Panoramic

Filarmonica „George Enescu” – 150 de ani de existenţă

Fondată în aprilie 1868, „Societatea Filarmonică Română”, sub conducerea lui Eduard Wachmann, avea ca scop organizarea unei orchestre simfonice permanente, în vederea propagării culturii muzicale şi popularizării capodoperelor muzicii clasice. Primul concert a avut loc în 15 decembrie acelaşi an, sub bagheta inițiatorului său. După moartea lui George Enescu, în 1955, Filarmonica preia numele celui […]

Un vis bucureștean împlinit

08.12.2018
„Wagner este cel mai răscolitor dintre muzicieni, cel care, vorbind despre zei, se adresează totuşi oamenilor şi laturii celei mai intime a fiecăruia dintre noi.” George Enescu * În perioada imediat următoare încheierii Primului Război Mondial şi a realizării Marii Uniri, ministrul artelor, poetul Octavian Goga, împreună cu alţi artişti lirici şi slujitori ai muzicii […]

CARTEA ANULUI 2018

Vineri, 7 decembrie, 2018, de la ora 12.00, va avea loc la sediul Uniunii Scriitorilor din România Festivitatea de decernare a premiului CARTEA ANULUI, ediția a XVII-a, acordat de revista România literară. Nominalizările sunt următoarele: Gabriela Adameșteanu, „Fontana di Trevi” (ed. Polirom); Alexander Baumgarten pentru traducerea din Aristotel „Fizica” (Ed. Univers Glod Enciclopedic); Gabriel Dimisianu, […]

Gala Poeziei Române Contemporane „La Centenar”

Ediția a VIII-a, din acest an, a Galei Poeziei Române Contemporane a fost dedicată Centenarului Marii Uniri și a avut o desfășurare specială. Astfel, ea a cuprins mai multe recitaluri de poezie care s-au desfășurat pe parcursul anului în orașe românești importante pentru realizarea Unirii: la Iași, Cluj-Napoca și București, culminând cu lectura de poezie […]

100… de sărbători

Sub bagheta dirijorului Răzvan Rădos, Corul de copii Radio va susține concertul „100… de sărbători” care va avea loc duminică, 9 decembrie, ora 19.00, la Sala Radio din București, evenimentul fiind dedicat atât Centenarului, cât şi Crăciunului. Centenarului României îi va fi dedicată prima parte a serii, atunci când pe scena Sălii Radio se va auzi […]

Într-o dimineață, Caragiale n-a mai apărut

Într-o dimineaţă (9 iunie 1912, n.n.), Caragiale n-a mai apărut în salon să asculte o fugă de Bach. Am lucrat singură, am început să studiez marea sonată de Schumann în fa diez minor, bucată dramatică şi grea. Dintr-o dată, un ţipăt a sfâşiat fiorul melodic. M-am ridicat cuprinsă de frică şi am fugit spre odaia […]

ȘTIREA ZILEI: Lansarea volumului „Portret. Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga”

Fundația „Credință și Creație” și Filarmonica „George Enescu” vă invită luni, 3 decembrie 2018, ora 18:30, la Sala Mică a Ateneului Român, la evenimentul dedicat lansării volumului „Portret. Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga” și a revistei „Caietele de la Putna” nr. 12/2018. Printre autori se numără Patriarhul Teoctist; Bartolomeu Anania; Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților; Starețul […]

„Nu forța rațiunii învinge, ci puterea de a ierta” – 20 de ani de magie

Premiera spectacolului „Furtuna” a marcat 20 de ani de existență pentru Teatrul Municipal Ariel, din Rm. Vâlcea. Duminică, 18 noiembrie 2018, la Casa de Cultură a Sindicatelor, Teatrul Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea a aniversat 20 de ani de existență (1998-2018), moment ce a fost marcat de premiera spectacolului „Furtuna” de William Shakespeare, regia Aurel Palade. […]

ȘTIREA ZILEI: A plecat și Ultimul Împărat

Îndrăzneț, nonconformist, radical și clasic în același timp, Bernardo Bertolucci și-a lăsat amprenta, prin întreaga sa creație, în cinematografia mondială. Tot ceea ce a făcut a fost îmbibat de spiritul lui artistic, dezvăluit inițial în poezia scrisă, prin care se părea că va continua „afacerea” familiei, tatăl său fiind un poet consacrat. Drumul lui a […]

Aşteptând ceasul de apoi

22.11.2018
Ştii că vine primăvara? Ştii că suntem în ceasul cel mai splendid al tinereţii, când îţi simţi viitorul ca un şoim pe umăr? (Dinu Pillat) Cum să schimbi conştiinţa unui om, când omul însuşi este expresia conştientă a destinului său? O generaţie răstignită în pântecele lumii subterane a Jilavei a crezut şi a depus mărturii […]