Coma lui Laurențiu

Laurențiu a căzut de pe cal și a intrat în comă. Mama lui, adică soră-mea, stătea la căpătâiul lui în salonul de reanimare din Spitalul Raional din Ungheni și nu-și putea explica în nici un fel cum s-a putut întâmpla asta odată ce fiul ei e un călăreț redutabil și calul era foarte liniștit. Se vede însă că s-a speriat de ceva și l-a aruncat pe Laurențiu la pământ și acesta s-a izbit cu capul de bordura drumului și a intrat în comă. Numai băiatul ei ar fi putut să ne spună ce l-o speriat, dacă nu ar fi fost în comă. Acum însă asta ne interesa cel mai puțin. Acum era important ca Laurențiu să-și revină.

– Dar ce șanse are să iasă din comă? am întrebat-o eu, încălecându-mi cuvintele.

– Șansele sunt jumătate la jumătate.

– Și chiar așa de rău s-a lovit?

– Da, foarte rău…A căzut în cap.

– Sărmanul băiat.

– O să vând calul acela.

– Și crezi că asta o să-l ajute cu ceva pe Laurențiu?

Stela tăcea. Tăcea în telefon. De aici, din Chișinău, de unde o sunasem, nu vedeam ce face. Puteam doar să bănuiesc că stă cu capul în mâini sau că-și privește disperată băiatul. De plâns, nu plângea, altfel, aș fi auzit-o.

– Stela, de ce taci?

– I-a ieșit cămașa din pantaloni și i-o îndreptam.

– Și ce zic medicii, totuși? Ar putea să scape?

– Ar putea dacă s-ar agăța de ceva. Ceva care să-l motiveze să trăiască.

– Ce anume?

– Un gând. Un vis. O dorință, orice.

Deodată, mi-am amintit că de ziua lui de naștere i-am promis să-i cumpăr o bicicletă și, până acum, nu m-am ținut de cuvânt. O bicicletă. Pentru că el de mult voia să-și schimbe calul pe o bicicletă. O să merg chiar acum să i-o cumpăr. Stelei i-a surâs ideea, poate, pentru că ea nu l-a citit pe Carver. Într-o jumătate de oră am mers în magazin și i-am ales o bicicletă albă. Iar peste două ore și jumătate am coborât din microbuz cu bicicleta în brațe și m-am îndreptat spre spital.

– Laurențiu, ți-am adus bicicleta, pe care ți-am promis-o la ziua ta de naștere. Uite, bicicleta, Laurențiu, i-am spus și am zăngănit din clopoțel, dar el nu și-a deschis ochii. Prea mult nu puteam să rămân la spital și am plecat, iar până în prag m-a condus Stela.

Ajuns acasă, am deschis netul ca să văd ce s-a mai întâmplat în țară și am dat peste o știre în care se spunea că președintelui Moldovei Curtea Constituțională i-a interzis să fie în același timp și membru de partid, când a sunat telefonul. Era soră-mea, care mi-a spus că Laurențiu și-a revenit din comă.

(sursa foto: fabrikcycles.ch)