să răspund în limba română

într-o ţară în care nu mă va înţelege nimeni

păi tocmai de aceea

nu vreau să fiu contaminată

e prea frumos

dar vorbeşte în limba engleză

cum face toată lumea

și eu cu ce mai rămân?

Post-ul fiul meu m-a întrebat de ce apare prima dată în Literatura de azi.

la Stockholm sau la Brăila

bulevardul franţuzesc are aceeaşi melancolie tihnită

sub umbrele generoase

oamenii ar rămâne

mai mult decât în propria sufragerie

pe sub ramuri

cernita lumină aş ţine-o pe umeri

jocul ei

jocul meu de amiază toridă se cuibăresc

încă tunul unei zile de duminică

asemeni vinului

când la masă au rămas cei apropiaţi

depăşind limita măcar puţin

spre o lume imaginară

spre o lume caldă şi necunoscută

cele mai frumoase oraşe sunt adesea

provinciale şi plicticoase

un loc în care intimitatea poate sta întinsă

pe o bancă

citind o carte ca în propria cameră de zi

pe marginea graniţei permeabile

pe sub poduri răsărite în toamnă

pe sub cortegii de fulgi luminoşi

bulevardul  ne lasă un Karlaplan franțuzit

și domol cât să uităm acasă

lesa

Sursa foto: http://1.bp.blogspot.com/

Post-ul bulevardul franţuzesc nu ţine de ADN apare prima dată în Literatura de azi.

și soarele pe frunte

nu părea

un animal închis în grădina zoologică

şi nici o pată de culoare

printre palate, case şi străzi

o graţie verde, umbrită

împodobită de păsări şi flori uitate

pe tronul unei stânci mai vechi decât dinastiile

pădurea din mijlocul oraşului te învaţă smerenia

nu ai îndrăzni să îi spui acestei vietăţi seculare

rezervaţie şi nici parc

dar poţi să faci o vizită măreţiei

aici vei găsi sensul adânc

coabitarea omului primordial

şi a celui modern

vei găsi poteca pe care stau de vorbă

haloul vieţii tale ca un albuş de ou

în care creşti hoinar

și inima pe care o ascunzi când vorbești

Sursa foto: http://cdn.toxel.ro/

Post-ul pădurea din mijlocul oraşului apare prima dată în Literatura de azi.

Salată de pește cu kiwi

Ingrediente

2 cutii de conserve de pește în ulei

2 fructe de kiwi

50 gr măsline verzi si negre

1 ardei gras verde

3 frunze de salată verde

Câteva felii de lămâie

1 linguriță suc de lămâie

1 linguriță ulei extravirgin de măsline

1 legătură de ceapă verde (merge și albă sau roșie, la nevoie)

Puțin rozmarin

Piper, sare după gust

Preparare

Pe o farfurie întinsă, mare, se așază 2 frunze mari de salată verde.

Se desfac cele două conserve, se scurge sosul din interior și se așază cu grijă feliile de pește pe farfurie.

Se adaugă măslinele, ceapa tocată. Se presară piperul.

Ultima frunză de salată se toacă și se pune de jur împrejur, se stropește cu sucul de lămâie. Ardeiul gras tocat mărunt se presară pe întreaga farfurie. Se adaugă puțin ulei extravirgin de măsline si rozmarinul. Se decorează cu felii de lămâie și felii de kiwi.

Se servește imediat.

Poftă bună!

Post-ul Ușor și frumos apare prima dată în Literatura de azi.

