Dumitru SârghieElogiind preatârziul din mine,
Preadevremele îl port la rever,
Scriu un vers, retractez și, în fine,
Fredonez, înspinat, Lerui-Ler…
Instrumentez pețiolu-n stamină –
În decor insolent și sublim, florifer,
Gura mea, gura ta celestină…
Exersează căderea suavă în Cer.
Vino, deci, pe furiș, și-mi alină
Tristețile solemne din sânge,
Mângâia-ți-aș suav pielea fină
Și genunchiul stâng, care plânge…
Ți-s străinul acela pur-sânge,
Mi-ești străina aceea din vis –
Un poem eclatant mă constrânge
Să fiu luminos, jovial și precis,
Când iubirea din urmă m-ajunge!
