Îmi trimit poemul spre lumină,
Ah, departe, mai departe, hăt,
Îl trimit, instant, la o vecină –
De-i primit, se-ntoarce îndărăt…

Căci, vecina-mi vine, azi, la cină,
Sigur, mamă, iarăși eu mă-mbăt,
Căci, prevăd că-i caută pricină –
Versului meu alb, ca de omăt…

Îmi trimit poemul spre lumină!

Post-ul Vecina apare prima dată în Literatura de azi.

Instrumentez pețiolu-n stamină –
În decor insolent și sublim, florifer,
Gura mea, gura ta celestină…
Exersează căderea suavă în Cer.

Vino, deci, pe furiș, și-mi alină
Tristețile solemne din sânge,
Mângâia-ți-aș suav pielea fină
Și genunchiul stâng, care plânge…

Ți-s străinul acela pur-sânge,
Mi-ești străina aceea din vis –
Un poem eclatant mă constrânge
Să fiu luminos, jovial și precis,

Când iubirea din urmă m-ajunge!

Post-ul Poem cu pielea fină apare prima dată în Literatura de azi.

Viitorul țării geme,
Tot ce-i nou e primitiv,
Târziul e prea devreme,
Nimic nu-i definitiv.

Temele devin subteme,
Explozivu-i imploziv,
Prezentu-i retroactiv –
Arii, laturi, apoteme…

Târziul e prea devreme!

Post-ul Târziul e prea devreme apare prima dată în Literatura de azi.

Post-ul Poezie de-o luminozitate maximă apare prima dată în Literatura de azi.

Post-ul Un înger verzui apare prima dată în Literatura de azi.

Post-ul Aruncă frâiele conștiinței, domnișoară! apare prima dată în Literatura de azi.

!doar lumina de pe faţa neguţătorului de flori
îţi lăsa impresia că moartea lui nu e definitivă,
precum în cimitirile musulmane!

!încercând să afle dacă e mort,
hoţul de flori l-a bătut cu pietre,
până când acesta a murit de-a binelea…
a doua zi de dimineaţă,
toate florile s-au ofilit de tristeţe!

!ca în romantismul german,
crinii s-au sinucis
pe muzică de Iohannes Brahms…
doar Regele –Trandafirul alb,
cu întreg cortegiu său regal,
a murit ceva mai târziu de inimă rea,
memoria lui, parfumul, urcându-se,
ca şi sufletul neguţătorului de flori,
până la…Cer!

!spre seară, la Circa de poliţie NR. 5
din Capitală,
hoţului de flori, care şi-a recunoscut,
cu umilinţă, fapta,
i s-au citit drepturile,
în prezenţa avocatului…
avea dreptul să nu spună nimic –
orice cuvânt putea să se întoarcă,
ca un bumerang, împotriva sa!

Foto: Andi Spot

Post-ul Recviem… apare prima dată în Literatura de azi.

Ochii ei stinși până atunci
se aprind într-un scurt-circuit unic,
sufletu-i din plâns se oprește,
dar, continuând să se tânguie,
devine sonet și subit înflorește…

Apoi, ca să-mi facă pe plac,
îmi cântă Imnul Regal
și îmi oferă flori…
Da, nu vă mirați,
Mama îmi oferă flori și dă ordin
să mi se sacrifice vițelul cel gras…
iar eu tac!

Eu, fiul ei rătăcitor, tac,
privindu-i trupul împuținat și
gândindu-mă că, printr-o concesie cerească,
aș putea să-i dăruiesc câțiva ani
din timpu-mi rămas –
tic-tac, tic-tac!

Când plec,
fiindcă, întotdeauna, trebuie să plec,
Mama se stinge din nou…

E ca și cum eu însumi i-aș stinge lumina,
furându-i o poză din ramă,
și aș lăsa-o pe întuneric,
ea rămânând singură … Acasă,
repetând obsesiv:
– Încurc Lumea,
încurc Lumea, mamă!

Sursa foto: pinterest.com

Post-ul Încurc lumea… apare prima dată în Literatura de azi.

E ca şi când ţi-ar arăta
cărarea înspre nemurire,
în ziua de Bunavestire
şi-aroma ei te-ar… aresta!

E ca şi când, iubita mea,
cireşul ţi-ar croi veşminte
şi-apoi, ţi-ar oferi, cuminte,
imaculate flori de… nea!

E ca şi când, înmiresmată,
natura ne-ar reda vigoarea,
e ca şi când, adinioarea,
te-aş fi iubit ca altădată…

E ca şi când, din casa ta,
mânată de un nou concept,
femeie, des, m-ai alunga,
ţinându-mă mai strâns la piept!

E ca şi când, un timp nescris
ne-afundă-n tainele fiinţei,
redând lăuntricul priinţei –
de-a ne iubi tot mai… precis!

Sursa foto: pinterest.com

Post-ul E ca și când…. apare prima dată în Literatura de azi.

Şi dat mi-a fost să mă aplec de sete,
lângă fântâni de rouă preacurată,
scrutând printre fiorduri violete,
acel amurg solemn ce nu se gată…

Semnele vieţii-mi cântă înserarea,
eu, însetatul, din deşert mă-ntorc,
Să-ţi străjuiesc, iubito, evadarea
şi, din tristeţe, zâmbete să-ţi… torc.

Căci eşti un flutur izgonit din Rai,
aterizat pe ochiul meu verziu,
te ştiu, femeie, de pe când zburai,
prin flori de măr, cu trupu-ţi arămiu!

Ce e amarul, deci, mă tot întreb,
când mă întorc la dragostea dintâi,
atuncea când eu redevin efeb
şi te implor, solemn, să mai rămâi?

Sursa foto: pinterest.com

Post-ul Ce e amarul? apare prima dată în Literatura de azi.