Dorina Stoica
Cu lumina aprinsă în inimă
te-am așteptat amirosind a smirnă.
De urât și de dor
învățam să țes pânză de borangic
din raze de lună.
Alergând până la marginea câmpiei,
unde amurgul dăduse foc dealurilor
să mă urci pe curcubeu voiam,
pentru a săruta mâna Cuvântului
celui dintru Început.
Ca o cerșetoare acoperită cu sac,
cenușă în cap mi-am pus
umblam din buruiana în buruiană,
tată de albine.
Cu sufletul în traistă, flacără înghețată,
înnecată cu firimitura de pâine
din care gustam cu sfială
aproape euharistic,
pântecul uitat-a încolțirea.
În timp ce lacrimile musteau
ca laptele din țâțe,
fântânile se făcuseră leagăne stelelor,
în așteptarea timpul potrivit
pentru “al doilea cântat al cocoșului.”
