În trecerea mea
fiecare a şters
a trecut cu vedere
a mai adăugat câte ceva
încât o femeie oarecum
asemănătoare
stă acum în faţa mea
și mă privește îngăduitoare:
nu mai e nimic de făcut
trecutul ţi-l vei afla de la alţii
are cine să-ţi spună
pentru ce eşti născut
şi dacă nu
sunt oameni de bine
de schimb
figuranți pregătiți
pentru orice dublură
tu poţi să dormi
sau să citeşti o carte
poţi mai bine să acoperi oglinda
muzica se va auzi oricum
mai departe.