Luni 18.11.2019
Despre „sinceritate” deschide cu franchețe calea adevărului Mircea Eliade, ce nu a fost doar un prozator desăvârșit, ci și un filozof tranșant.
„Eugenia” de Lionel Duroy și „America de peste pogrom” de Cătălin Mihuleac sunt două volume care studiază același fenomen: pogromul de la Iași. Odilia Roșianu își exprimă părerea de cititoare și se apleacă atent asupra celui de-al doilea.
Denis Diderot este un filozof care merită a fi studiat, studiile sale artistice despre tot ceea ce înseamnă „frumos” fiind ample exerciții culturale. Claudia Moscovici vă convinge de acest adevăr.
Marți, 19.11.2019
Spirala dragostei din poemul de azi, semnat de Călin Neacșu, induce exact starea omului ce oscilează, literalmente, între trăiri halucinante,.
Bucata de pământ pe care un om înalță o casă, prin multe sacrificii, nu ar trebui vreodată să se piardă sau să se înstrăineze, susține Alex Ștefănescu, cu patosul celui trecut prin acea situație tristă.
Căutând liniștea monahală putem atinge un nivel spiritual absolut în locul unde călugării neobosiți, prin traiul lor ascet, invocă divinitatea: la Mănăstirea Stănișoara. Ramona Müller iubește țara, scriind despre fiecare colț al ei, la rubrica Recomand România.
Miercuri, 20.11.2019
Tu plângeai pentru că eu te-am supărat
Emilia Ivancu, printr-o asociere gramaticală de cuvinte, în paralel cu subiectul cărții Elenei Ferrante, „Prietena mea genială”, găsește o cheie existențială. Sunteți invitați să o aflați – e unică!
În urma accidentului, personajul principal din romanul „Fă-ți patul și dormi!”, scris de Stelian Țurlea are de stat la pat trei luni. Revederile cu prietenii și cu Alis par forțate, plecarea din spital fiind unicul gând ce îl animă.
Ceasul retrăirilor simțite la maturitate ticăie liniștit în versurile Marianei Rogoz Stratulat.
Joi, 21.11.2019
Pregătirea pentru iarnă a iubirii trece prin subtilele accente de toamnă, exprimate pasional de Marcel Vișa, în poemul său.
De data asta, eu eram teroristul
În romanul lui Adrian Sângeorzan, Vitali continuă seria experiențelor periculoase, complicându-și traseul existențial.
Putem spune, precum Leonard Oprea, că nimic nu e întâmplător în politica românească. Din nou, un fragment din „Metafizica simplității”, înnobilat de o simfonie a lui Beethoven.
Vineri, 22.11.2019
Întocmai ca o rugăciune, e mama. Camelia Radulian, mai presus de cuvinte, contemplă icoana celei care i-a dat viață.
Porumbei, vecini, periferie, albină, București – toate vin în trepte, prin parabolele lui Carmen Sorescu. Urcăm și coborâm pe ele, ocazional.
Cartea săptămânii: Istoria critică a literaturii române
Cartea săptămânii propusă de revista Literatura de azi este „Istoria critică a literaturii române” de Nicolae Manolescu. „Nu ofer un manual destinat instruirii, ci, cel mult, o încercare menită să placă celor instruiți”, spune autorul.
Sâmbătă, 23.11.2019
Valeriu Cristea povestește în acest fragment cu tentă amuzantă confuzia rudelor sale ajunse la București.
În prag de iarnă, sunteți invitați în copilăria noastră, pentru a vă scălda în versurile ghidușe ale lui George Topârceanu.
Când hiperbola se mai diminuează
În urma unei strașnice analize, Nicolae Roșianu stabilește că în cântecul istoric se pierde hiperbola atât de prezentă în basm, înlocuindu-se cu elementul realist.
Carmen Firan îndulcește trecerea prin viață, datorită gândului că sunt mulți oameni care ne cunosc și de aceea amintirile lor ne vor păstra pentru totdeauna.
Duminică, 24.11.2019
Apropierea sfârșitului de noiembrie și, implicit, a toamnei, este marcată prin selectarea de către Odilia Roșianu a poeziei lui Alexandru Macedonski care începe sugestiv – vine iarna de la munte.
Nu te-ntrebi de ce ai venit pe pământ, într-o anumită familie?
Înduioșătoare este povestea Cristinei Crețu, despre venirea sa pe lume, atât de personal construită și atât de reprezentativă pentru vremea aceea.
Recomandarea muzicală a Gabrielei Pop aduce în planul auditiv aria „Cântă la violă”, a marelui compozitor britanic Henry Purcell.
Filmul „Blade Runner”, în concepția lui Dan Romașcanu, se înscrie în galeria operelor de anticipație reușite.
În fiecare duminică, Crisanta Predescu extrage pentru cititorii revistei noastre, esența scrierilor din săptămâna ce s-a încheiat.