pentru noroc caut trifoi cu patru foi

la lumina lunii de foc.

undeva la o margine de zi

în culcuș transpirat soarele sforăie.

spuză fierbinte asfințitul.

o mulțime de stele roiesc.

poarta dintre cele două lumi

a rămas deschisă. prin ea

întunericul se varsă moale

pufos de sus în jos.

mă urmărește

orologiu uitat neîntors timpul

aleargă după mine nebun.

dorm în închipuirea cuiva

ce nu m-a văzut niciodată.

am o întâlnire importantă

mi-am pierdut umbra.

unde să plec fără ea?

Sursa foto: baletromania.ro

Post-ul la lumina lunii de foc apare prima dată în Literatura de azi.

te-am așteptat amirosind a smirnă.

De urât și de dor

învățam să țes pânză de borangic

din raze de lună.

Alergând până la marginea câmpiei,

unde amurgul dăduse foc dealurilor

să mă urci pe curcubeu voiam,

pentru a săruta mâna Cuvântului

celui dintru Început.

Ca o cerșetoare acoperită cu sac,

cenușă în cap mi-am pus

umblam din buruiana în buruiană,

tată de albine.

Cu sufletul în traistă, flacără înghețată,

înnecată cu firimitura de pâine

din care gustam cu sfială

aproape euharistic,

pântecul uitat-a încolțirea.

În timp ce lacrimile musteau

ca laptele din țâțe,

fântânile se făcuseră leagăne stelelor,

în așteptarea timpul potrivit

pentru “al doilea cântat al cocoșului.”

Post-ul Ca o cerșetoare apare prima dată în Literatura de azi.

pământul cu cerul

știe să privească în sus.

umple cu lumină

golul din inimă,

poartă universul pe umeri

ca și cum ar duce

un sac de grăunțe la moară,

are ochii umezi,

blând melancolici,

sufletul ascunzătoare

de fluturi și flori.

raiul patimilor

pe drumul Golgotei

nu simte greutatea Crucii

ci doar sete

și-o foame cumplită de iubire.

cuvintele au roit în inima sa

după o perdea țesută din licurici.

clopotele vestesc

o vicernie între sihăstrii.

cu sufletul fărâmițat

în bobițe de mătănii

femeia se roagă

îmbătată de aromele

de dincolo de aparențe.

Foto: Andi Spot

Post-ul dincolo de aparențe apare prima dată în Literatura de azi.

Cunoşteam oarecum felul cum se desfăşoară alegerile.Mai participasem în primul an al venirii mele în comună la o campanie electorală.Votul era obligatoriu, aşadar nu se punea problema prezenţei la vot. Pentru ţărani, ziua alegerilor era una specială, când, după ce puneau ştampila pe buletin, mergeau în centrul satului şi discutau vrute şi nevrute cu o băutură în faţă.

Şeful de post avea o Dacie pe care o folosea destul de rar datorită suspiciunilor şi geloziei soţiei sale, dar şi pentru că uneori conducea mașina după ce bea câte un pahar, două de vin sau câte o ţuică tare din prune. Acesta primise sarcină de la secretarul de judeţ Ţăpoi să asigure cu maşina proprie deplasarea mea la circumscripţiile de votare. Primise tichete de benzină. Eram repartizată la secţia de votare din satul Ghiduleasa, la circumscripţia din şcoală, deoarece candidam la reşedinţa de comună, unde teoretic nu aveam voie să stau.

Dimineaţă, la prima oră, şeful de post era cu maşina în faţa primăriei, bucuros că avea să mă însoţească în celălalt sat. Bucuria avea să-i fie însă de scurtă durată. Între cele două sate mari ale comunei erau circa şase kilometri, distanţă pe care am parcurs-o lejer în cinsprezece minute. Ne-am oprit câteva minute la magazinul din central satului, la brutărie pentru a lua o pâine caldă şi am mers spre şcoală. Când să cobor din maşină, lângă şcoala unde era secţia de votare, în faţa maşinii a apărut soţia şefului de post zburlită, cu părul negru ondulat vâlvoi, căzut peste ochi, s-a repezit la portiera maşinii pe care tocmai ieşisem şi trântind-o cu zgomota început să strige la mine şi la soţul ei, miliţianul, şef de post:

– Idiotule! Ce eşti tu? Sluga primăriţei să o plimbi cu maşina mea? Să-mi dai imediat cheile şi să mergi pe jos cu primăriţă cu tot. Prostule!