eu mă întreb cum să găsesc în mine

înţelegere pentru privirea lui

Nordul cu picioarele între gheţuri şi creştetul blond

printre mările traversate de curenţi albicioși

de brize şi de alte miresme ale depărtării

Nordul pierdut între vise

morocănos

îşi fabrică lumina şi casa în jurul unei lămpi

aşezată în fereastra cu pervaz cât un pat

acolo îi dorm copiii în nopţile polare

rugând soarele să se întoarcă

îl privesc

îi cercetez suspiciunea

şi mă gândesc

în noi sunt toate contrariile

atunci când iubim sau când respingem

dacă visul face paşi pe lespezile reci

în noi este frigul

şi în aceeaşi măsură ardenta aşteptare

dar nu privim spre afară decât când vine mama

învăţătorul vieţii noastre

durerea sau frica

îşi pun o mască sau hainele noastre

şi ne privesc râzând

râsul ne sperie de parcă nu ne-ar îmbrăţişa un copil

ci ghilotina celui care se simte puternic

schimbările de rol, confuziile

toate acele oglinzi săpate în pereţi de gheaţă

le aduce şamanul plictisit, de departe

le aduce Nordul cu pletele blonde

şi obiceiuri aspre

de mână cu el

mi se face un dor năprasnic de casă

de tot ce Nordul iubeşte şi ţine la mare preţ

iar eu am pur şi simplu

din marea dragoste a soarelui

lăsată moştenire sub piele

departe, în Nord

magnetul lumii atrage viaţa şi o respinge

cu puterea privirii noastre

departe, în Nord, moartea mă ţine

în lespezi de gheaţă aproape vie

viaţa răzbate prin noapte

într-un metrou cu staţii multe

din toamnă până în primăvară

de la Nord

la Sudul din piept

Sursa foto: amfostacolo.ro

Post-ul Nordul lumii mă priveşte pieziş apare prima dată în Literatura de azi.

noaptea iernatică, nu

nu ştiu, domnule, dacă de sus

mă vezi tocmai pe mine

sau urma pantofului pe treptele din port

după ce a sărutat ploaia

străzile subţiate fac paşi sau aleargă

tu stai mai mult cu fruntea în nori

abia atingi asfaltul cu piciorul

noaptea nu îţi cunosc

doar vara cu ochi albaştri

(lacrima albastră este acasă la tine

știu sigur că o ţii sub pernă)

pluteşti

un gheţar rupt de pol

plecat spre mările calde

eu vin de pe un mal îmbătrânit de oameni

îmi ţin păsările în deltă

din mâlul întunecat cresc nuferi de nea

și un frate la fel de albastru ca tine

nu, domnule, nu îl cunosc nici pe el prea bine

ştiu că bea vodcă şi prinde peşte

vara trecută vorbea despre acelaşi străbunic

de care nu mai ştii nici tu

nici el

bărbosul tău frate oftează în somn

apoi ațipește între sălcii

la noi, noaptea este mai scurtă

dar are aceeași privire

Sursa foto: realman.ro

Post-ul suedezul de la masa alăturată nu fumează apare prima dată în Literatura de azi.

Prepararea curcanului umplut cuprinde 3 etape:

Fezandarea curcanului

Pregătirea umpluturii

Pregătirea garniturii

Pregătirea curcanului

1 pahar de coniac de calitate

1 pahar cu vin roșu sau roze, dulce

SOS

3 linguri de muștar,

1 căpățână de usturoi

3 linguri ulei de măsline

1 lingură boia dulce de ardei

1 linguriță pastă de roșii

Cimbru

Busuioc

Piper

Sare după gust

Curcanului i se taie vârfurile de la aripi și târtița, care se aruncă. De asemenea, dacă are un gât mai lung, se taie la nivelul pieptului.

Pentru a avea o carne cât mai fragedă și o aromă cât mai fină, curcanul va fi fezandat înainte de a fi umplut și băgat la cuptor, în 3 etape, după cum urmează:

1. Se curăță curcanul de orice fel de impuritate, se spală bine si se lasă să se zvânte. Apoi, se pune în tava în care va fi copt la cuptor, unde vor avea loc toate operațiile de pregătire, astfel încât, surplusul de coniac, vin sau sos să rămână în tavă.
2. Se unge toată suprafața curcanului, pe dinafară, cât și pe dinăuntru, cu coniac și se lasă să se zvânte.
3. Se unge curcanul, după ce s-a zvântat, cu vin dulce, atât pe dinafară, cât și pe dinăuntru.
4. Din ingredientele de mai sus se pregătește un sos rece, amestecându-se toate într-un castron mai mic (se curăță și se zdrobește usturoiul, se fărâmițează bine cimbrul și busuiocul, se adaugă piperul măcinat, sarea, muștarul, pasta de roșii, boiaua dulce, uleiul de măsline). Cu acest sos se unge curcanul pe dinafară și pe dinăuntru și se lasă să se zvânte, în tava de copt. Surplusul de sos se va scurge în tavă și trebuie lăsat acolo.

