Camelia Radulian

20.12.2019

Singura noastră zăpadă

Îmbrăcându-mă sonor într-o liniște de brad ca într-o haină de scânduri, dansând paralel cu iubirea, în pereții de cuie ai ultimului nostru vals, mă fac atât de frumoasă pentru tine ca o jelanie [...]
13.12.2019

O zi

Atâta ispitire, garoafe. tu pui scrisori în trenuri și pleci doi sâni speriați, transparența cămășii, aburii, ziua moale buzele încă nude roz penibil, așa cum stă bine fetelor să tânjească [...]
09.12.2019

Scrisori către fiul meu

Ai avut dreptate. Încet, încet, mi-au secat de tot luminile ochilor, aşa cum ai prezis, pe vremea când doar mă loveam uneori de mobile sau îmi mai scăpa în mâncare câte un cartof necurăţat. Îmi [...]
06.12.2019

Tratat în limba nucetului

Mă salvez mereu cu fraze riguroase, clare sunt  om, deci am nevoie de semne concrete. În fiecare noapte îmi scot din sertare  nimicurile ca să pot adormi mai ales pădurea de nucet Ah, mi s-au dat [...]
29.11.2019

Sacru profan

Eu parcă așa știu am văzut răzbunări și măceluri de la bun început Am ascultat sfâșierea  mătăsurilor din bordel și Doamne, sacrul tău mă pândea fără măsura de-a-i rezista. Tot ce e ascuns și [...]
22.11.2019

Mama

lutul vremilor subțire ține-n gene șapte fire de brândușe tremurate într-un deget ferecate peste sâmbete uitate printre lumânări oftate și cu mâini împreunate
15.11.2019

Nu cred în obligația de a fi fericit

nu cred în obligația de a fi fericit doar pentru că ești întreg. eu am dreptul să mă simt o pată de sânge imposibilă fără tine cu trupul felin și ochii frumoși am dreptul să mă sinucid de [...]
08.11.2019

Roșu lung

Până la frunte m-ai curăţat de pământ, ca pe psalmi m-ai urcat, ca pe vânt lasciv mi-ai prins viața într-un ștreang de viori, şoptindu-ţi dogoarea în urechile dragului. Hai, vino, dragoste, [...]
01.11.2019

Orașul unde tace Dumnezeu

În urma noastră e un rest de ieri, Oraşele-au plecat cu două trenuri În carnea mea şi duc spre nicăieri Îmbrățișarea ta din alte vremuri. Aş fi putut să nu-mi mai amintesc Mi-ai şters, plecând, [...]
25.10.2019

Pe timp apasă albul

Pe timp apasă albul. Aproape pân’la gene e iarna-n noi și, albă, în inimi ne tot sapă cu un cuțit de friguri. Ne ducem ca o apă; mărăciniș ne facem, de ghețuri, între gheme. Se sting în van, ca [...]