Dumitru SârghieDumitru Sârghie
28.06.2016

Încurc lumea…

– Ce faci, Mamă?,
o întreb, în momentul în care
ea mă așteaptă, pe cărarea
casei natale durate din lut…
– Încurc Lumea, mamă,
încurc Lumea,
îmi răspunde ea, des mărginindu-se
de asfințitu-i târziu
și pregătindu-se serios,
ca să-mi dea pe suflet
binecuvântatu-i sărut…

Ochii ei stinși până atunci
se aprind într-un scurt-circuit unic,
sufletu-i din plâns se oprește,
dar, continuând să se tânguie,
devine sonet și subit înflorește…

Apoi, ca să-mi facă pe plac,
îmi cântă Imnul Regal
și îmi oferă flori…
Da, nu vă mirați,
Mama îmi oferă flori și dă ordin
să mi se sacrifice vițelul cel gras…
iar eu tac!

Eu, fiul ei rătăcitor, tac,
privindu-i trupul împuținat și
gândindu-mă că, printr-o concesie cerească,
aș putea să-i dăruiesc câțiva ani
din timpu-mi rămas –
tic-tac, tic-tac!

Când plec,
fiindcă, întotdeauna, trebuie să plec,
Mama se stinge din nou…

E ca și cum eu însumi i-aș stinge lumina,
furându-i o poză din ramă,
și aș lăsa-o pe întuneric,
ea rămânând singură … Acasă,
repetând obsesiv:
– Încurc Lumea,
încurc Lumea, mamă!

Sursa foto: pinterest.com