– Măi, femeie, îmi pierd serviciul din cauza ta, a încercat să o împace miliţianul, înroşindu-se asemenea unui elev prins la copiat. Am primit tichete de benzină pentru a o ajuta pe

tovarăşa primar să ajungă aici.

– Să dispari din faţa mea animalule, a strigat femeia,smulgându-i cheile mașinii din mână.

Am plecat ruşinată de întregul scandal şi am mers pe jos spre şcoală. Lumea adunată în curtea şcolii se uita mirată şi nu le venea să creadă că sunt martorii unei astfel de scene casnice, despre care aveau să discute mult timp.

În secţia de votare, pe şeful de post îl aştepta şeful lui şi instructorul de la Consiliul

Unic, care urmăriseră pe geam întreaga scenă.

– Să dai o notă explicativă, tovarăşul sergent major Gândac! Instructorul mi-a făcut semn să mergem în cancelarie, unde peste ceva timp a venit şi şeful de la Miliţia Judeţeană, care m-a anunţat că a hotărât mutarea în altă comună a şefului de post.

– Pe unde a fost ăsta cu nevasta lui, tot necazuri de felul acesta ne-a prilejuit, a spus mâhnit şeful miliţiei.

– Du-te ia-ţi femeia, urc-o în maşină şi duceţi-vă acasă! O să trec pe la post peste câteva ore.

Şeful de post era blond, aproape albinos, cu buze subţiri şi nasul uşor coroiat, urechi mari şi clăpăuge, roşii mereu. Nu prea înalt, dar ciolănos şi adus de spate. Avea o figură stupidă. Îl priveam întrebându-mă ce putea vedea soţia la el aşa de atrăgător pentru a fi geloasă pe orice femeie care se urca în maşina lui, punându-i astfel în pericol nu numai demnitatea de

slujbaş al statului, dar şi pe cea de bărbat.

Ziua începuse prost şi avea să se sfârşească târziu în noapte într-un mod cu totul neaşteptat. Pe la vremea prânzului, preoteasa Frosica, ajutată de câteva femei din sat, au pus masa într-o sală de clasă. Nu aveam voie să mergem la masă acasă la cetăţeni.

Am servit masa în tăcere. Incidentul petrecut cu doar câteva ore în urmă nu fusese încă uitat. În timp ce stăteam la masă împreună cu şefii de la judeţ, gândul mi-a fugit la celelalte alegeri când eram secretar adjunct şi fusesem repartizată în cel mai îndepărtat sat al comunei pentru a urmări

desfășurarea alegerilor.

Alegerile se țineau într-o şcoală veche pe jumătate dărâmată, unde cursurile erau ţinute în singura încăpere întreagă de către un învăţător care amenajase și secţia de votare. Odată adusă în acel sat de către instructor cu mașina, trebuia să stau până se terminau numărarea voturilor şi completarea proceselor verbale. Sergentul, ajutor de şef de post la secţia de miliţie, avea sarcina să se ocupe de masa celor repartizaţi în secţia de votare. Orele treceau în fugă, era mult de

lucru şi numai gândul la mâncare nu ne era. Totuşi, după ce a trecut bine de ora prînzului, foamea îşi cerea drepturile. Din sfert în sfert de oră apărea sergentul Stănică şi din uşă spunea:

„-To-to-va-ră-şşşa se-se-cre-tară, peste cinci mi-nununu-te e gata masa!”.Au trecut minute, ore şi ore. S-a terminat votarea, s-au numărat voturile, s-au completat formularele. În tot acest

timp, Stănică miliţianul îşi făcea conştiincios datoria raportându-ne din timp în timp, convingător că peste câteva minute vom sta la masă. Pe la ora 11 noaptea, am fost anunţaţi că maşina a pornit spre noi pentru a ne duce la centru, împreună cu voturile. Satul era cufundat în beznă la ora aceea

târzie din noapte. Ne cam pierdusem speranţa că vom sta la masă. Două femei scunde, grase şi crăcănate, transpirate,însoţite de miliţianul care radia de fericirea misiunii îndeplinite, au apărut cu un ceaun mare, plin cu rasol şi o mămăligă la fel de mare, acoperită cu un ştergar. „-Să trăiţi! Aveţi aici cinci găini făcute rasol, usturoi şi mămăligă”.„-De ce a durat atât demult?, am întrebat nedumerită şi supărată. Şi de ce trebuia să faceţi cinci găini?” Între timp, foamea dispăruse şi nu-mi doream decât să ajung la comună şi să dorm. „-Câte una de fiecare”, a spus blonda cea grasă, privindu-mă mirată de întrebare şi de supărarea mea. „-Au fost bătrâne, mânca-le-ar hulpea de orătănii” a spus cealaltă femeie, în timp ce aşeza pe masă toate cele necesare.

