Rafila Radu

nu mă mai satur de noiembrie ştirbit şi el de ziua aceea care ca o lampă aprinsă ce înşfacă fluturi – joia ce-a îndoliat cuvinte-n rugi.       nu mă mai satur de-un vârtej sfielnic [...]

eu sunt cea care ar trebui să plece mi s-a-ncarnat, într-un poem, privirea şi fluturi de pe lună pun pecetea   eram acolo şi încă vin de peste tot plânsul tău m-adună plămădindu-mă-ntr-un [...]

nu am treabă şi e luni eu tot cu îngerul. începe marea vânzoleală cu începuturi tu mai crezi în prea târziu eu mai cred în prea curând. mă regăseşti în poarta dimineţilor cerşind soarele mascat- [...]

când soarele mătură umbrele tristeţii prea ocolitul meu fior grabnic mă-ntoarce-nspre un ecou.   măcar odată să mai dorm în mansarda cu îngeri în castelul acela de fum acolo unde tainic fug [...]

ultima ninsoare pune, iar, cătuşe primăverii intră-n cor, la vocea a doua lângă viscol, tremur de narcisă – s-a-ntâmplat mai ieri s-a-ntâmplat şi-acum un veac ca o sentinţă ultima ninsoare peste [...]

mai fă, odată, arca, Noe! nimeni nu-ţi mai poartă, astăzi legendarul tău nume din calea apelor prea bine ascuns. le-aud, lor, duhul fălindu-se cu furia ipoteza sfârşitului nespus. recunoaşte-mă, [...]

mereu, mereu prin ploi amare mereu, mereu tot înapoi mai am de-aprins, cuiva, o lumânare mai am, cuiva, de plâns o stinsă cale.   nu ştiu toamnei să-i descriu misterul nu pot florii să îi [...]

mă plimb prin oraşul meu cu copacii lui uscaţi în aşteptarea anotimpului cu suflet destupat   ce aţi zice voi de-o primăvară cu trei sori, cu trei mâini? de  ce l-oi fi iubind pe Bacovia ce [...]

din tot ce-am plâns s-a făcut scrum din tot ce-am cântat a rămas jar peste jar.   nimic nu mai am doar nişte frânturi de amintiri aproape putrezite strecurate-ntr-un scrin printr foi albe, [...]

tu eşti sufletul, în cântece, plecat demult eu, gândul rămas prin mărăcini vino, jumătate din drum să ne vedem, să îţi spun: s-apleacă-ntr-o zi el, cerul pentru copiii ce-n joacă pun prinsori [...]