Diana Serena Bunea 
Pe 18 aprilie 2022 s-au împlinit 213 ani de la nașterea celei ce a venit pe lume cu numele de Esther Blondin, fondatoarea Congregației Les Soeurs de Sainte Anne du Québec. Cea care, la 29 aprilie 2001, va fi canonizată la Roma, fiind numită Preafericită!
Născută la Terrebonne, la 25 de km de Montreal, Esther Blodin vine pe lume în primăvara anului 1809, într-o familie numeroasă, modestă și credincioasă. Părinții sunt analfabeți dar dedicați muncilor agricole, harnici și răbdători, devotați familiei. Mama lui Esther aduce pe lume 12 copii de care poartă de grijă cu bucurie și dăruire. Însă forța mamei, încercată deseori de probleme de sănătate, o reprezintă cei doi poli ai existenței sale: încrederea în voința lui Dumnezeu și Sfânta Împărtășanie.
Esther Blondin moștenește de la mama sa darul milosteniei și profunda spiritualitate. Tot din familie provine și dragostea imensă pentru cei săraci, căci in familia Blondin, cel lipsit… este întâmpinat precum Iisus Hristos.
La vârsta de 20 de ani intră în serviciu la Surorile Congregației Notre-Dame unde învață să citească și să scrie. Rămâne aici ca postulantă luând numele de Sora Sainte Christine. Însă din cauza unor probleme de sănătate, este nevoită să se întoarcă acasă în sânul familiei, la vârsta de 24 de ani. Încrederea și credința în Voința Divină o vor ajuta să treacă peste această perioadă. Marea ei dorință rămâne aceeași, de a se dărui lui Dumnezeu.
Domnișoara Suzanne Pineault, fostă novice a Congregației Notre-Dame, o invită să-i ofere ajutorul ca educatoare la Vaudreuil, o localitate agricolă asemănătoare celei în care s-a născut. În primăvara anului 1833, Esther răspunde acestui apel, astfel Dumnezeu o conduce discret spre locul unde va da naștere unei comunități.
Domnișoara Blondin încheie anul școlar la Vaudreuil și decide să rămână aici. Ea se dăruiește cu un devotament exemplar acestei vocații. Plecarea domnișoarei Pineault, în 1939, o regăsește pe Esther la conducerea unei instituții care face cinste acestei comunități și care va fi recunoscută ca Academie peste puțin timp.
Directoare a acestei Academii, Esther Blondin începe prin a recruta ajutoare din rândul elevelor fiindcă acum se regăsesc deja 40 de eleve pe lista acestei instituții. Ea însăși oferă cursuri de gramatică, pedagogie și doctrină creștină, ajutoarelor sale.
Renumele Academiei Blondin depășește repede granițele acestei localități, multe familii visează să își trimită fetele la această instituție.
Discretă, directoarea se consacră misiunii sale și nu părăsește zidurile Academiei decât pentru a participa la slujbele religioase de la biserică, în vizite ocazionale în casele celor săraci și foarte rar într-o vizită de complezență familiilor înstărite.
Spre sfârșitul anului școlar 1846-1847, din cauza sănătății precare, cea care conduce această Academie este forțată să își restrângă activitățile. Fără a părăsi instituția, este nevoită să accepte o semiretragere. Astfel, sarcinile principale ale claselor sunt preluate de asistentele sale. Păstrează totuși o grupă de 15 elevi cărora le oferă cursuri private.
Surprinzător, pe parcursul acestei perioade de încercări fizice și izolare morală, planul misiunii sale se conturează. Visează realizări extraordinare pentru copiii de la țară. Se întreabă cum poate să formeze educatoare pentru nevoile atâtor școli rurale. Esther Blondin este preocupată în mod special de ignoranța băieților de la țară, care cresc fără a frecventa o școală, lipsiți de cele mai elementare cunoștințe religioase. Este convinsă că aici „este un gol care trebuie umplut”.
Pas cu pas, drumul din umbră se luminează. Nimic nu o oprește din misiunea ei: nici lacrimile fratelui său care încearcă s-o descurajeze motivînd că există deja câteva comunități religioase în Canada, nici avertismentul părintelui paroh, care după ce a ascultat-o cu atenție, i-a oferit următorul răspuns: „Doriți să fondați o comunitate? Ei bine, așteptați-vă să suferiți precum Fecioara Maria la picioarele lui Iisus pe cruce.”.
