Diana Serena Bunea 
Episcopul Bourget face prima vizită în luna mai 1859, oferind surorilor sfaturi personale și conferințe spirituale. Cu acest prilej o numește, din motive cunoscute doar de el, ca directoare pe Sora Angele Lefebvre, cu 11 ani mai tânără decât Esther Blondin; fondatoarea este numită economa și profesoara noilor novice.
Începând cu 15 august 1849, Esther Blodin se va numi, din dorința Episcopului Bourget, Sora Marie-Anne.
La începutul lunii septembrie 1850, Episcopul deschide în persoană retragerea spirituală. Nici o altă sărbătoare nu este mai potrivită decât aceea a nașterii Fecioarei Maria, conform spuselor sale. „Este, fără îndoială, voia lui Dumnezeu ca această comunitate religioasă să ia naștere pentru viața religioasă cu ocazia nașterii Fecioarei Maria, fiica Preafericitei Ana.”
În dimineața zilei de 8 septembrie 1850, în sunetul clopotelor bisericii din Vaudreuil, săteni și locuitori din satele învecinate privesc defilarea crucii de procesiune, copiii de altar, clericul și cinci noi mirese ale lui Hristos, acompaniate fiecare de o domnișoară de onoare și de o copilă înveșmântată în alb.
După ce a explicat sătenilor sensul acestei ceremonii religioase, Episcopul Bourget ia parte la depunerea jurămintelor surorii Marie-Anne și a altor patru aspirante. În această zi de neuitat pentru comunitatea din Vaudreuil, se fondează comunitatea „Filles de Sainte Anne” (Fiicele Sfintei Ana). Acest nume este utilizat până in 1884, când Roma îl va înlocui cu cel de „Soeurs des Sainte Anne” (Surorile Sfintei Ana).
Retragerea spirituală se încheie pe 10 septembrie. Înainte de a pleca din vizită, Episcopul Bourget oferă comunității un consiliu de administrație. Trecând ora încercărilor, o numește Superioară și Responsabila novicelor pe discreta lor fondatoare care va fi numită „Mère Marie Anne”.
În primăvara anului 1853, se pun bazele primei filiale la Saint Geneviève.
Comunitatea se află în acel moment în plină expansiune, ceea ce nu însemna că nu se confruntă cu dificultăți. În aprilie 1853, Maica Marie-Anne Blondin mărturisește aceasta consiliului: „Surorile mele, să ne așteptăm să fim răsturnate. În dimineața aceasta, în timp ce scriam la biroul meu, am auzit o voce care mi-a spus: te voi răsturna pe tine și cumunitatea ta”. Acestei amenințări, fondatoarea îi răspundea astfel: „Mi-am pus toată încrederea în Dumnezeu și nu voi fi ispitită”.
Începând din momentul fondării ei, mănăstirea din Vaudreuil a primit un număr tot mai mare de eleve și postulante. Va fi nevoie să se construiască o altă clădire mai spațioasă sau să fie mărită cea în care locuiesc.
În dimineața zilei de 23 iunie 1853, Episcopul Bourget îl înștiințează pe părintele Archambeault că va retrage definitiv comunitatea Surorilor Sainte Anne din parohia sa. O va muta la Saint-Jacques-de-l’Achigan, unde le așteaptă o clădire spațioasă, o capelă și câteva terenuri agricole fără nici o datorie fiindcă au fost eliberate de comunitatea Dames du Sacre-Coeur care s-au mutat aproape de Montreal.
Părintele paroh este uluit de această decizie. Maica Marie-Anne nu are timp să își aline tristețea, ea primește această decizie cu credință.
Saint-Jacques 1853-1854
Plecarea din Vaudreuil are loc în zorii zilei de 22 august 1853 pentru 16 mărturisitoare, 6 novice și 6 aspirante. Vaporul alunecă lin spre fluviul Saint Laurent.
Primele surori ajung după-amiază spre orele 3, fondatoarea pune piciorul jos la apusul soarelui. Emoțiile și oboseala își spun cuvântul, dar primirea preotului paroh le descrețește frunțile și le aduce zâmbetul pe buze.
