă care am trecut – 110

Sfinții, colindele și tristețea (parcă veșnică) din ochii unor copii – în viziunea lui Dinu Lazăr.

How Could I Possibly Want Her to Be the Mother of My Kids?

Minciuni și înșelătorii! Personajele Claudiei Moscovici continuă să trăiască între pasiunea mistuitoare și teama de un „angajament”.

L’essai dans ses métamorphoses

Despre „istoria” cuvântului: distincții necesare între „utilizări” și „sensuri”. Eduard Florin Tudor prezintă volumul publicat sub titlul L’essai: métamorphoses d’un genre – de către Pierre Glaudes.

Marți 09.01.2018

îmbrâncind gravitația

În rubrica Măscăriciul cuvintelor, Călin Neacșu ne demonstrează că, la granița dintre lumi, te poți vindeca de orice orgolii, în timp ce mai crezi încă în dragoste și lupți pentru ea!

MEMENTO MORI (LUMEA MODERNĂ)

Revoluțiile – esența istoriei moderne. Alex. Ștefănescu analizează felul în care Eminescu glorifică ideea de schimbare prin forță a societății.

Zeii deșertului

În conflict cu o civilizație extragalactică! Christian Crăciun recomandă Prea mulți zei pentru deșert, un roman despre dilemele existențiale ale unei umanități care regăsește eternul interogativ adăpostit în mit.

A ști cum să faci

Esența reușitei: a avea bani sau a găsi soluții? Adriana Ungureanu este de părere că în economie nu contează ce și cât ai, ci contează ideea prin care valorifici ceea ce ai.

Miercuri 10.01.2018

Dacă Dumnezeu

„Totul” este indistinct? „Nimicul” este clar? Daniel Cristea-Enache explică în ce condiții – pentru faptele noastre – nu am da socoteală și am putea răsturna orice, oricând, oricum!

Gelozii prostești

Mereu între o ierarhie a sarcinilor şi o ierarhie a apropierii de… „el” – personajele lui Stelian Țurlea disting mai greu fabulaţia de adevăr și se dumiresc prea târziu de ce sunt în stare femeile, în general.

Eu visez, tu descânți cuvintele…

Martori la idila nisipului cu marea… În poemul Marianei Rogoz Stratulat ajungem la marginea timpului și visăm să rămânem în templul dorurilor.

Aceste clişee ne dor: Oricât de flămând şi amărât ai fi…

Era bună armata pe care o făceau părinţii şi bunicii noştri! Într-un stil inconfundabil, Lorena Lupu „explică” de ce putem ierta un om care scrie incorect gramatical, dar nu putem ierta omul care îşi permite să-i judece pe cei aflați în situaţii disperate.

De ce suntem fericiți de Anul Nou

Anul Nou – ca unitate de măsură a timpului și a vârstei noastre, în raport cu faptele noastre. Flaviu George Predescu este de părere că ar trebui să ne reorganizăm conduita psihică raportându-ne doar la… „golgotele” fiecărui om, adică la a ierta și a iubi.

Joi 11.01.2018

Gare au coeur (II)

Pe scut sau sub scut? Despre cele 47 de femei ale lui Toma și alte multe „necunoscute” în ecuația iubirii scrie Nicolae Manolescu în acest nou fragment decupat din volumul „Povești pentru oameni mari”.

De ce America nu moare – DE CE?…

Mai întâi: beton și sticlă, apoi: stâlpi de fum – Gemenii rămân ca doi apostoli titanici! Leonard Oprea re-deschide meditația spre noi universuri de întrebări și răspunsuri asupra condiției umane.

Te țin minte

Întâlniri! Despre ochii, mâinile și sufletul „ei” – care nu uită nimic, dar și despre un drum rămas pustiu citim în poemul Alinei Neagoe.

Timpul părea să ne fi dat o mică păsuire

România – ca ţară de adopţie sau refugiu? Răspunsul îl găsim la rubrica Între două lumi unde Adrian Sângeorzan își amintește de o… greaţă – evident – străină lui Sartre, cel care admira inconştient comunismul din cafenelele Parisului.

Coma lui Laurențiu

Câteodată avem nevoie de cineva sau de ceva care să ne motiveze să… trăim! În textul lui Dumitru Crudu, lectorul rezonează cu disperarea unei mame.