Umplutura

500g bacon

500g mușchi afumat de porc

500g kaizer

500g ciuperci

2 cutii de compot de ananas (500g)

3 căței de usturoi,

cimbru,

busuioc,

sare,

ulei de măsline

o ceașcă de vin roșu

o ceașcă de compot de ananas

Într-o tigaie unsă cu ulei se gratinează pe rând baconul, kaizerul, mușchiul afumat, ciupercile și se pun, pe măsură ce sunt pregătite, într-o cratiță.

Se adaugă uleiul, usturoiul, vinul, sarea, cimbrul, busuiocul, compotul zeamă și bucățelele de ananas. Apoi se pune capacul si se înăbușe totul la foc mare, 1 minut.

Se ia umplutura de pe foc, se lasă să se răcorească, apoi, încet, cu răbdare, se înghesuie umplutura în curcan, lăsând sosul să se scurgă în tavă.

Pregătire

Pentru a se coace bine, curcanul umplut va avea nevoie de 4 ore de coacere la foc mic. În prealabil, cuptorul va fi bine încălzit, iar din jumătate în jumătate de oră, se va stropi cu sosul din tavă. Dacă vedem că se rumenește prea tare pe deasupra, vom acoperi cu o folie. Același lucru facem cu vârfurile de la aripi și capetele de la copane.

Garnitură

Garnitură 1 – acrituri asortate – salata se servește pe un platou îngust, tăiate bucățele

Garnitură 2 – se pregătesc legume asortate, gratinate, care se servesc direct din vasul în care au fost făcute, pentru a nu se amesteca și a rămâne fiecare cu savoarea sa. Aceste legume gratinate se pregătesc astfel:

1 cutie de ananas bucățele, de la care se iau doar fructele

1 măr tocat cubulețe

100 g măsline verzi fără sâmburi

100g stafide

2 ardei grași roșii – tăiați în felii mai mari

8 ciuperci – spălate, lăsate întregi, cozile tocate separat

1 morcov – felii subțiri de-a lungul

1 ceapă mare albă – tăiată rondele

5 căței de usturoi – feliuțe

Busuioc,

Sare,

Puțin piper

Alune prăjite

1 ceșcuță cu vin dulce

Mod de preparare

Avem la îndemână un vas, în care vom pune legumele pe măsură ce le gratinăm, în care putem pune deja ananasul bine scurs din compot.

Într-o tigaie care nu lipește, de preferat teflonată sau cu strat ceramic, se pune puțin ulei de măsline, cât să fie tigaia unsă, când aceasta s-a încins, punem pe rând ingredientele, având grijă să nu le ținem prea mult pe foc, ci doar atât cât să fie luate bine de foc pe deasupra, lăsând miezul proaspăt și aromat. Gratinarea se face la fiecare legumă în parte, după care aceasta este pusă în vasul pregătit alături, strat peste strat.

Astfel, gratinăm pe rând măslinele, ardeiul, ceapa, mărul, ciupercile și codițele lor, stafidele, morcovul, usturoiul. La final, se adaugă busuiocul, puțină sare, piperul după gust și ceașca cu vin. Se pune capacul peste cratiță și se lasă de-o parte.

Înainte de a fi servite, se pun pe foc iute, pentru ca vinul dulce să intre în legume și să aromeze totul cu un buchet comun.

ATENȚIE, alunele se pun pe deasupra doar în momentul în care curcanul și garnitura se aduc la masa.

Când este gata curcanul, el se așază pe o tavă festivă, înconjurat de puțin sos, cu capetele îmbrăcate în staniol. Alături, sunt așezate garniturile în vase separate. Când gazda servește felii din curcan, va pune și din umplutura curcanului și din legumele gratinate, pe aceeași farfurie.

POFTĂ BUNĂ!

