Odilia Roşianu
„Adeseori îşi aminti aici de convorbirea lui cu prinţul Andrei şi-l aprobă întru totul, numai că-i înţelegea oarecum într-alt fel ideile. Prinţul Andrei credea şi spunea că fericirea e numai negativă, dar spunea lucrul acesta cu o nuanţă de amărăciune şi de ironie. Era ca şi cum spunând acestea ar fi vrut să-şi exprime un alt gând, şi anume că toate aspiraţiile sădite în sufletul nostru, năzuinţele spre fericirea pozitivă, au fost sădite în noi numai pentru ca, neputând fi satisfăcute, să ne chinuiască. Pierre, însă, recunoştea, fără nici un gând ascuns, cât de îndreptăţită era această părere. Privaţia de suferinţă, satisfacerea trebuinţelor şi, ca o urmare, libertatea de a-ţi alege ocupaţiile, adică felul de viaţă, reprezentau acum pentru Pierre cea mai mare şi mai de netăgăduit fericire a omului. Abia acum şi aici, pentru prima oară Pierre putu preţui pe deplin voluptatea de a mânca atunci când eşti flămând, de a bea când ţi-e sete, de a dormi când ţi-e somn, de a te încălzi când ţi-e frig, de a sta de vorbă cu un om când ai chef să schimbi o vorbă şi să asculţi sunetul unei voci omeneşti. Satisfacerea trebuinţelor – hrană bună, curăţenie şi libertate – i se păreau lui Pierre acum, când era lipsit de toate acestea, fericirea cea mai înaltă” („Război și pace” de Lev Tolstoi, Editura Univers, volumul IV, 1985, p.115).
Sunt gândurile lui Pierre Bezuhov, acel personaj cu un caracter total diferit de al prințului Andrei. Aproape lipsit de voință, timid, visător și sentimental, fără inițiativă, este cel care ajunge, totuși, să aibă atitudini protestatare. La o superficială citire a romanului eroul poate părea șters, dar, fără îndoială, nu este deloc așa.
În singura ecranizare care mi se pare că reflectă romanul lui Tolstoi, cel care semnează și regia joacă rolul lui Pierre. Este vorba despre Serghei Bondarciuk (25.09.1920 – 20.10.1994), artist care m-a făcut să nu mi-l mai pot imagina altfel pe contele Bezuhov.
Era deja un actor și un regizor apreciat când, la 46 de ani, s-a încumetat să pătrundă în opera-fluviu a lui Tolstoi. Și a făcut-o cu un mare respect pentru text, pentru personaje, pentru atmosferă și peisaje. Cu dragoste, dar și cu o conștiinciozitate și o grijă a detaliului nemăsurate. Pentru că, poate, asta era ce îl caracteriza pe Bondarciuk.
Din 1948 și până în 1992, a fost parte a numeroase filme, a primit valoroase premii (inclusiv Oscarul pentru „Război și pace”), s-a scris mult despre el și, firește, a rămas un nume de referință, oferind regale cinematografice, indiferent de perioada în care au fost realizate.
Nu știu cum era omul Serghei Bondarciuk. Din păcate, nu am văzut filmul biografiei lui, realizat în 2000. O să-mi repar greșeala cât de repede voi putea. Până atunci, însă, mă gândesc la Pierre Bezuhov. Poate, totuși, semănau…
Am găsit pe Youtube un singur fragment în care este surprins personajul interpretat de Bondarciuk – vi-l dăruiesc. Este un moment de recital actoricesc, dar și regizoral.
