Dumitru SârghieÎmi trimit poemul spre lumină,
De-i primit, se-ntoarce îndărăt,
Arde, precum raza celestină –
Și-i mai alb ca albul de omăt…
Îmi trimit poemul spre lumină,
Ah, departe, mai departe, hăt,
Îl trimit, instant, la o vecină –
De-i primit, se-ntoarce îndărăt…
Căci, vecina-mi vine, azi, la cină,
Sigur, mamă, iarăși eu mă-mbăt,
Căci, prevăd că-i caută pricină –
Versului meu alb, ca de omăt…
Îmi trimit poemul spre lumină!
