Diana Serena Bunea
Sainte-Geneviève 1854-1858
Maica Marie-Anne regăsește la Sainte-Geneviève figura primitoare a părintelui Louis-Marie Lefaivre, cel cu care discutase cu trei ani în urmă preluarea școlii parohiale de către surorile Sainte-Anne. O altă figură luminoasă pe care Dumnezeu a scos-o în drumul fondatoarei și care va juca un rol pacificator și reconfortant, un rol de sprijinitor și un consilier discret iar alteori va juca un rol de apărător energic. Cu alte cuvinte, un ajutor providențial pe care Dumnezeu îl rezervă celor care își pun nădejdea în El.
Ca Maică Superioară la Sainte-Geneviève, Maica Marie-Anne nu era titulară pentru nicio clasă dar îndeplinește noile funcții cu aceleași calități spirituale și intelectuale și cu aceeași dăruire și devoțiune cu care a condus întreaga comunitate.
Tăcută, zâmbitoare, uitând de sine, era disponibilă toturor, în orice moment. Uneori noaptea durerea ei interioară se manifesta prin lacrimi și suspine pe care fondatoarea credea că doar de Dumnezeu sunt auzite și văzute. Ziua însă apărea curajoasă și zâmbitoare, grijulie față de oricine, în special față de cei bolnavi.
Pe lângă funcția de conducere, Maica Marie-Anne predă catehismul, dăruindu-se cu toată inima acestei cauze la care ea a excelat mereu. Nemulțumindu-se doar cu copiii pe care îi avea în grijă, Maica Marie-Anne reperează în parohie alți băieți mai mari care nu au avut parte de Prima Împărtașanie, consacrând puținul timp liber pentru a le oferi cursuri de doctrină creștină spre marea surprindere și bucurie a părintelui paroh.
O maternitate spirituală
Maica Marie-Anne pare să fi uitat evenimentul care a traversat viața sa; cu excepția figurii ovale și subțiri, marcate de boală reflectând sufletul purificat prin suferință, nimic nu trăda lupta ei interioară. Oferea lumii zâmbetul iar suferința o păstra pentru ea.
O iertare evanghelică
Iată ceea ce a scris Maica Marie-Anne în epistola adresată Episcopului, doi ani mai târziu, cu privire la retragerea anuală a elevilor din Sainte-Geneviève:
„Excelență, aflându-mă într-o zi în prezența Sfintei Împărtășanii…, mi-a venit în gând să-l rog pe părintele Marechal să predice retragerea elevilor noștri, sufletul mi s-a umplut de consolare și o ușurare pe care am simțit-o însă o pot descrie cu greu… Motivele care mă îndeamnă să dau curs acestui gând sunt următoarele: Slava lui Dumnezeu, edificarea aproapelui, binele comunității, convingerea că bucuria este cu mult mai mare atunci când ierți decât atunci când te răzbuni.”
Episcopul Bourget, întors de la Roma după o absență de un an și nouă luni, consideră extraordinară această intenție, drept urmare acordă permisiunea cerută.
Părintele Marechal a avut amabilitatea, chiar curajul am spune noi, de a accepta invitația. Astfel, în ianuarie 1957 predică retragerea spirituală elevilor din Sainte-Geneviève, mărturisind ulterior că a fost bine primit de Sora Marie-Anne. Dacă invitația l-a surprins, motivul acesteia pare să-i fi scăpat în totalitate, nici nu îi trece prin minte că ar fi greșit vreodată pentru a fi iertat. Pleacă de la Saint-Geneviève la fel de impenitent precum a sosit.
Mesajul unei Mame
Ca superioară generală, Maica Marie-Anne nu a scris niciodată vreo scrisoare circulară adresată comunității sale, fiindcă întotdeauna le-a avut pe surori alături de ea, fie la Vaudreuil sau Saint Jacques. Chiar dacă timpul pentru scrisori a trecut pentru ea, nimeni nu-i poate nega cel mai nobil și mai sfânt instinct, acela al maternității.
Acum cunoscută doar ca „soră”, credea încă în dreptul ei de a le vorbi surorilor ca o Mamă. Datorită acestei convingeri, a scris scrisoarea de pe 26 decembrie 1856:
„Suntem educatorii elevelor care ne-au fost încredințate, haideți să le formăm în pietate prin învățătură, dar mai presus haideți să fim modelele lor prin comportamentul nostru. Haideți să le respectăm, sunt temple ale Sfântului Duh, să ne purtăm cu ele cum ne purtăm cu un vas sacru, să nu le atingem fără permisiunea lor, altfel ne facem vinovați de sacrilegiu.”
O înlăturare dureroasă
În august 1857, după o absență de 2 ani, Maica Marie-Anne s-a întors la Saint-Jacques. Ne putem imagina fericirea ei regăsindu-și fiicele dragi, acolo, să întărească „legăturile sfinte ale milosteniei care au fost abandonate.” A dorit mult să petreacă retragerea spirituală anuală, să se informeze cu privire la noua Constituție a comunității și să discute cu Maica Superioară generală interesele comunității. Însă după ce a petrecut doar 4 zile la Saint-Jacques, a fost trimisă la Saint Ambroise sub pretextul că serviciile sale sunt cerute acolo pentru o decorare specială a bisericii și servicii de croitorie.
