Constanța Popescu

Câte cuvinte încap într-un anotimp, de-a lungul și de-a latul alergărilor noastre? Strivim în tăcere sentimente, așteptări obosite pe cărarea cu pașii care recunosc înfrângerea, cu toamna pe [...]

Când privirile nu ni se mai întâlnesc, nici un cutremur, sau curcubeu cu gânduri, doar o tăcere care trece strada, printre fetele cu tocuri cui, grăbite să-l schimbe pe Eu cu Noi, de parcă nu [...]

Sunt combinația tăcerii cu așteptarea la limita renunțării la minuni. Explorator cu pașii mici în rampă, copil deculț al sorții, când mă feresc de pietre și noroi, ascult, mă smeresc și cuget: cu [...]

Bucuriile sunt pentru începători, grijile, pentru avansați… de aceea, îngere mai scoate din spini, mai deschide niște ferestre cu fața la cer, învită-mă la o cană cu vin și cuvinte pisate, [...]

Mut niște zile negre, în joaca de-a Dumnezeu, pot face liniște în inimă și el se bucură că-mi iese, renunțând la tratament pentru tristeți. Între două ploi, o tăcere rea cât un viscol, cât o [...]

Fără tine Doamne, aglomerare de celule, concentrate să fuzioneze nimicul, fără har ceresc, nici dragostea, nu tămăduiește. Eu, un bulgăre de lumină, rătăcit dintre stele, nu am formula vibrației [...]

Doamne, între noi mai sunt furtuni, ai micșorat spațiul cât o lacrimă, ai pus un cuvânt de poet, subțire cu tăiș de catifea, o inimă mai mare, decât îmi trebuia mie și la mijloc dorul, să facă [...]

Tăcerile aproape fosforescente, pătrund tiptil prin singurătatea de cinci stele, o deranjează, îi răvășesc rochia tivită cu dor, îi confiscă iubire, alungă speranța și închid ușa cu lacătul mare [...]

  M-ai lăsat stivuitor de rouă, în diminețile cu jarul neputințelor la geam, eu, un mic pygmalion sortam pietricelele fricilor și le aliniam la două rânduri, să se închine anotimpurilor, care [...]

 Dacă ai putea să rotunjești colțurile, să nu mi se mai așeze visele în unghiuri drepte… ai aprecia curburile candide, blândele  priveliști, povestite. Le cumperi dese ori cu zilele și [...]