Crisanta PredescuCrisanta Predescu
16.02.2020

Literatura de azi 7/7: 3 – 9.02.2020

Luni, 03.02.2020

Timpul nu mai avea răbdare

Din arhiva revistei Literatura de azi, Odilia Roșianu vă aduce azi în atenție fragmente din „Moromeții” de Marin Preda, care evocă personajul principal al romanului, cu frământările sale sosite nerăbdătoare, precum timpul.

Invitation to Panodyssey, the Social Network for the Arts

Claudia Moscovici, de data aceasta, prezintă o platformă curată, născută pentru conexiunea iubitorilor de artă, știință etc., atipică față de Facebook și Linkedin, prin lipsa reclamelor sau a publicității plictisitoare: Panodyssey. N-ar fi rău un experiment inovativ!

Oameni pe lângă care am trecut – 206

Dinu Lazăr evidențiază, în contrast, lumina. A omului sau a creației sale – efect neprețuit.

Marți, 04.02.2020

Furtul binefăcător

Alex Ștefănescu, cunoscător într-ale metehnelor comuniste, consideră că hoția și necinstea s-au adâncit în conștiința românească tocmai din pricina regimului politic evocat.

În casa noastră de demult

Cheia pentru a deschide definitivarea neamului românesc este în ușa Muzeului Țăranului Român. Intrând pe această ușă, Ramona Müller, cu harul celui ce vede acolo unde nu toți pot zări ceva, consemnează trăsături veșnice ale românului autentic.

La mine în clopotniță

Versul erotic al Călin Neacșu poate fi înțeles de cei ce au renunțat la prejudecăți și, citind, mijesc ochii, cu zâmbet și complicitate.

Șeful IGP, generalul de divizie Ion Pitulescu, anunță că demisionează din cauza indulgenței cu care unele instituții – Poliția, Justiția – tratează activitățile infracționale, în creștere, ale bandelor crimei organizate 

Alte evenimente politice, ale lunii februarie din anul 1996, sunt trecute în revistă de către Domnița Ștefănescu, pentru a nu uita semnificația lor.

Miercuri, 05.02.2020

Bătrânelul solar

Flavius George Predescu întinde coarda sensibilității, cu vibrații adânci în mințile cititorilor. Ochiului său afectiv nu-i scapă vremelnicia obiceiurile moderniste, judecându-le, dar alegând să împrăștie lumină, printr-o splendidă metaforă.

Mansarda timpului

Cum altfel să trăim versurile Marianei Rogoz Stratulat, dacă nu prin exercițiul de imaginație, care ne duce, de data aceasta, în inima Egiptului, unde Sfinxul și faraonul își amintesc clipe fixate de timp?

Înșurubat în alunecarea mașinii

Stelian Țurlea îi dă voie personajului său să cunoască ura, punându-l exact în situația în care nici nu ar fi putut simți altceva.

Joi, 06.02.2020

Cartea săptămânii: Așteptarea Penelopei

„Dacă Circe a fost înțelegătoare atunci când, după un an de când trăiau împreună, Odiseu i-a spus că îi este dor de Penelopa, de copilul lui și de casă, și l-a lăsat să plece, dându-i provizii pentru el și însoțitorii lui, nu la fel s-a purtat Calipso.”

Recomandare noastră în această săptămână: „Așteptarea Penelopei” de Aurora Liiceanu.

Ca doi soldați răniți, căzuți într-o tranșee uitată

Deși își dorește cu disperare să iasă din zona deșertului, personajul lui Adrian Sângeorzan se-mpiedică cumva de un tovarăș de „suferință”, al cărui ajutor pare bine intenționat.

Legenda tigrului

Simfonia no.1 a lui Brahms definitivează însemnătatea legendei tigrului, expusă de Leonard Oprea în respirația sa, căci Brahms poate fi considerat un astfel de tigru regal.

Vineri, 07.02.2020

Miros de casă

Părinții noștri sunt ai copilăriei: cu gesturi, mirosuri, cu mișcarea lor prin casă, toată ziua. Când pleci în lume, te-ntorci cu dorul arzând în suflet, sperând să găsești mereu aceeași viață trăită cu ei. Rămân însă în noi amintirile, iar Camelia Radulian adulmecă „mirosul de casă”.

Poliester

În jurul orașului știut și devenit halucinant de anost, Carmen Sorescu își țese gândurile, pentru o fărâmă de nou, trăit în netrăit. Poate sunt chiar gândurile fiecărui om, la ceas de seară.

70 de ani de existență

La aniversarea celor 70 de ani de existență a Institutului de Istorie și Teorie Literară „George Călinescu”, Teodora Stanciu pune la dispoziția cititorilor noștri cuvântul academicianului Eugen Simion, director al Institutului.

Sâmbătă, 08.02.2020

Într-o aripă

Ultimul vers al poemului semnat de Carmen Firan relevă, cu exactitate, semnificația nimicniciei din zilele noastre. Tristă necredință, triste vremuri!

Profesorul de matematici

Bănuindu-l de ipocrizie, Valeriu Cristea îl menționează pe al său profesor de matematici, cel ce împărtășea copiilor necredința creștină.

Noi lucrăm și ea să doarmă?

Cu cât umor și-a înzestrat Ion Creangă operele putem observa și din fragmentul selectat de Odilia Roșianu, din celebra deja „Soacră cu trei nurori”.

Să nu ajungem la afirmații categorice

Din fiecare text conceput de Nicolae Roșianu puteți învăța lucruri însemnate despre folclor. Studiind atâtea tipologii folcloristice ale multor popoare , concluzia autorului este că folclorul confirmă trăsăturile neamului care l-a creat.

Duminică, 09.02.2020

Dragoste este un cuvânt echivoc

Din vasta operă a poetului mexican Octavio Paz, la rubrica Literatură de astăzi, puteți citi „Scrisoare de credință”, poem selectat de Odilia Roșianu, a cărui încărcătură emoțională atinge coarda sensibilă a fiecărui cititor.

Cenușa arsă

Ne împiedicăm de prejudecăți, suntem trași de firul parvenirii, nerespectând umanitatea în multe secvențe existențiale. Cristina Crețu scrie, cu sinceritate, despre experiențele trăite cu oamenii, prin ei.

Nominalizări românești la International Opera Awards 2020

Răspunzătoare de satisfacția melomanilor cititori ai revistei noastre, Gabriela Pop prezintă cele trei nominalizări la International Opera Awards 2020, evidențiind-o pe soprana Adela Zaharia, într-un fragment al operei Rigoletto, de Giuseppe Verdi.

Fascinația dinozaurilor

Fascinația pentru dinozauri l-a definit pe Dan Romașcanu încă din copilărie. În articolul de astăzi, prezintă o scurtă, dar cuprinzătoare istorie a celor mai mari viețuitoare de pe Terra

Literatura de Azi 7/7: 27.01-02.02.2020

Paginile revistei „Literatura de azi” sunt răsfoite la sfârșitul fiecărei săptămâni de Crisanta Predescu, pentru cititorii noștri.

(sursa foto: pinterest.com)