Evident, s-a dorit excluderea ei din comunitate, restrângerea contactului cu surorile și împiedicarea ei de a lua parte la discuțiile despre noua Constituție. La întoarcerea de la Saint Ambroise i s-a comunicat că nu mai este posibil să continue retragerea spirituală fiindcă prezența sa este cerută urgent la Sainte-Geneviève.
Dificultăți financiare
Fiicele Sainte-Anne s-au luptat cu sărăcia și se vor lupta astfel pentru mult timp. Aceasta era soarta unei comunități fondate la mijlocul secolului al XIX-lea, dedicată copiilor săraci de la țară.
Bugetul mănăstirii Sainte-Geneviève condusă de Maica Marie-Anne a fost mereu în deficit. În ciuda economiilor stricte practicate de Maica Marie-Anne, a supravegherii atente a cheltuielilor și a rețetelor, a prezentării situației detaliate celor de la Saint-Jacques, fondatoarea nu reușește să verse sumele așteptate de comunitatea-mamă.
Simțindu-se încercuită din toate părțile, Maica Marie-Anne nu își pierde seninătatea, însă acționează cu maximă prudență. A luat obiceiul încă de la început de a-l avea ca martor pe părintele Lefaivre nu doar pentru toate documentele administrative, cât și pentru corespondența sa cu surorile de la Saint-Jacques. Scrisorile sale din această perioadă poartă semnătura părintelui atestând că au fost citite și aprobate. Acționează în același fel și cu episcopul Bourget pe care îl informează de tot ceea ce se petrece și căruia îi trimite o copie detaliată a raporturilor financiare.
Părintele Lefaivre, în cunoștință de cauză, îi ia apărarea fondatoarei care este din nou acuzată pe nedrept de noua Maică superioară de la Saint-Jaques. În urma corespondenței cu comunitatea mamă, părintele atitudinea de neînțeles a comunității împotriva Maicii Marie-Anne.
O nouă destituire
Saint-Jacques are curtea sa de apel, astfel că în urma înștiințării episcopului Bourget, pe 19 aprilie 1858, primesc următorul răspuns: „Nu cred că este altceva de făcut decât să o chemați cât mai curând posibil pe Sora Marie-Anne la Saint-Jaques unde îi veți arăta toată bunătatea, oferindu-i prilejul de a se odihni fără a face rău nimănui,”
Considerată în urmă cu patru ani incapabilă de a conduce comunitatea pe care ea însăși a fondat-o, Maica Marie-Anne este acum considerată incapabilă de a conduce un pensionat rural.
Păstrarea credinței
În timp ce anul școlar se apropia de sfârșit, Maica Marie-Anne a cerut de două ori permisiunea de a merge la Montreal și a fost refuzată tot de atâtea ori. Răspunsul primit a fost: „Poți să-i scrii Excelenței sale.”
Ca urmare, Maica Marie-Anne i-a scris Episcopului Bourget pe 5 iulie: „Trebuie să păstrez mereu pe buze și mai cu seamă în inimă aceste cuvinte ale regelui David: mi-am pus credința în Tine, Doamne, și nu mă voi lăsa ispitit.”
O aspirație misionară zădărnicită
Un semn divin a marcat anul 1858 și, încă o dată, această binecuvântare a coincis cu o perioadă de suferințe și umilințe morale pentru fondatoare. În timpul perioadei cruciale de la Sainte-Geneviève, comunitatea a stabilit pentru prima oară o misiune pe pământ străin. O nouă misiune a luat naștere în Victoria, pe insula Vancouver, în extremitatea vestică a Canadei.
Luând la cunoștință această veste, Maica Marie-Anne a tresărit de bucurie. Misionarismul apostolic a fost un vis mai vechi căruia nu a putut să-i dea curs pe vremea când îndeplinea funcția de Superioară generală a comunității. Acum însă situația era cu totul alta pentru fondatoare.
Cu acest gând în minte îi scrie Episcopului Bourget, dar află ulterior numele celor care au fost alese pentru această misiune. Altora aparținea aventura misionarismului apostolic, aventura Maicii Marie-Anne era crucea și uitarea.
(traducere și adaptare după Témoin d‘esperance par Mgr. André-Marie Cimichella)
____
Diana Serena BUNEA este corespondentă a revistei „Literatura de azi” în Canada
Ilustrație de S. Marie-Louis-Arthur-1948, Pictură în ulei pe pânză, Mère Marie-Anne în rugăciune, Centrul istoric al Surorilor Sfintei Anna)
Partea I poate fi citită aici.
Partea a II-a poate fi citită aici.
Partea a III-a poate fi citită aici.