Am apucat o găină de un picior şi am încercat să rup o bucăţică de carne pentru a-mi potoli foamea. Am renunţat repede. Bucăţica nu se lăsa ruptă. Cred că nici până dimineaţă nu erau fierte, aşa de bătrâne erau acele găini. „-De-de ce-ce nu mâââ-n-câ-câ-caţi, m-a întrebat uimit miliţeanul în timp cetrăgea cu dinţii puternici de barbat tânăr nefumator, dintr-un piept de găină. “Lu-lu-aţică-că nu vă-vă muu-şcă. Nu au măăă-se-le! „-Ele nu, dar eu da”, am mai avut puterea să glumesc. Mult aşteptata maşină a oprit la poarta şcolii şi am plecat spre centrul comunei cu speranţa nemărturisită că voi găsi acolo ceva de mâncare…

În timp ce servea cafeaua, preoteasa a venit lângă mine şi m-a apucat pe după umeri.

– De ce sunteţi aşa tăcută? Nu fiţi supărată, tovarăşa primar, mi-a spus, aşa sunt femeile. Am auzit că s-au certat aseară pentru că şeful de post a venit târziu, beat, şi ea nu a fost de acord să plece dimineaţă cu maşina, mahmur cum era.

– Nu sunt supărată. Sunt obosită. Am nevoie de o maşină să merg la centru mai pe seară. Mai am două tichete de benzină.

– Dacă nu găsiţi pe altcineva, o să meargă părintele să vă ducă.

Timpul a zburat repede.Totul a decurs fără incidente. Oamenii veneau în grupuri, grupuri la votare. Prezenţa la vot era obligatorie şi nimeni nu risca să primească amendă neprezentându-se la vot, de aceea procentul de persoane participante la vot era de peste nouăzeci şi cinci la sută dintre cei cu drept de vot. Pentru orice funcţie erau trei propuneri, dar era hotărât dinainte cine va fi cel ales. Acesta, de regulă, era pus pe buletine pe prima poziţie. După o aşteptare obositoare a

apărut în sfârşit maşina de la Consiliul Unic în care ne-am urcat toţi plus sacul cu buletine de vot. Când am ajuns în faţa primăriei am constatat cu uimire că Aro-ul alb cu număr mic de la judeţ era parcat în faţă. Maşina care trebuia să ducă pe secretar şi pe şeful de post cu buletinele şi procesele verbale la judeţ era şi aceasta în faţa primăriei. Luminile ardeau peste tot în primărie. În centrul comunei era zarvă.

Restaurantul era deschis şi plin la ora aceea târzie din noapte. Ziua alegerilor era o zi specială, care trebuia sărbătorită cum se cuvine. În timp ce bărbaţii se cinsteau în restaurant, femeile stăteau ceva mai departe cu mâinile în buzunarele de la şorţurile mari şi dungate, supraveghindu-i să nu se îmbete prea tare.

Am coborât din maşină. Părintele şi cu preoteasa Frosica, curioşi să afle primii rezultatele alegerilor, se aflau deja în curtea primăriei. În birou la mine era lumina aprinsă, dar nu era nimeni. Îl strig pe nenea Turuianu şi îl întreb mirată:

– Nea Turuianu, unde au dispărut toţi?

– Tovarăşul secretar Ţăpoi este încuiat de mai bine de o oră pe dinăuntru cu secretarul primăriei.

Mi-am făcut o cafea şi am aşteptat, întrebându-mă ce-or fi făcând atâta timp cei doi în biroul încuiat. Din când în când suna telefonul de la Biroul Electoral Judeţean (B.E.J.) pentru a mă întreba dacă a plecat maşina cu voturile şi procesele verbale.

– Nenea Turuică (aşa îl dezmierdam pe guard), spune-le că a plecat maşina!

