Iubitul meu
cu ochi de iarbă!
Îţi dau în dar
bănuţii mei
din salbă,
privirea mea înrourată,
buzele calde
şi-o noapte… vinovată…
Iubitul meu
cu-mbrăţişări de frunze!
Hai să fugim
în stele
să numărăm meduzele
şi melcii din sprâncene,
să colorăm iubirea
cu albastru,
să fim oceanul
şi lava
şi pasărea măiastră!