amestecând adeseori
pământul cu cerul
știe să privească în sus.
umple cu lumină
golul din inimă,
poartă universul pe umeri
ca și cum ar duce
un sac de grăunțe la moară,
are ochii umezi,
blând melancolici,
sufletul ascunzătoare
de fluturi și flori.
raiul patimilor
pe drumul Golgotei
nu simte greutatea Crucii
ci doar sete
și-o foame cumplită de iubire.
cuvintele au roit în inima sa
după o perdea țesută din licurici.
clopotele vestesc
o vicernie între sihăstrii.
cu sufletul fărâmițat
în bobițe de mătănii
femeia se roagă
îmbătată de aromele
de dincolo de aparențe.
Foto: Andi Spot