Acesta se bucura de fiecare dată când primea dispoziţie să spună o minciună, după care îşi lua plata servindu-se din pachetul cu ţigări B.T. de pe masă. Zâmbea complice. Ştia tot, dar nu spunea nimic. Era foarte apreciat pentru discreţie.

Într-un târziu, uşa biroului secretarului Mândrică s-a deschis şi acesta însoţit de secretatul de la partid, Ţăpoi, a strigat la guard:

– Anunţă şoferul că în cinci minute plecăm!

– Să trăiţi, am înţeles!

Mapa şi haina secretarului de la judeţ erau în biroul primarului unde stăteam, aşteptând rezultatul alegerilor. Eram foarte curioasă să aflu de ce stătuseră o oră şi mai bine încuiați în birou cei doi.

– Să ştii, tovarăşa Ţâru, că nu ai avut suficiente voturi pentru a câştiga alegerile!

– Cum adică? Nu am ieşit primar?, am întrebat uimită peste măsură.

– Nu, nu ai ieşit. A ieşit cel de pe poziţia a doua, tovarăşul Paraschiv de la Ghiduleasa.

– Şi ce fac acum, plec înapoi în fabrică după ce m-am mutat în comună?

– Stai liniştită că am rezolvat cu buletinele de vot. Ce crezi că am făcut cu secretarul atâta timp în birou? Te-am votat, tovarăşa! Te-am votat! Mare figură e secretarul ăsta, a mai spus, în timp ce se îmbrăca. Am fost nevoit să-i promit că o voi ajuta pe nevastă-sa să fie dirigintă la Oficiul Poştal. Cam aşa stau lucrurile, tovarăşa primăriţă Ţâru Teodora!

În birou era frig. Secretarul, care era întotdeauna de o curăţenie exemplară, acum mirosea puternic a transpiraţie şi a picioare obosite.Am coborât împreună scările până în stradă unde aştepta maşina cu motorul pornit. În timp ce maşinile dispăreau, coana preoteasă Frosica, cu un zâmbet cât central comunei, mă îmbrăţişa cu neţărmurită dragoste prefăcută.

– Să ne trăiţi, tovarăşa primar, să fiţi sănătoasă şi să ne conduceţi mulţi ani. Ce mult mă bucur că aţi câștigat alegerile!

(Din cartea “Bietul om sub vremi” Edit. Pim Iași 2012)

Foto: Andi Spot

Post-ul În ziua alegerilor apare prima dată în Literatura de azi.

mă cercetează iar şi iar

sunt ca nişte săbii de foc ce joacă un joc.

Ele îmi dau fiori, teamă sunt curioase,

mă înfioară mă ard ca o pară.

Trupul îmi este străin mie,

în mâinile tale sunt o jucărie.

Cerul ne priveşte, e trist fără stele, gol

şarpele ne-ntinde un măr

un liliac mi se-ncurcă în păr.

Muşcăm pe rând,

mărul oprit e otrăvit.

Roşesc pentru prima data

tu eşti băiat, eu sunt fată. Mă simt întinată.

Aud zăvorul ce-nchide poarta grea

a Raiului în care nu voi mai putea de astăzi intra.

Voi sta în veşnicie fără Lumină,

O altă Evă ce este de vină

umbrită de lună, arsă de soare,

în nemurire o muritoare.

Post-ul Raiul pierdut apare prima dată în Literatura de azi.

acordurilor line de vioară,

fată nebună, prinsă-n dansul

ludelelor din nopțile de vară.

Sunt vie și alerg spre zări

am zâmbetul cât ziua începută,

îmbrățișez grădina cu flori

și-s liberă cum e puiul de ciută.

Trăirea mea acum e neștiută

dar mâine o voi spune tuturor,

va fi un strigăt, nu o șoaptă,

„iubesc dar nu îmi este dor!”

Pentru că eu sunt însuși DORUL,

sunt tainicul, eternul feminin,

zămislitoarea vieții, ulciorul

în care Ziditoru-a pus ce e divin.

Sunt plinul casei, vatră sunt,

sărutul ploii venită din senin,

grâul copt, plecat către pământ,

grădină cu mirosul alb de crin,

sânul de la care-a supt copilul,

ce astăzi e femeie ori bărbat.

Sunt soră, mamă, iubită, trupul

femeii ce-n pântec te-a purtat.