Post-ul Iată Anul Nou! apare prima dată în Literatura de azi.

o haină albă şi apa cu gheaţă

alături de o felie de pâine prăjită

ca singure merinde ale unui prânz

am învățat să iubesc fructele

pentru că ele nu cresc sub orice soare

am învățat să nu îmi pese de hainele şifonate

să preţuiesc toate acele întâmplări ale zilei

care nu cer bani şi nu fac rău altuia

cititul

sportul pe stradă

apa rece

soarele

trupul

am învățat că un om are demnitate dacă este curat

nu scump îmbrăcat

că a fi în trend înseamnă a fi mai simplu ca alţii

că a nu fi bogat este acelaşi lucru cu a fi

atunci când citeşti o carte

să ai grijă de tine înseamnă să trăieşti cu minim de nevoi

să îţi înțelegi trupul înseamnă să mănânci puţin

să fii fericit doar cu aer şi prieteni

înseamnă că ești pe drumul tău dacă

pui pe foc un porumb şi ai o sticlă de vin

cânți pentru că știi ce este tăcerea

familia înseamnă toleranţă şi bucurie

și este mai importantă decât o mare iubire

care desparte

să accepţi banalitatea din dragoste

te face spontan mai inteligent

pentru că fiecare zi înseamnă o treaptă

oamenii care nu suportă defectele fizice

au un mare handicap de inteligenţă

cine se vaietă, este bolnav

cine nu ajută, este bolnav

orgoliul este ridicol ca o tichie colorată

oamenii cu pretenţii sunt infirmi

demnitatea este dreptul tău

dacă tu crezi în ceea ce faci

vei învinge împotrivirea regulilor

am învăţat că a vrea foarte puţin

cât mai puţin

înseamnă a face mult, tot mai mult

sufletul este singurul constructor

restul este zăpadă

se topeşte

Post-ul am învăţat de la suedezi apare prima dată în Literatura de azi.

Ingrediente

2 cutii de fasole roșie (500g)

1 ceapă mare (alba sau roșie)

1 legătură de mărar verde

1 legătură de pătrunjel

1 ardei gras roșu

2 căței de usturoi

10 frunze de mentă

1 linguriță sos de soia

1 linguriță sos de roșii

2 linguri de ulei extravirgin de măsline

Sare după gust

Mod de preparare

Fasolea din cutie se scurge de zeamă și se spală bine. Se spală și se toacă toate legumele și zarzavatul. Totul se pune într-un castron potrivit, se adaugă sarea, uleiul, și sosurile. Se amestecă bine și se servește.

Poftă bună!

Post-ul În post apare prima dată în Literatura de azi.

Erau şi copii în oraş. Ei se jucau pe maidanul plin de praf, murdari şi obosiţi, dar nu le păsa, nu ştiau că ar putea fi şi altfel, iar părinţii încercau să nu îi amăgească spunîndu-le poveşti despre lumi imaginare. Se temeau ca mai tîrziu, cînd copiii vor creşte, să nu devină visători, nereuşind să se descurce în viaţă. Aşa credeau ei că le va fi mai bine.

Într-o zi, pe maidan a apărut un băieţel cu părul ciufulit, cu ochii mari, negri. El purta un creion după ureche şi obişnuia să facă pe grozavul, desenînd fel de fel de scheme de neînţeles, cu care îi înspăimînta pe toţi. Le spunea copiilor că el ştie tot oraşul pe dinafară şi pentru ca impresia să fie de-a dreptul înspăimîntătoare, le mai spunea că îl cheamă Piază Rea, pentru că, dacă voia, putea aduce ghinion oricui.

Cînd îl vedeau, copiii fugeau speriaţi şi Piază Rea, încet, încet, a rămas singur. Nu îi plăcea, dar nu ar fi recunoscut niciodată aceasta, aşa că inventa jocuri spectaculoase, la care ceilalţi priveau de departe cu admiraţie, dar şi cu frică. Piază Rea ajunsese celebru printre cei mici prin ţipetele sale cumplite, felul său zgomotos de a alerga pe străzile cenuşii, dar mai ales prin faptul că nu asculta pe nimeni, creîndu-şi repede un renume.

