Cristina Crețu

Tocmai fusesem în China. Eram în Shanghai, în aeroportul Pu Dong. Mergeam apoi la Teheran, iar peste câteva zile aveam să mă întorc în România. Ăsta era planul. Am sunat acasă, la București. Tata [...]

M-am trezit devreme, în jur de cinci. Întuneric. Mi-am amintit de drumul către gară, odinioară, când plecam la oraș. Știam fiecare piatră, mergeam ca prin vis, știam curțile care aveau căini și [...]

Mă uitam la niște fotografii… Am dat peste una veche, veche. Tata și mama erau la o nuntă, pe vale. Nu mă luaseră și pe mine să stau la masă cu ei, să nu plătească mai mult. Mama mă căuta, [...]

După moartea mamei, am plătit femei Să dea cu lut pe peretele din spatele casei. În fiecare iarnă îl bătea zăpada. „Fă un șanț alături, să se scurgă apa”, mi-a spus tata. Înainte, mai era o casă [...]

Tatălui meu Dumitru Crețu (21 septembrie 1933 – 7 septembrie 2008)   Tatăl meu a fost țăran. Toată viața a purtat gumari din târg, Cu vreo două numere mai mari, „Să-ndemne” la mers. Pantofi, [...]

Într-o zi am găsit o agendă a fiului meu. Era în clasa a V-a când, în intimitatea camerei lui, mai bine-zis când nu îl vedea nimeni, își așternea gândurile pe hârtie. Un lucru frumos. Începuse un [...]

Când veneam de la joacă seara, Mama îmi spunea: „Spală-te pe piatră” Lângă ușă, era o piatră mare, gălbuie, spongioasă, înfiptă în pământ. Îmi frecam tălpile desculțe, Apoi, intram în casă, [...]

Și lucrurile au tristețea lor! Acum am lăsat jos din mâini o carte. Se numește „Fata cu portocale” de Jostein Gaarder, un scriitor norvegian. S-a născut în 1952. Fratele meu cel mare s-a născut [...]

Zilele triste, când cei dragi m-au părăsit, au o apă tulbure, ce n-a secat, le-am pus pe toate într-un sac vechi, peticit, dar sacul la gură eu nu l-am legat. Va fi bine, îmi spun, la fel ca [...]

Un tablou: bunica Leanca plecând de la noi, mama și tata petrecând-o până la poartă, baba Ioana din curtea ei uitându-se cu mâna streașină la ochi, sau baba Neaga, de alături. Bunica Leanca se [...]