Dacă m-ajuți să ne-ntregim așa

teluric ramul cum alcătuiește pomul,

mă veșnicesc prin tine, cât voi exista

și cât iubirea auri-va omul.

Post-ul Mă veșnicesc prin iubire apare prima dată în Literatura de azi.

( 6 porții)

Ingrediente

10 grămezi de urzici ( ½ kg);

1 lingură pastă de roșii;

2 linguri ulei de măsline pentru gătit;

2 morcovi, 1 ceapă;

sare după gust;

2-3 căței de usturoi;

2-3 linguri făină de grâu;

hrean proaspăt dat prin răzătoarea fină.

Faină de porumb grisată;

Câte un ou de persoană.

Modul de preparare

Urzicile se curăță de codițe și se spală bine în multe ape. Morcovul și ceapa se curăță și se taie în patru. Într-o oală se pune apă să clocotească. Urzicile și legumele se răstoarnă în apa clocotită. Se lasă la fiert 30-45 minute. Se strecoară urzicile fierte si se toacă bine împreună cu legumele după ce s-au răcorit puțin. Într-o cratiță nu prea mare se toarnă uleiul, pasta de tomate, sarea și o cană de zeamă de la fiert urzicile. Cele două linguri de făină se amestecă cu o ceașcă de zeamă de la urzici și se toarnă ușor în cratiță amestecând într-una până se face un sos de consistența smântânii. Se adaugă urzicile tocate și se lasă să mai dea câteva clocote.

În tot acest timp se amestecă mâncarea cu o lingură de lemn ca să nu se prindă ori să sară stropi. Dacă mâncarea e prea groasă se mai subțiază puțin adăugând tot zeama de la fiert urzicile. Mâncarea de urzici trebuie sa fie nici prea groasa dar nici prea subțire. După ce o dăm deoparte de pe foc, adăugăm usturoiul făcut pastă. Dacă rămâne zeamă de la fiert urzicile o putem bea, este excelentă pentru detoxifierea organismului si scăderea colesterolului.

Pentru mămăligă se pune apa la fiert într-un ceaun cu sare. Când clocotește se adaugă făina câte puțin amestecându-se mereu până ce se leagă. O răsturnăm pe o farfurie.

Ouăle se pot face clasic prăjite în tigaie, sau în apă (în apă cu sare pusă la fiert – se sparg atâtea ouă câte porții servim/ le scoatem cu o paletă). Hreanul se pune deasupra după gust.

Poftă bună!

Post-ul De primăvară apare prima dată în Literatura de azi.

(ciupercile pot fi înlocuite cu carne tocată sau varză călită)

Ingrediente pentru 6-8 porții

• 1kg ciuperci champignon;
• 3-4 ouă;
• două cepe; (poate lipsi ceapa, înlocuind-o cu ardei gras roșu)
• o lingură bulion de roșii sau de ardei; (poate fi și picant)
• sare, piper, alte mirodenii după gust; (folosesc un amestec de cimbru, tarhon și busuioc uscat),
• ulei de măsline pentru gătit; (se poate și de floarea soarelui)
• piure de cartofi un castron cu vârf; (cartofi fierți + smântână + unt + puțină sare)
• o lingură, două de pesmet și un cubuleț de unt pentru uns tava;
• 1 sticlă de 1/2l suc de roșii;
• 1 legătură de pătrunjel verde.

Modul de preparare

Se curăță ciupercile de pieliță, se taie în bucățele destul de mici ori se toacă pe un capac de lemn. Ceapa, ardeiul gras se taie solzișori și se pun într-o tigaie de teflon cu ulei de măsline pentru gătit. Adăugăm ciupercile tocate. Se lasă pe foc până ce scade zeama. Se dă tigaia deoparte, apoi pregătim piureul de cartofi nu prea gros (îl subțiem atât cât avem nevoie cu lapte ori cu zeamă de la fiert cartofii), tăiem pătrunjelul.

Ungem tava cea mare de la aragaz cu unt și o tapetăm cu pesmet sau cu făină de grâu. Încălzim cuptorul bine. Împărțim piureul în două părți egale. O parte o întindem pe toată suprafața cu o paletă. Stropim cu suc de roșii (ori bulion diluat). Ciupercile răcite le amestecăm bine cu ouăle, mirodeniile, pătrunjelul și sarea. Răsturnăm umplutura peste stratul de piure, întindem uniform pe toată suprafața, apoi deasupra punem cealaltă parte de piure și întindem. Cu paleta desenăm pătrate, sau romburi destul de adânc, până la fundul tăvii și apoi turnăm sucul de roșii pe toată suprafața. Dăm la cuptor și lăsăm până ce scade toată zeama și prinde o crustă de culoare rubinie.

