Rafila Radu 
nu am treabă şi e luni
eu tot cu îngerul.
începe marea vânzoleală cu începuturi
tu mai crezi în prea târziu
eu mai cred în prea curând.
mă regăseşti
în poarta dimineţilor cerşind
soarele mascat-
mai blând, mai rotund, mai cald
să-l împart, apoi, eu, cu nebuni.
te iubeam copil nenăscut
pentru tot ceea ce eşti acum
te regăsesc privind luna
molatecă uitând
de pe cer să mai şi plece
are ochii aţintiţi pe magnolia înflorită
zace într-un mormânt
scheletul unui prea curând?
al unui prea târziu?
un fior stelar topeşte
ultima formă de păcat
unde-ai să mă cauţi
când eu n-am să mai fiu?
Sursa foto: windwhisperer.files.wordpress.com
