Panoramic

Muzica şi universalitatea

„Muzica este limba universală a omenirii, prin care sentimentele omeneşti pot fi comunicate, în acelaşi mod, în toate inimile.”, spunea Franz Liszt, iar pornind de la aceeaşi idee, Accademia di Romania in Roma şi Asociaţia Aliusmodum, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Bucureşti, organizează a cincea ediţie a Festivalului Internaţional „Altrerisonanze – de la antic […]

Șoapte premiate

„Iată o carte ieşită din comun, nici numai memorialistică, nici numai ficţiune, cu câte ceva din amândouă, şi deopotrivă extraordinară prin modul în care ţese pe canavaua istoriei numeroase destine individuale. Am întâlnit rareori într-un roman, cum este în definitiv cartea lui Varujan Vosganian, o atât de mare densitate de viaţă umană şi de evenimente […]

Fericirea e numai negativă

„Adeseori îşi aminti aici de convorbirea lui cu prinţul Andrei şi-l aprobă întru totul, numai că-i înţelegea oarecum într-alt fel ideile. Prinţul Andrei credea şi spunea că fericirea e numai negativă, dar spunea lucrul acesta cu o nuanţă de amărăciune şi de ironie. Era ca şi cum spunând acestea ar fi vrut să-şi exprime un […]

Vise pe care le ascultăm…

Aceasta este definiţia dată muzicii de Clara Haskil, una dintre cele mai talentate pianiste de origine română ale tuturor timpurilor. Despre modul ei de interpretare, Peter Feuchtwanger scria: „Când Clara se așeza la pian, muzica se materializa venind parcă de nicăieri. Brațul ei părea să alunece peste claviatură fără atingere, ca o piatra care sare […]

Umor, sensibilitate, luciditate

Umor, luciditate, dar și sensibilitate sunt trei dintre caracteristicile oamenilor dintr-un oraș-port,  prezentați de Matei Vișniec. Aceștia, pentru trei nopți, au o întâlnire de mare taină cu un domn misterios. Madox este numele lui și el poate transforma realitatea traiului de zi cu zi în metafora vieţii „eterne”. (…) este ceea ce decide fiecare dintre […]

Aerul tandru din jurul tău

Microb frumos Ai intrat în inspiraţia mea de astăzi Ca un microb frumos, Şi sunt fericit Fiindcă îmi place aerul tandru Din jurul tău. Acum îmi vei circula nestingherită În Univers, Şi în fiecare zi îmi vei trimite câte o stare sufletească În loc de scrisoare. Cred că uneori voi fi trist Ca un elefant […]

Viaţa întru cărţi

Scuze pentru a sta „departe” de cărţi se pot găsi oricând, dar odată găsită dorinţa de a le avea în preajmă, nu te mai părăseşte niciodată. Pentru un suflet îndrăgostit de frumos, secolul XVIII s-a dovedit a fi plin de romantism, iar pentru James Henry Leigh Hunt (19 octombrie 1784 – 28 august 1859), poet, […]

Enigmatică și feroce

18.10.2016
Publicat prima dată la 18 octombrie 1851, „Moby Dick” al lui Herman Melville este considerat a fi o capodoperă a literaturii universale. Romanul istorisește aventurile căpitanului Ahab al navei Pequod, obsedat de dorința de a ucide legendara balenă albă, Moby Dick, din cauza căreia își pierduse o gambă. Povestitorul este un membru al echipajului, Ishmael. […]

Un destin. Al lui, al ei, al altora…

Obișnuiesc să scriu cărți pentru  femei, abordând teme care ajung ușor la sufletul lor, pentru că trăiesc mult printre ele și le înțeleg. Întotdeauna descriu situații în care am fost martoră sau direct implicată. Realitatea este cea care mă inspiră, dar câteodată o dantelez și o împrumut personajelor mele. Mi-a dat Dumnezeu o viață plină […]

Sinceritate?

Se spune că a fi sincer înseamnă a nu ascunde nimic celuilalt, a te deschide tot. Este exact, dar criteriul acestei sincerităţi îl are întotdeauna celălalt, nu tu. Eşti considerat sincer nu „când nu ascunzi nimic” celuilalt, ci când nu ascunzi ceea ce aşteaptă de la tine să ascunzi. Este poate paradoxal, dar aşa e; […]