Rafila Radu 
mereu, mereu prin ploi amare
mereu, mereu tot înapoi
mai am de-aprins, cuiva, o lumânare
mai am, cuiva, de plâns
o stinsă cale.
nu ştiu toamnei să-i descriu misterul
nu pot florii să îi descânt albastrul, rozul
o nuntă-n cosmos tulbură eterul
între ele-şi schimbă replici
dangăte de clopot.
şi iubitorilor de cai li se întâmplă
frica mare de căderi, de infern şi de dureri
fără rata casă, fără rata fum
printre îngeri creşte
masa aerului pur.
mereu, mereu prin ploi amare
mereu, mereu tot înapoi
mai am de-aprins, cuiva, o lumânare
mai am cuiva de plâns
o stinsă cale.
Sursa foto: 3.bp.blogspot.com
