Valeriu Cristea

O după-amiază înnorată, întunecoasă, friguroasă (!) de duminică pascală: întors îndurerat-iritat-nemulțumit de la meci („U” pierduse pe teren propriu, cu 0-2, în fața celei mai rele dintre [...]

Despre soldații de plumb s-a scris o întreagă literatură. Din păcate, ei nu mi-au populat și încîntat copilăria, fie că nu se găseau în comerț (să fi existat în comerț o criză a plumbului, [...]

La „română” îl aveam pe domnul Stanciu, un bărbat slab și foarte înalt pe care, din cauza părului complet alb, îl consideram bătrîn, deși nu era (după cum aveam să mă conving văzîndu-l într-o [...]

Una din corvezile acelor ani au constituit-o lecțiile de pian. Spre deosebire de sora mea, care ajunsese să cînte binișor la acest instrument și căreia, mai tîrziu, părinții i-au închiriat o [...]

Pînă în 1950, cînd familia P. s-a mutat la București, tovarășul meu de joacă a fost Sorin. Sau mai bine zis eu eram tovarășul lui de joacă, pentru că inițiativa, conducerea o avea întotdeauna el [...]

Niciodată nu m-am temut de ceea ce trebuia să mă tem, de ceea ce se temeau ceilalți; mai degrabă dintr-un fel de inconștiență decît dintr-un cert curaj, și mai probabil încă pentru că spaimele [...]

Cît de mult a amuzat-o pe mama – învățătoare (cum se spunea pe atunci, cînd cuvîntul „educatoare” nu fusese încă inventat) la o grădiniță de copii – întîmplarea cu fetița „judecată” (și [...]

Din aceeași perioadă („obsedantul deceniu”, n.red.). Domnul colonel B-riu a dispărut brusc de acasă, dar a reapărut după trei luni. Îi aud, de dincolo de ușa pe care nu îndrăzneam s-o deschid [...]

Din „obsedantul deceniu”, despre care mai tîrziu, ajuns critic literar, aveam să citesc atîtea fulminante romane, nu-mi amintesc decît de o noapte neobișnuită, ce ne-a dat într-adevăr mari [...]

„Religie” nu am făcut decît un an, în clasa I de liceu, la S.P.U. (Seminarul Pedagogic Universitar) de unde în toamna lui 1948 am fost numit din oficiu, împreună cu alți trei colegi (dintre care [...]