Un vis bucureștean împlinit

„Wagner este cel mai răscolitor dintre muzicieni, cel care, vorbind despre zei, se adresează totuşi oamenilor şi laturii celei mai intime a fiecăruia dintre noi.”

George Enescu

*

În perioada imediat următoare încheierii Primului Război Mondial şi a realizării Marii Uniri, ministrul artelor, poetul Octavian Goga, împreună cu alţi artişti lirici şi slujitori ai muzicii româneşti făceau eforturi concrete pentru crearea unei instituţii culturale, care să fie administrată de stat. Astfel, la 1 aprilie 1921, Societatea Opera devenea Opera de Stat. Visul celor iubitori de frumos şi de cultură se împlinea prin înfiinţarea Operei Române în capitală.

Într-o euforie absolută, direct proporţională cu dorinţa bucureştenilor de a se racorda la noua realitatea artistică europeană, în seara zilei de 8 decembrie 1921, cortina noii instituţii se ridică pentru spectacolul inaugural Lohengrin de Wagner. George Enescu, cel care a visat la o Operă românească şi s-a implicat în realizarea acestui ideal măreţ pentru cultura neamului nostru, se afla la pupitrul dirijoral. El a dirijat doar două spectacole, pe cele din 8 şi 31 decembrie, pentru Lohengrin. În regia lui Adalbert Markowsky („împrumutat” de la opera din Viena) au interpretat soliştii: Romulus Văbiescu, Gheorghe Folescu, Grigore Teodorescu, Grigore Maghiari, Elena Ivori şi Elena Roman.

În secolul romantismului, prezentul european se înscria în memoria afectivă românească printr-un efort de voinţă comună a unui ministru dedicat, a marelui geniu al compoziţiei autohtone şi a artiştilor lirici care au produs schimbări în viaţa noastră muzicală. În lumea Micului Paris, în perioada interbelică, oferta muzicală adresată bucureşteanului amator de artă trecea dincolo de reuniunile populare, de concertele de fanfară din grădinile publice şi se îndrepta către concerte de tip occidental.

În anul 2012, la Festivalul „George Enescu”, spectacolul Lohengrin a fost montat ca semn de omagiu şi recunoştinţă adus celor doi titani muzicieni: Enescu şi Wagner.

„(…) interpretarea la noi nu a fost decât cea obişnuită a celor mai multe Opere din străinătate. Fără tradiţie, cu puţine mijloace, s-a reuşit numai prin puterea voinţei şi a sufletului ei tenace şi călduros să se ajungă la acest rezultat cu care ne putem mândri. Un îndemn înalt, un ministru poet şi o direcţie competentă şi muncitoare au dat putinţa să se adune materialul trebuitor marii înfăptuiri de artă. Regizorul Markowsky i-a dat o formă plastică acestui material , iar geniul lui Enescu i-a însufleţit viaţa.” (Emanoil Ciomac, critic muzical,11decembrie 1921)

(sursa foto: news.ro)