Dacă folosim carne tocată ori varză călită (în care putem adăuga bucățele mici de bacon ori resturi de friptură tăiate mărunt), se procedează exact la fel ca și la ciuperci.

Se servește cu acrituri (gogoșari, castraveți murați, salate, varză murată), la o singură masă, iar dacă rămâne pe a doua zi se încălzește la bain Marie.

Poftă bună!

Post-ul Pătrate, romburi și imaginație apare prima dată în Literatura de azi.

Iar omul are vină că se întoarce-n tină?

Ce vină are pomul că s-a umplut de flori?

Ce vină are cerul când se adună nori ?

Ce vină are ploaia că-I plină de rodire,

Iarba care creşte, flori mirositoare,

Freamătul pădurii în prag de înserare…

Ce vină au acestea de nu le preţuim

Şi pentru acestea toate de ce nu mulţumim?

Ce vină are luna când luminează nopţi?

Iar toamna-I vinovată că strugurii sunt copţi?

Ce vină are râul ce se revarsă-n mare

Şi soarelui, ce vină-I găseşti că tot răsare?

Iar cântecul de păsări cu ce e vinovat?

De omul pe-astea toate le umple de păcat?

În dar le-avem pe toate spre-a noastră folosire.

Atunci de ce-avem ură şi n-avem doar iubire?

Sursa foto: http://www.iubiresilumina.com/

Post-ul Întrebări apare prima dată în Literatura de azi.

Pentru clătite

½ l lapte;

2-3 ouă;

½ l apă minerală carbogazoasă;

Un vârf de cuțit sare;

2 linguri cu vârf zahăr pudră;

2 plicuri zahăr vanilat;

Făină de grâu;

Preparare clătite

Se sparg ouăle, peste care se pune sarea, zahărul, vanilia. Cu mixerul sau cu telul se bat până se topește tot zahărul, apoi se toarnă laptele continuând să mixăm compoziția. Se pune făina în ploaie până are consistența unei smântâni groase. Adăugăm apa minerală (aceasta le face pufoase) apoi mai adăugăm făină dacă este nevoie. Punem la încins tigaia de teflon pe care o ungem foarte puțin cu ulei folosind o pensulă ( facem acesta după fiecare clătită).

Cu nu polonic mai mic turnăm compoziția în tigaia încinsă si întindem pe toată suprafața ei. O lăsăm câteva secunde să capete consistență și apoi o întoarcem pe partea cealaltă. Această operațiune necesită o anumită îndemânare pe care dacă nu o avem putem folosi o furculiță ca să întoarcem clătita.

Pe măsură ce le coacem le așezăm una peste alta pe o farfurie întinsă.

Umplutura

½ kg brânză dulce de vaci fină si scursă bine (o cumpăr din piață, de la producători);

Zahăr pudră după gust;

3 ouă;

Stafide (spălate bine cu apă caldă si uscate într-un prosop de hârtie), coajă de lămâie, de portocală, vanilie.

Se bat ouăle cu zahărul, se adaugă aromele, brânza și stafidele apoi se amestecă totul bine.

Mai este necesară o cutie de 250 g smântână.

Modul de preparare

Tava de la aragaz se unge cu unt în mod uniform. Se ia câte o clătită, o acoperim cu acea compoziție din brânză după care o rulăm având grijă să îndoim capetele ca să nu curgă în tavă. După ce am completat tava, se pun bucățele de unt printre ele și se dau la cuptorul ce a fost în prealabil încins. În circa 30 minute vor fi gata. Scoatem tava din cuptor si răsturnăm peste ele smântâna.

Rețeta se poate face și fără zahăr înlocuind brânza dulce cu telemea, urdă sau brânză puțin sărată. Când sunt scoase de la cuptor putem peste ele parmezan, smântână sau cașcaval ras.

O gospodină cu imaginație poate face diverse umpluturi pentru clătite dulci (desert) ori sărate (aperitiv) cu carne, ciuperci, pește, varză călită șamd.

Post-ul Cu imaginație apare prima dată în Literatura de azi.