Ana Barton
18.04.2016
Corect politic?
Nicăieri nu sunt umiliţi ţiganii cum sunt la ţară. Adică erau, c-am apucat şi eu să trăiesc vremurile alea, chiar dacă ideologia comunistă se bătea în piept cu pumnul egalităţii, indiferent de [...]
11.04.2016
O apă
Curgea o apă printre portocali, o apă tânără, mușcată, mestecată de turmele cântării și-ale cântării cântărilor, care urcau dealul Galaadului, ah, nu!, acolo nu cresc portocali. Curgea o [...]
04.04.2016
(Ne)Păsare
Unde e păsarea noastră de-altădată? Cel mai probabil, acolo unde-i și cuvântul „păsare“, adică nicăieri fiindcă nu există decât în forma negativă. Numai că eu mă încăpățânez să-l dezbrac de „ne-“ [...]
28.03.2016
Bărbații care cântă
… sunt zei ţâşniţi din stânci ape lăptoase, reci, repezi nu iuţi bătrânii care cântă leagănă prunci ei nu au sân ambrozie şi nectar nici atât au coarne-n gâtlejuri miresme, odoare în glasuri [...]
21.03.2016
Mușcă-mă frumos!
Life bites de-adevăratelea, în cel mai propriu sens. Chiar dacă începutul acelei zile nu-i anunţa prin nimic talia cu viespe. Venisem de vreo două ore la galerie şi m-aşezasem să citesc oarece [...]
14.03.2016
Gogoşi à la tanti Leana
Era sora cea mai mare a bunică-mii, o femeie înaltă şi foarte frumoasă, cu pielea albă şi necremuită vreodată, mândră tare că n-avea niciun rid. Zdravănă la trup şi veselă cu inima. Când [...]
07.03.2016
Viezure temporar
Văd ochii ei verzi, părul negru şi râsul drept, fără ocolişuri. Îi simt mirosul bun, de cafea. Întotdeauna de cafea. Uneori, amestecat cu unul, la fel de proaspăt, de căpşuni. Obrazul alb şi [...]
29.02.2016
Iertarea nepăcatelor
Ştii, nici mie nu mi-e tocmai moale să-mi iau întrebările la întrebări. Dar poate că e timpul alb al plecării din insulele mici. Vrei să ne folosim de nişte cuvinte-picături, alea pe care le [...]
22.02.2016
O vedere din interior
Mă intrigă de când mă știu diferențele, de orice fel ar fi ele. Cele naturale mă fascinează; lumea e atât de frumoasă tocmai fiindcă e diversă. Celelalte însă… ei, bine, despre celelalte, adică [...]
15.02.2016
Orela
Avea bunicu-meu, Ioji-bácsi ăl bătrân, c-aşa-i zicem şi lu’ taică-meu când face pe înţeleptul cu noi, o casă cum numa’ una mai e azi în Clopotiva, şi-o făcură ăştia de curând muzeu. De fapt, el [...]