Doar o fetiţă obraznică stătea impasibilă, cocoţată între crengile unui copac uscat și nici nu-l băga în seamă, văzîndu-şi mai departe de joaca ei îndrăzneaţă. Piază Rea se duse la ea şi încercă să o sperie. Îşi desfăşură schemele lui înfricoşătoare, îi vorbi de marele ghinion care va da peste ea dacă nu îl ascultă şi făcu totul pentru a o îngrozi. Fetiţa coborî din copac şi se prezentă impasibilă:

-„Pe mine mă cheamă Pistruiata, am un ochi verde şi unul albastru, de aceea văd mai multe lucruri decît vezi tu şi în moduri diferite. Înţeleg foarte bine tot ceea ce faci, aşa că nu ai cu ce să mă sperii. După cum vezi, am pe rochiţă un trifoi cu patru foi, care îmi aduce noroc, aşa că nu poţi să-mi porţi nici un ghinion. Sînt mai puternică decît tine, pentru că eu văd tot ceea ce faci tu, pe cînd tu habar nu ai ce este în mintea mea. În oraşul acesta, eu pot să fac ce vreau, nu ai nici o putere asupra mea. Dacă vrei, te pot ajuta să nu mai ai ghinion. Asta, fireşte, în cazul în care am un motiv serios.

Piază Rea rămase fascinat şi se trezi deodată zicînd:

-Îţi dai seama, cu puterile mele şi cu norocul tău ce am putea face? Eu am un gînd secret, dar pînă azi nimeni nu a meritat să îl ştie. Cu tine însă… aş putea să îl pun în aplicare. Ce zici, mă ajuţi să nu mai am ghinion?

Pistruiata pufni în rîs, dar se prefăcu interesată, pentru că era tare curioasă din fire. Piază Rea începu să facă pe grozavul şi îi povesti cum el de mult visează să părăsească Oraşul de Piatră şi să pornească pe drumul misterios spre munte şi pe care nimeni nu a mers vreodată. De data asta, Pistruiata trebuia să recunoască: era foarte interesant şi cu totul nou ce spunea băiatul acesta fără astîmpăr. Şi aşa au pornit la drum.

Cînd au văzut Oraşul de Piatră rămas în urmă, au înţeles că nimeni nu îi oprise vreodată să plece şi s-au mirat pentru prima oară; cum de nu urcase pînă atunci nimeni pe munte? Felul în care oamenii acceptau ceva, mulţumindu-se cu atît de puţin, li se păru deodată caraghios.

În drumul lor, Piază Rea şi Pistruiata au avut destule peripeţii, dar au învăţat să se cunoască mai bine şi să se ajute. Piază Rea a demonstrat cît este de puternic, de curajos şi de voinic, iar Pistruiata şi-a pus în valoare toată puterea minţii ei, reuşind să prevadă pericole de tot felul şi să le ocolească din vreme. Cu toate acestea, de multe ori se ciondăneau din nimic şi drumul lor părea să nu se termine cu bine.

Tot mergînd ei aşa, cînd ajunseseră deja la capătul puterilor, au zărit coama albă a muntelui, iar acolo, sus, un castel luminos ca un diamant. Era noapte, iar prin ferestrele mari, se zărea, mişcîndu-se de colo-colo, o luminiţă. Era atît de strălucitor castelul şi atît de străveziu, încît se gîndiră pentru o clipă că e o închipuire. Nu mai văzuseră nicicînd aşa ceva, de aceea erau pe cît de fermecaţi, pe atît de speriaţi de ceea ce le apăruse în faţă. Fireşte că au intrat în castel, doar erau atît de curajoşi.Totuşi, inima lor era mică, mică de spaimă, iar castelul părea pustiu. Paşii făceau ecouri lungi pe dalele reci de marmură albă, iar vocile se risipeau în ecouri ciudate, pînă departe, departe.

-Hai să căutăm luminiţa, propuse Pistruiata, dar să nu ne despărţim.