Un moment confuz: desemnarea preotului comunității religioase
Surorile au fost asigurate de Episcopul Bourget că părintele Barette, cel care a fost capelanul comunității Dames du Sacre Coeur de 10 ani, le va ghida și le va ajuta să treacă cu bine peste mutarea aceasta.
Evenimentele vor fi cu totul altele. Părintele Barette primește o scrisoare de numire într-o parohie învecinată. Se zvonește înlocuirea lui cu părintele Louis-Adolphe Maréchal.
Sosirea lui are loc în seara zilei de 30 august, dar se prezintă în fața comunității după 6 zile. O întârziere regretabilă fiindcă surorile sunt asaltate de zvonuri contradictorii, iar cum scrisoarea episcopală de numire, singura soluție pentru clarificarea zvonurilor, lipsește, Maica Marie-Anne se hotărăște să aștepte în tăcere.
Când părintele Maréchal se prezintă la mănăstire, în după amiaza zilei de 4 septembrie, pentru a-și anunța numirea, este întâmpinat de o fondatoare în defensivă. Maica Marie-Anne îi răspunde politicos dar rezervat spunându-i că așteaptă ordinul Episcopului pentru a-l primi așa cum se cade.
O întrevedere penibilă, care va reprezenta preludiul pentru o dramă dureroasă ce va dura 36 de ani pentru Maica Marie-Anne. Astfel, pășește pe un drum al crucii ce se va sfârși doar la moartea ei. În seara aceleiași zile îl pune la curent pe Episcopul Bourget cu evenimentele ce au avut loc. „Dacă acționând astfel am greșit, scrie ea, vă rog, Măreția Dvs, să mă iertați dar trebuie să vă mărturisesc că, în acest context, nu am considerat că ar fi trebuit să acționez diferit.” Și își motivează comportamentul prin aceste cuvinte: „Nu doresc să mă împotrivesc ordinelor Dumneavoastră dar doresc să protejez pe cât este posibil interesele Comunității”.
Mesajului fondatoarei, îi revine acest răspuns din partea Episcopului Bourget: „Știați că părintele Barette a fost numit în altă parte. Ar fi trebuit să-i răspundeți părintelui Maréchal că îl primiți cu respect și recunoștință fiindcă vine în numele Domnului, a cărui voință se face cunoscută prin aceea a Episcopului.”
Adevărul este că Maica Marie-Anne nu avea cum să ia cunoștință de voința Episcopului înainte de primirea acestui răspuns, fiindcă oficial ea nu a fost informată de aceasta, iar dacă noul capelan deținea o scrisoare de numire, el nu a prezentat-o.
Intrarea în scenă a acestui preot de 29 de ani va declanșa o serie întreagă de evenimente fericite și nefericite care în câteva luni se vor transforma într-o cascadă ce va avea forța unui torent. Voința Divină va vizita comunitatea Fiicelor Sfintei Ana, însă sub forma unui uragan.
Noul capelan se instituie ca profesor de franceză, istorie, aritmetică în fața surorilor, va intra în clase și va preda în prezența titularelor acestor cursuri, dându-le sfaturi de pedagogie practică, instruindu-i pe elevi. Părintele va da dovadă de același exces de zel în formarea spirituală, în instrucțiunile acordate surorilor. Ardoarea ține loc experienței, fiind tânăr.
Părintele Maréchal a lucrat deja la Saint-Jacques aproape 2 ani ca vicar. Cunoscând nevoile vitale ale acestei comunități numeroase și credincioase, se implică direct pentru a veni în sprijinul tinerei comunități. Îndruma astfel numeroase fete spre mănăstirea parohiei, fie ca eleve, fie ca surori aspirante.
Se implică din toată inima când află de starea financiară precară, își folosește influența pentru a asigura ajutorul și protecția comunității.
Ardoarea intempestivă și dorința exclusivistă de a face binele, iată aspectul istoric nefericit al prezenței părintelui Maréchal în mijlocul surorilor. El dorește binele fără măsură, uitând că o comunitate religioasă are obiceiurile, normele, regulamentul său și o autonomie administrativă, iar un capelan nu poate lua locul Maicii Superioare.
____
Diana Serena BUNEA este corespondentă a revistei „Literatura de azi” în Canada
Prima parte a acestui articol poate fi citită aici.