Cu credință în Dumnezeu, de la care simte forța interioară și puterea de a acționa în acest sens, viitoarea fondatoare se dedică misiunii sale. Are 39 de ani.
După o perioadă îndelungată de post și rugăciune, în postul Paștelui din anul 1848, directoarea îi mărturisește părintelui Archambeault inspirația interioară care-i oferă forța de a fonda o comunitate, care să vină în ajutorul copiilor săraci de la țară, în școli mixte. Acest proiect îndrăzneț nu are model în acea epocă. Conștientă fiind că nu dispune de resurse financiare, credința ei este de neclintit. Se abandonează voinței lui Dumnezeu.
Părintele paroh o îndeamnă la rugăciune și promite să revină asupra acestui subiect după Paști. Ca urmare, prima duminică după Sfintele Paști, părintele Archambeault o întâlnește din nou la Academie. El tratează acest subiect cu prudență fiindcă proiectul este îndrăzneț. Temerar chiar, deoarece Biserica nu autoriza școlile mixte. Astfel, apelează la singura soluție: să facă apel la Episcopul Montrealului, monseniorul Ignace Bourget.
În luna iunie, când drumurile devin practicabile, domnișoara Blondin se îndreaptă spre Episcopia Montrealului, pentru o întrevedere cu Episcopul Bourget. În timpul acestei întâlniri, directoarea Academiei explică proiectul ei, acela de a fonda o nouă comunitate religioasă, care sunt motivele și scopul acestei comunități. Episcopul o ascultă cu atenție și o îndeamnă: „Să vă rugați cu ardoare, astfel Dumnezeu vă va lumina și vă va arăta drumul și ceea ce este de făcut.”. La finalul întrevederii, o binecuvântează și îi spune următoarele: „încercați discret, vedeți cine poate să se alăture proiectului Dumneavoastră și rugați-vă neîncetat pentru ca Dumnezeu să binecuvânteze lucrarea Dvs.”.
Se roagă în taină la Dumnezeu, pentru a găsi în jurul ei pe cele care vor deveni pietre de temelie la lucrarea sa, cu voia lui Dumnezeu. O parte a vacanței de vară a anului 1848 va fi dedicată efortului de recrutare, cu credința că „Dumnezeu dorește să înfăptuiască totul”.
În urma autorizației scrise, primite din partea Episcopului, șase fete tinere răspund acestui apel și intră într-o retragere spirituală, în seara zilei de 6 septembrie 1848, înainte de începerea cursurilor. Cu emoție, părintele Archambeault intonează imnul Veni Creator, închinat Duhului Sfânt. Părintele se dovedește a fi un vizionar, simțind importanța acestui moment istoric pentru tânăra Biserică canadiană.
Închiderea retragerii spirituale este anunțată tuturor prin tragerea clopotelor timp de o oră, pentru a anunța nașterea unei noi comunități religioase.
*
Poate vă întrebați care este legătura dintre mine și Mère Marie-Anne, fondatoarea Congregației Les Soeurs de Sainte Anne du Québec. Aparent nici una, însă căile lui Dumnezeu sunt tainice…
În imagine: Maison Mere des Soeurs de Sainte Anne, Clădirea centrală a Congregației
22 Februarie 2019
(foto: Diana Serena Bunea)
La începutul anului 2019 mă aflam pe un nou drum, mă mutasem de curând în alt cartier din Montreal. Clădirea aceasta imensă din care se înălța un turn cu o cruce biruitoare ce sfâșia cerul mă fascina. Doream să descopăr ce se petrece acolo, de cine este locuită, să aflu mai multe despre istoria acestui edificiu impunător.
Într-o zi, așteptând autobuzul pe o altă stradă, care dezvăluia o altă latură a clădirii, am zărit statuia unei Maici înconjurată de doi copii. În acel moment am simțit că există ceva care mă leagă de acel loc. După puțin timp am fost chemată la un interviu în această clădire de care am fost captivată. Am simțit mereu forța ei, prezența ei, felul discret în care Dumnezeu mi-a îndreptat pașii spre acest loc, în care am cunoscut-o pe Mère Marie-Anne Blondin. Am simțit că mi-a fost încredințată o misiune, că mă aflu în acest loc cu un scop, acela de a o scoate la lumină, de a traduce biografia ei în limba română. Am lucrat mai multe luni la acest proiect cu o bucurie sufletească extraordinară, în taină.
____
Diana Serena BUNEA este corespondentă a revistei „Literatura de azi” în Canada
Partea a doua a acestui articol poate fi citită aici.