Vineri 12.01.2018

Cum m-am „rătăcit” prima oară în viață

Un spectacol nesfârșit: orașul care năucește. Cu Gabriel Chifu retrăim emoțiile copilului de cinci ani – ajuns singur în fața magazinului de jucării.

Înainte de 15 ianuarie

„Ce-i lipsea lui oare–n lume chiar ca Dumnezeu să fie?” Răspunsul se conturează într-un nou episod difuzat de Teodora Stanciu.

Singura iubire

Povestea unei nopţi! În oglinzile de astăzi ale Cameliei Radulian întrezărim doar „zvonuri” de iubiri eterne…

Poeme de amor

În cadrul rubricii Cartea săptămânii, Literatura de azi ne trimite către poemele lui Mircea Cărtărescu, din colecția „Seria Premiul Eminescu”.

Gheață la mal

Picătură chinezească sau iatagan? Dana Heuberger crede că uneori, pentru a… corespunde, ar trebui să ne schimbăm starea de… agregare!

Petrecerea fu reuşită

Despre nenorocirea care te paște și alte fandoseli, patalamale, o armă albă, un politraumatism cranian, dar și despre mâna destinului citiți în textul semnat de Horia Gârbea.

Sâmbătă 13.01.2018

„Niște bomboane cu gust de baloane…”

Uneori aflăm prea repede ce fel de… „prinț” am vrea să fim! Literatura de azi ne oferă un poem al Ninei Cassian – ales și redactat de Odilia Roșianu – în cadrul unei noi rubrici: Copilăria noastră.

Domnul Soltîțki

1947. Într-o după-amiază de sâmbătă retrăim – în textul lui Valeriu Cristea – amintirea primului meci de fotbal adevărat pentru el: „Carmen” – „U”: 3 la 0!

Fii fericit, nefericitule!

Goana… lumii noi după fericire! Cristina Chirvasie analizează și recomandă filmul lui Gabriele Muccino, The Pursuit of Happyness (În căutarea fericirii).

Zorile dalbe și puterea tămăduitoare a soarelui

Noaptea cea mai lungă din an, colindele – ca resurse ale spiritului românesc – sau lupta dintre întuneric și lumină. Totul în cadrul rubricii Kanteletar semnată de Emilia Ivancu.

Individualitatea (i)repetabilă

Basmul și literatura… clasică. Nicolae Roșianu ajunge la concluzia că există – totuși – un tip de erou care nu poate fi identificat decât în creația orală: eroul folcloric, cel care are și nu are nume: Ileana Cosânzeana, Făt-Frumos,  împăratul, țarul popa, boierul, țăranul etc.

Ploua cum numai toamna ştie să plouă

Despre Bellow și un „caiet de vise”! Deși refuzase să „intre” în partid, personajul lui Carmen Firan pare a se fi împăcat cu ideea compromisului acceptat pentru binele cuiva.

Tu n-o să știi că voi plânge

La rubrica Melodia săptămânii, Odilia Roșianu încearcă se schimbe starea de spirit a ascultătorilor cu o poveste de dragoste care se dorea a fi „pentru totdeauna”, dar…

Duminică 14.01.2018

„Am aruncat indignat caietul meu de note la dracu”

Formalitatea unui titlu academic! Literatura de azi redescoperă metafizica schopenhaueriană, interesul practic pentru patria noastră și unele… îngrădiri impuse în scrisoarea pe care Eminescu i-o adresează lui Maiorescu.

Înnoptare

În avanpremieră la Ziua Culturii Naționale, Gabriela Pop alege pentru noi spre audiție liedul „Înnoptare” de Mihail Jora, interpretat de soprana Eugenia Moldoveanu.

Vin de Botoroaga

Ce se întâmplă când viața merge înainte, oamenii par alții și nu prea mai ai cu cine să culegi strugurii – ne lămurește Cristina Crețu la rubrica Oameni și locuri.

Început de an

Dan Romașcanu aduce în prim-plan cele mai importante știri din domeniul hi-tech, explicându-le și punându-le în context.

Recitiri: 01 – 07.01.2018

Ca de fiecare dată, și prima săptămână a anului este foarte bogată în noutăţi! Cele mai recente rubrici și subiecte le găsiţi adunate de Luminița Mănescu în revista Literatura de azi.

(sursa foto: onekingslane.com)