Într-o sală mare şi imaculată, cum nu mai văzuseră nicicînd, au găsit într-un tîrziu pe cineva. Era o fetiţă. Avea ochii căprui ca mierea, părul lung, iar în păr purta flori albe. Cam sclifosită, la prima vedere. Era îmbrăcată într-o rochiţă albă, de pînză. ”Hm, cam puţin, pentru o prinţesă”, gîndi Pistruiata. În mîna dreaptă fetiţa purta o luminiţă aurie, care ardea fără încetare. Parcă ar fi fost vie. Dar ce i-a uimit cu desăvîrşire, era faptul că era desculță.
– Cum te cheamă?

– Sînt Copilul Singuratic…

– Şi ce faci aici?

– Luminez castelul.

– Şi de ce ai picioarele goale? O să răceşti, bombăni Piaza Rea.

– Se poate, dar aşa pot simţi totul mai bine.

– Păi, îţi faci rău!

– O, trebuie să simt totul, altfel cum aş putea trăi? zise Copilul Singuratic, făcîndu-i pe cei doi să se prăpădească de rîs. Atîta prostie? Să stai într-un aşa castel, să fii luminos şi să stai desculţ? Aaaaa!! Cine a mai auzit? Așa că au început să o înghiontească, să o tragă de păr, să rîdă. Copilul Singuratic tăcea. Văzînd că nu plînge, i-au spus în același glas: tare mai ești proastă. Hahahaha!

Cînd s-au mai potolit cei doi, fetița le-a arătat o altfel de lumină care i-a lasat fără cuvinte. Era ceva ce nu mai văzuseră și se numea curcubeu.

– Și cum te poţi juca cu el? Cei doi erau fascinaţi. Se simţeau atît de puternici, de grozavi, cine mai era ca ei? În Oraşul de Piatră nu existau asemenea culori; nimeni de pe strada lor nu știa că pe lume există ceva atît de puternic, de uluitor. Și totuşi, de la o vreme, se întîmpla ceva ciudat…

– Mie mi se întîmplă ceva…

– Nu-i aşa? Şi mie…

– Ce-o fi asta?

Se numeşte iubire… e tot ce pot să vă dau. Altceva… nu am. Copilul Singuratic îi privi. Pe fețele lor culorile se jucau îndrăzneț și hazliu.

– Seamănă cu răceala? Întrebă Piază Rea uitîndu-se chiondorîş la curcubeu. Nu cumva culorile astea sînt de vină?

– Ba da, răspunse fetiţa cu lumina în palme. Cine vede curcubeul, începe să iubească. Dar nu te supăra aşa de tare, pentru că este un dar frumos, pe care culorile îl fac oamenilor.

– Un dar frumos? Simt ceva ca o aripă în piept, nu este chiar aşa de simplu, completă şi Pistruiata şi pentru prima dată a fi rupt-o la fugă din castelul ciudat.

– Cu timpul, dacă iubeşti, ochii încep să îţi strălucească, iar în suflet se aude muzică. Muzică?

– E colorant?

– Așteaptă și vei vedea.

Nu apucă să continue explicaţiile. Piază Rea şi Pistruiata dansau, zîmbeau, se priveau în ochi şi îşi vorbeau în şoaptă. Nu mai făcuseră asta niciodată pînă atunci. Apoi rîsul lor se risipi în tot castelul, făcîndu-l să răsune ca un clopoţel de argint, într-o nesfîrşită cascadă de bucurie. Cei doi au luat Copilul Singuratic de mînă şi au alergat împreună prin castel, pînă ce totul a devenit obişnuit. Aşa au devenit prieteni.

Cei trei au rămas împreună. Faţă de ceea ce aveau, primiseră în plus. Ceva nevăzut locuia în sufletele lor, făcînd ca puterile lor să crească înzecit. Au rămas împreună, dar nu la castel. Au plecat mai departe, mult mai departe, pentru că, aşa cum spunea Pistruiata, drumul contează. Calea… iar ei erau abia la început. Orașul de Piatră rămăsese departe, în urmă. De fapt, care oraș?

Post-ul Orașul de piatră apare prima dată în Literatura de azi.